Se comportă fix ca o muscă fără cap, care bâzâie în toate direcţiile şi se loveşte de tot ce îi iese în cale. Până să fie umflat Bunea Stancu, nenea Aurel Simionescu avea pe cine să întrebe dacă are sau nu voie să meargă la toaletă. Acum, şi dacă îl întrebi câţi ani are cu buletinul în mână, îţi va răspunde că şi lui îi place formaţia ABBA.
Chestia e că nu toată lumea pare să conştientizeze problemele pe care le are primarul Simionescu. Nici măcar ziariştii din Brăila care astăzi (joi) au făcut imprudenţa să îl întrebe pe Simi de la primărie dacă are de gând să ia măsuri împotriva consilierului impostor Dan Păun, care ar trebui ejaculat de urgenţă din Consiliul Local Municipal (CLM). Cum să îl întrebi aşa ceva pe Simionescu, când el este disperat să păstreze cât mai mulţi consilieri în gaşca apropiată PSD?
Evident, aşa cum a procedat de multe ori în cariera lui de activist de partid, Aurel Simionescu a dat-o şi de această dată la întors. Că nu ştie, că habar nu are dacă Dan Păun ocupă degeaba locul în CLM, că să nu ne pripim cu concluziile şi că, în general, Brazilia nu merita să piardă cu 7-1 semifinala cu Germania. După o asemenea cavalcadă de eschive executate prost de primarul Simionescu, toată lumea a înţeles că primul ales al Brăilei ar fi în stare să îl susţină pe Dan Păun inclusiv în faţa plutonului de execuţie. Nu ştiu cum anume va reuşi Dan Păun să îi întoarcă serviciul lui Simi, însă am o bănuială că nu mai e mult până când îl vom vedea pe consilierul impostor spuzit la gură.