Ziaristul american Matt Welch a explicat in primele doua parti ale articolului sau de ce crede domnia sa ca serialul de televiziune Dallas a avut o influenta covirsitoare asupra modului in care romanii au inteles capitalismul ca fenomen al lumii libere inainte de Revolutia din 1989. Conflictul dintre generatii se va produce in Romania, in viziunea lui Matt Welch, datorita diferentei dintre pop culture asa cum a fost ea promovata de Dallas si cum este ea astazi inteleasa de tineri. Iata cum relateaza Ion Ionel, redactor in Televiziunea Romana, reactia romanilor la lansarea serialului Dallas la noi in tara.
“Oamenii erau foarte bucurosi, pentru ca nicaieri in tarile comuniste nu se difuza un asemenea serial!”, spune Ionel. Strazile se goleau in intregime simbata seara, cind J.R. isi punea la cale masinariile. Femeile incercau sa isi aranjeze parul ca Sue Ellen (al carei alcoolism era citeodata cenzurat, pentru ca se considera ca nu era frumos ca doamnele sa bea). Intr-o tara in care cozile pentru masinile de rahat Dacia se intindeau pe 10 ani, daca nu stiai cui sa-i dai banul, serialul oferea, dupa cum ne spune Bulai “o imagine frumoasa a lumii”.
Dar, odata cu enorma popularitate a venit si suspiciunea guvernului. “Televiziunea devenea puternica, iar Ceausescu era paranoic cind era vorba de putere”, spune Bulai. Prin primavara lui 1980, o pasarica de la biroul cenzorilor l-a anuntat pe Ionel ca ideologii considerau ca serialul “promova o atitudine mic-burgheza” si se pregateau sa ii traga presul de sub picioare. In aceeasi perioada, Ceausescu a devenit obsedat de datoria externa a tarii catre bancile occidentale si a inceput sa introduca masuri draconice pentru a-i impiedica pe romani sa mai cumpere orice fel de produse straine, chiar si materii prime. Programele TV au fost reduse pentru a economisi energie electrica, iar programele de televiziune straine au fost etichetate drept prea scumpe.
Ionel trebuia sa actioneze repede ca sa mentina Dallas-ul. Impreuna cu un complice din televiziune au pus la cale un plan elegant care sa se foloseasca de noul regim de austeritate: semnarea unui contract absurd de lung cu distribuitorii internationali ai serialului pentru ca atunci cind ciocanul lui Ceausescu ar fi lovit serialul sa poata spune ca pretioasa valuta a fost deja cheltuita. Ei mizau in felul asta pe faptul ca mania dictatorului de a stoarce valuta la maximum va fi mai puternica decit dorinta lui de a tine capitalismul departe de sufrageriile romanilor.
Mai intii, insa, Ionel trebuia sa ii convinga pe agentii internationali ai serialului sa semneze un contract in conditii extraordinare, cu o tara de la capatul pamintului, si care platea numai 400-500 de dolari pe episod, fara sa le si poata explica din ce motive insista asupra acestor conditii.
"Ii sunam din ora-n ora: “Va rog, trimiteti-mi contractul, acum, acum, acum!”, isi aminteste Ionel. Agentul era atit de, de, de - nu gasesc cuvintul in engleza - atit de furios. “Nu vreau sa lucrez cu voi, si nici cu Televiziunea Romana, pentru ca asta nu e un contract normal”". Si agentul chiar a rupt relatia cu TVR si cu Ionel. Dar asta numai dupa ce a semnat, cu inima indoita, pentru inca 40 de episoade. "La o zi sau doua dupa, spune Ionel, a venit si ordinul: “Opriti Dallas! Opriti Dallas!”". Dar era prea tirziu pentru cenzori.
