Simionescu: «Candidatura lui Marian Dragomir, propunerea mea» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simionescu: «Candidatura lui Marian Dragomir, propunerea mea»

PSD-iştii brăileni au aprobat, miercuri, în cadrul Biroului Politic Judeţean că deputatul Marian Dragomir va fi candidatul partidului pentru Primărie la alegerile din acest an. De asemenea, cu aceeaşi ocazie, s-au stabilit candidaţii pentru 80% dintre primăriile din judeţ. Potrivit preşedintelui executiv al organizaţiei judeţene a PSD, Aurel Simionescu, au mai rămas opt localităţi pentru care social-democraţii încă nu s-au decis cu cine intră în lupta electorală. Acesta a amintit doar comuna Gropeni, unde actualul primar Stan Malinche a renunţat la un nou mandat după ce a intrat în atenţia DNA, ca urmare a unor reclamaţii făcute de un consilier comunal. De asemenea, trebuie precizat că tot la aceeaşi întâlnire s-a stabilit că George Chiriţă va fi candidatul PSD la Primăria Ianca, Virgil Coşoreanu la Făurei, în timp ce la Însurăţei va rămâne actualul primar - Ionel Gheorghe. Revenind însă la Primăria Municipiului, Simionescu a ţinut să sublinieze că el a fost cel care l-a propus pe Marian Dragomir drept candidat. "Probabil undeva după 1 februarie - ca această candidatură să devină mai cunoscută - o să facem un sondaj care să aibă şi întrebări deschise de tipul: «Pe cine aţi vedea primar?». La fel, întrebări închise de tipul: «Dintre candidaţii respectivi, pe cine aţi considera potrivit?». După care va trebui, undeva la începutul lunii martie, să urmeze un al doilea sondaj pentru a vedea care este evoluţia. Oricum, dacă alegerile vor fi spre 10 iunie, undeva la 31 martie ar trebui să închidem subiectul legat de sondaje şi discuţii. Pentru că mai rămân doar două luni de zile, care ar trebui să consolideze o anumită poziţie", a declarat primarul.

Simionescu vrea tot în administraţie

Întrebat ce planuri are pe viitor, în contextul în care nu va mai candida pentru un nou mandat la Primăria Brăila, Aurel Simionescu nu a dorit să intre prea mult în detalii, însă a precizat că în mod cert va ocupa o poziţie în administraţia locală. "Astăzi vă spun că o să rămân în administraţie. O să vedem. Probabil că în administraţia locală. Nu vreau să mă duc la minister la Bucureşti", a afirmat edilul şef. Simionescu nu a negat nici că s-ar putea regăsi pe viitoarea listă a partidului pentru Consiliul Judeţean. "E o variantă, nu este singura, sunt mai multe. Dar nu trebuie să le ştiţi dumneavoastră pe toate. Deocamdată încerc să le ştiu eu. O să vedem, timpul le aşază pe toate. Noi suntem o organizaţie disciplinată în anumite momente şi mai puţin disciplinată în alte momente. Am fost disciplinaţi, am analizat şi am trimis liste de primari, candidaţi etc. Cred în continuare că lucrurile acestea au o chestiune internă şi trebuie să rămână în interior - cu toate vorbele care se află. Ca şi oficializare, ele trebuie făcute undeva la nivel de martie pentru alegerile locale. Dacă alegerile parlamentare or să fie în final de noiembrie - început de decembrie, atunci undeva în octombrie ar trebui să avem candidaţii respectivi", a mai completat sursa citată.
Potrivit unui comunicat de presă emis, ieri, de organizaţia judeţeană a PSD Brăila, până pe 1 februarie social-democraţii trebuie să încheie procedurile de selecţie pentru candidaţii la funcţia de primar în localităţile rămase. De asemenea, până pe 15 februarie PSD-iştii trebuie să aibă gata listele cu candidaţi pentru Consiliile locale, CLM şi CJ.

Dragomir susţine că vrea să vină cu o viziune modernă pentru Brăila

Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", deputatul Marian Dragomir a explicat că a decis să intre în cursa electorală pentru Primărie, în special pentru a continua proiectele deja începute, dar şi pentru a aduce un suflu nou în administraţia brăileană. "Scopul meu este ca atât copiii mei cât şi colegii lor să poată să-şi facă un viitor în Brăila. Din acest motiv m-am implicat în politică. Independent ajungi foarte greu să poţi pune în practică ideile. Munca în echipă conduce întotdeauna către succes. Am decis să candidez cu dorinţa de a continua proiectele începute şi de a veni cu o abordare nouă. Proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii oraşului, încurajarea investiţiilor private care creează locuri de muncă şi curăţenia reprezintă priorităţile mele", a declarat Dragomir. De asemenea, acesta a ţinut să amintească şi câteva dintre realizările sale de-a lungul timpului pentru a sublinia faptul că are experienţă administrativă. "Timp de 7 ani am coordonat activitatea de investiţii a unei mari companii multinaţionale în 10 judeţe din sud-estul României şi 2 sectoare din Bucureşti. Activitatea mea în mediul privat se poate rezuma astfel: 7 ani, zeci de centre comerciale moderne, sute de locuri de muncă, milioane de euro investiţii străine. În mandatul meu, doar în Brăila s-au investit peste 4 milioane de euro şi s-au creat 100 de locuri de muncă, existente şi azi. Am realizat şi predat gratuit către primărie un parc de joacă pentru copii cu suprafaţă de 840 mp, situat pe Strada Bărăganului", a mai adăugat sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro