In virsta de 30 de ani, Marian Stochici se afla in ziua de 15 aprilie a. c. acasa la Ghirase S., unde au consumat bauturi alcoolice. La un moment dat, oaspetele a facut o gluma la adresa gazdei, gluma pe care aceasta nu a gustat-o, pentru ca nu a inteles-o indeajuns. Cit ai clipi din ochi, cei doi s-au luat la bataie. La un moment dat, precizeaza reprezentantii acuzarii, din pricina unei lovituri primite, Ghirase S. a cazut si s-a lovit de o masa, ranindu-se grav la ochiul sting si la gura. Simtind ca singereaza puternic, victima i-a spus agresorului sa inceteze, pentru ca "are probleme la ochi". Acesta s-a conformat. Mai departe, Ghirase a sunat la Serviciul de Ambulanta, fiind transportat de urgenta la spital.
Din pacate, medicii chirurgi nu i-au mai putut salva lui Ghirase S. ochiul sting si nici dintele 31. Ambele leziuni reprezinta "infirmitate fizica permanenta", precizeaza procurorul care s-a ocupat de caz. Ranitului i-au fost necesare 35-40 de zile de ingrijiri medicale. Oamenii legii precizeaza ca, pe data de 6 iunie 2007, inculpatul a formulat, la rindul sau, plingere penala impotriva lui Ghirase S., pentru comiterea infractiunii de lovire. Cercetarile continua.