71 de episoade au fost difuzate pina la expirarea contractului, la sfirsitul lui 1981. Ceea ce incepuse ca un succes nemaiintilnit intr-o perioada de deschidere s-a transformat in ultima pilpiire de lumina intr-o perioada de intuneric. Pina la sfirsitul anilor 1980, Televiziunea Romana era redusa la doua ore prapadite pe zi, patru in weekend. Stirile erau un instrument zilnic menit sa hraneasca cultul personalitatii lui Ceausescu (un bun student al lui Kim Ir Sen), iar telespectatorii se puteau considera norocosi daca apucau sa vada simbata seara vreun “western” yugoslav, trunchiat oribil.
Dar serialul a ramas in imaginatia populara, si in mod ocazional prin intermediul antenelor artizanale, care le permiteau cetatenilor flaminzi dupa televiziune sa prinda cite vreun program din vecinele Bulgaria, Rusia sau Yugoslavia. (Grupuri compacte se adunau in fiecare dimineata in fata biroului Liniilor Aeriene Bulgare, asteptind ca angajatii sa afiseze programul TV in vitrina). Din cind in cind, cite vreun birocrat mai facea cite o greseala si mai lasa sa scape vreun colt de cultura occidentala.
"Dallas a fost intr-adevar o experienta excelenta, dar sa nu uitam de muzica", ne spune regizorul Puiu. "Prin 1983, un consilier de-al lui Ceausescu a hotarit sa deschida o discoteca in Teatrul National, linga Hotelul Intercontinental. Discoteca era nemaipomenita, cu ecrane TV pe peste tot, unde puteai sa vezi clipuri video din top 10 britanic, cu Duran Duran ori Depeche Mode. La noi nu se mai pomenise asa ceva. Ne simteam de parca eram in Vest. Era super-aglomerat, de-abia puteai sa intri. Inauntru puteai sa bei vodca cu Pepsi Cola, ceea ce nu puteai gasi nicaieri. Era nebunie. Era Occident. Au hotarit s-o-nchida curind - probabil o decizie politica. Dar dupa ce-am avut o asemenea experienta era imposibil sa nu visam la Occident".
In decembrie 1989, cind aproape toate tarile Blocului Estic facusera loc unor revolutii democratice pasnice, ocuparea de catre Ceausescu a undelor TV devenise mult prea greu de indurat. "Televiziunea era pentru romani un fel de Bastilie, simbolul puterii comuniste", isi aminteste Bulai. "Din cauza asta, in zilele urmatoare, oamenii au vrut sa puna stapinire pe doua cladiri: sediul CC si televiziunea". Revolutia romana a inceput pe neasteptate, cind Ceausescu a facut greseala de a aparea live la televizor ca sa condamne protestele politice de la Timisoara, permitind intregii tari sa ii vada panica de pe fata cind multimea a vuit impotriva sa. Citeva zile mai tirziu, Televiziunea Romana difuza imagini ale trupurilor celor doi Ceausesti ciuruite de gloante.
Unul dintre primele programe ale noii televiziuni eliberate a fost episodul pilot din Dallas. De data asta cu scena de sex necenzurata.
Nicole Kidman in autobuzul lui Ceausescu
Autobuzul lui Ceausescu nu e tocmai ce v-ati inchipui. Spre diferenta de monstruosul Parlament - a doua cladire ca marime din lume, si in care aproape se simte singele celor morti in lagar acolo tisnind din marmura alba - nu e nici un fel de megalomanie evidenta in acest vehicul in forma de glont argintiu. Bordul si usile sint colorate in culori vii, intr-o maniera oarecum retro, care aduce a varianta romaneasca a unui automobil SF din perioada Familiei Jetson, si pina si cabina Securitatii pare a fi construita cu gust.
Bineinteles ca anumite lucruri au fost adaugate dupa moartea dictatorului, iar printre ele cele care iti sar imediat in ochi sint luminile din jurul a trei oglinzi imense de machiaj, asezate deasupra unei masute cu gel de par, pudre si scule de aranjat infatisarea. Dupa ce a servit drept mijloc de transport pentru unul dintre cei mai teribili tirani ai Europei anilor 80, autobuzul este acum folosit drept cabina mobila de machiaj pentru Castel Film Studios, una dintre cele doua mari case de filme care au ajutat in ultima decada la transformarea Romaniei dintr-un spatiu gol de productie audio-vizuala intr-o destinatie favorita pentru productiile hollywoodiene in cautare de decoruri noi. Unul dintre pereti e impodobit de autograful lui Elizabeth Hurley, iar Nicole Kidman si-a pudrat nasul aici in timpul filmarilor pentru Cold Mountain. "Cind am auzit ca o sa fie scos la licitatie", rinjeste directorul "Castel marketing", Bogdan Moncea, "am stiut ca trebuie sa punem mina pe el".
Fondata in 1992, Castel are 200 de angajati full-time, vorbitori de engleza, sase mese de montaj audio (una dintre ele fiind a doua ca marime din Europa, dupa Moncea), facilitati pentru efecte speciale si o bucata sanatoasa de padure cu care se poate juca, in afara Bucurestilor. In afara de Cold Mountain, care a economisit 20-30 de milioane de dolari, dintr-un buget de 80, pentru ca a filmat in Romania, dupa declaratiile regizorului Anthony Minghella, Castel a mai mosit Seed of Chucky, doua filme cu Wesley Snipes, si inca alte peste 100 de filme, intr-o gama care acopera de la video pina la actori francezi precum Gerard Depardieu. Studioul mai produce 130 de clipuri de publicitate pe an, cele mai multe pentru companii europene - telespectatorii romani ai campionatului european de fotbal din 2004 au remarcat clipuri europene la deodorante sau iaurt care aveau pe fundal cladiri din Bucuresti, dar fusesera dublate in limbile tarilor in care erau difuzate.
"Romania e interesanta din multe motive", ne spune Moncea. "Cel mai evident este pretul redus. Munca este foarte ieftina aici, in comparatie cu alte tari, chiar si cu Republica Ceha sau Ungaria. E cam cu 30-35% mai ieftina decit in Republica Ceha, sau poate chiar si mai mult acum, iar eu cred ca diferenta se va mari. Pe de alta parte, peisajele aici sint superbe. In Romania s-a pastrat foarte multa frumusete naturala. Poti gasi paduri neatinse, care sint ca acum 100, poate chiar 200 de ani, cimpii, sau chiar orase, orase medievale. Uite, du-te la Timisoara (autorul articolului confunda Timisoara cu Sighisoara - n.trad.), de exemplu: un oras medieval inca locuit, nu doar un muzeu cum gasesti in Germania sau prin alte parti”. (va urma) (traducere de George Sipos)
“Oamenii erau foarte bucurosi, pentru ca nicaieri in tarile comuniste nu se difuza un asemenea serial!”, spune Ionel. Strazile se goleau in intregime simbata seara, cind J.R. isi punea la cale masinariile. Femeile incercau sa isi aranjeze parul ca Sue Ellen (al carei alcoolism era citeodata cenzurat, pentru ca se considera ca nu era frumos ca doamnele sa bea). Intr-o tara in care cozile pentru masinile de rahat Dacia se intindeau pe 10 ani, daca nu stiai cui sa-i dai banul, serialul oferea, dupa cum ne spune Bulai “o imagine frumoasa a lumii”.
Dar, odata cu enorma popularitate a venit si suspiciunea guvernului. “Televiziunea devenea puternica, iar Ceausescu era paranoic cind era vorba de putere”, spune Bulai. Prin primavara lui 1980, o pasarica de la biroul cenzorilor l-a anuntat pe Ionel ca ideologii considerau ca serialul “promova o atitudine mic-burgheza” si se pregateau sa ii traga presul de sub picioare. In aceeasi perioada, Ceausescu a devenit obsedat de datoria externa a tarii catre bancile occidentale si a inceput sa introduca masuri draconice pentru a-i impiedica pe romani sa mai cumpere orice fel de produse straine, chiar si materii prime. Programele TV au fost reduse pentru a economisi energie electrica, iar programele de televiziune straine au fost etichetate drept prea scumpe.
Ionel trebuia sa actioneze repede ca sa mentina Dallas-ul. Impreuna cu un complice din televiziune au pus la cale un plan elegant care sa se foloseasca de noul regim de austeritate: semnarea unui contract absurd de lung cu distribuitorii internationali ai serialului pentru ca atunci cind ciocanul lui Ceausescu ar fi lovit serialul sa poata spune ca pretioasa valuta a fost deja cheltuita. Ei mizau in felul asta pe faptul ca mania dictatorului de a stoarce valuta la maximum va fi mai puternica decit dorinta lui de a tine capitalismul departe de sufrageriile romanilor.
Mai intii, insa, Ionel trebuia sa ii convinga pe agentii internationali ai serialului sa semneze un contract in conditii extraordinare, cu o tara de la capatul pamintului, si care platea numai 400-500 de dolari pe episod, fara sa le si poata explica din ce motive insista asupra acestor conditii.
"Ii sunam din ora-n ora: “Va rog, trimiteti-mi contractul, acum, acum, acum!”, isi aminteste Ionel. Agentul era atit de, de, de - nu gasesc cuvintul in engleza - atit de furios. “Nu vreau sa lucrez cu voi, si nici cu Televiziunea Romana, pentru ca asta nu e un contract normal”". Si agentul chiar a rupt relatia cu TVR si cu Ionel. Dar asta numai dupa ce a semnat, cu inima indoita, pentru inca 40 de episoade. "La o zi sau doua dupa, spune Ionel, a venit si ordinul: “Opriti Dallas! Opriti Dallas!”". Dar era prea tirziu pentru cenzori.
71 de episoade au fost difuzate pina la expirarea contractului, la sfirsitul lui 1981. Ceea ce incepuse ca un succes nemaiintilnit intr-o perioada de deschidere s-a transformat in ultima pilpiire de lumina intr-o perioada de intuneric. Pina la sfirsitul anilor 1980, Televiziunea Romana era redusa la doua ore prapadite pe zi, patru in weekend. Stirile erau un instrument zilnic menit sa hraneasca cultul personalitatii lui Ceausescu (un bun student al lui Kim Ir Sen), iar telespectatorii se puteau considera norocosi daca apucau sa vada simbata seara vreun “western” yugoslav, trunchiat oribil.
Dar serialul a ramas in imaginatia populara, si in mod ocazional prin intermediul antenelor artizanale, care le permiteau cetatenilor flaminzi dupa televiziune sa prinda cite vreun program din vecinele Bulgaria, Rusia sau Yugoslavia. (Grupuri compacte se adunau in fiecare dimineata in fata biroului Liniilor Aeriene Bulgare, asteptind ca angajatii sa afiseze programul TV in vitrina). Din cind in cind, cite vreun birocrat mai facea cite o greseala si mai lasa sa scape vreun colt de cultura occidentala.
"Dallas a fost intr-adevar o experienta excelenta, dar sa nu uitam de muzica", ne spune regizorul Puiu. "Prin 1983, un consilier de-al lui Ceausescu a hotarit sa deschida o discoteca in Teatrul National, linga Hotelul Intercontinental. Discoteca era nemaipomenita, cu ecrane TV pe peste tot, unde puteai sa vezi clipuri video din top 10 britanic, cu Duran Duran ori Depeche Mode. La noi nu se mai pomenise asa ceva. Ne simteam de parca eram in Vest. Era super-aglomerat, de-abia puteai sa intri. Inauntru puteai sa bei vodca cu Pepsi Cola, ceea ce nu puteai gasi nicaieri. Era nebunie. Era Occident. Au hotarit s-o-nchida curind - probabil o decizie politica. Dar dupa ce-am avut o asemenea experienta era imposibil sa nu visam la Occident".
In decembrie 1989, cind aproape toate tarile Blocului Estic facusera loc unor revolutii democratice pasnice, ocuparea de catre Ceausescu a undelor TV devenise mult prea greu de indurat. "Televiziunea era pentru romani un fel de Bastilie, simbolul puterii comuniste", isi aminteste Bulai. "Din cauza asta, in zilele urmatoare, oamenii au vrut sa puna stapinire pe doua cladiri: sediul CC si televiziunea". Revolutia romana a inceput pe neasteptate, cind Ceausescu a facut greseala de a aparea live la televizor ca sa condamne protestele politice de la Timisoara, permitind intregii tari sa ii vada panica de pe fata cind multimea a vuit impotriva sa. Citeva zile mai tirziu, Televiziunea Romana difuza imagini ale trupurilor celor doi Ceausesti ciuruite de gloante.
Unul dintre primele programe ale noii televiziuni eliberate a fost episodul pilot din Dallas. De data asta cu scena de sex necenzurata.
Nicole Kidman in autobuzul lui Ceausescu
Autobuzul lui Ceausescu nu e tocmai ce v-ati inchipui. Spre diferenta de monstruosul Parlament - a doua cladire ca marime din lume, si in care aproape se simte singele celor morti in lagar acolo tisnind din marmura alba - nu e nici un fel de megalomanie evidenta in acest vehicul in forma de glont argintiu. Bordul si usile sint colorate in culori vii, intr-o maniera oarecum retro, care aduce a varianta romaneasca a unui automobil SF din perioada Familiei Jetson, si pina si cabina Securitatii pare a fi construita cu gust.
Bineinteles ca anumite lucruri au fost adaugate dupa moartea dictatorului, iar printre ele cele care iti sar imediat in ochi sint luminile din jurul a trei oglinzi imense de machiaj, asezate deasupra unei masute cu gel de par, pudre si scule de aranjat infatisarea. Dupa ce a servit drept mijloc de transport pentru unul dintre cei mai teribili tirani ai Europei anilor 80, autobuzul este acum folosit drept cabina mobila de machiaj pentru Castel Film Studios, una dintre cele doua mari case de filme care au ajutat in ultima decada la transformarea Romaniei dintr-un spatiu gol de productie audio-vizuala intr-o destinatie favorita pentru productiile hollywoodiene in cautare de decoruri noi. Unul dintre pereti e impodobit de autograful lui Elizabeth Hurley, iar Nicole Kidman si-a pudrat nasul aici in timpul filmarilor pentru Cold Mountain. "Cind am auzit ca o sa fie scos la licitatie", rinjeste directorul "Castel marketing", Bogdan Moncea, "am stiut ca trebuie sa punem mina pe el".
Fondata in 1992, Castel are 200 de angajati full-time, vorbitori de engleza, sase mese de montaj audio (una dintre ele fiind a doua ca marime din Europa, dupa Moncea), facilitati pentru efecte speciale si o bucata sanatoasa de padure cu care se poate juca, in afara Bucurestilor. In afara de Cold Mountain, care a economisit 20-30 de milioane de dolari, dintr-un buget de 80, pentru ca a filmat in Romania, dupa declaratiile regizorului Anthony Minghella, Castel a mai mosit Seed of Chucky, doua filme cu Wesley Snipes, si inca alte peste 100 de filme, intr-o gama care acopera de la video pina la actori francezi precum Gerard Depardieu. Studioul mai produce 130 de clipuri de publicitate pe an, cele mai multe pentru companii europene - telespectatorii romani ai campionatului european de fotbal din 2004 au remarcat clipuri europene la deodorante sau iaurt care aveau pe fundal cladiri din Bucuresti, dar fusesera dublate in limbile tarilor in care erau difuzate.
"Romania e interesanta din multe motive", ne spune Moncea. "Cel mai evident este pretul redus. Munca este foarte ieftina aici, in comparatie cu alte tari, chiar si cu Republica Ceha sau Ungaria. E cam cu 30-35% mai ieftina decit in Republica Ceha, sau poate chiar si mai mult acum, iar eu cred ca diferenta se va mari. Pe de alta parte, peisajele aici sint superbe. In Romania s-a pastrat foarte multa frumusete naturala. Poti gasi paduri neatinse, care sint ca acum 100, poate chiar 200 de ani, cimpii, sau chiar orase, orase medievale. Uite, du-te la Timisoara (autorul articolului confunda Timisoara cu Sighisoara - n.trad.), de exemplu: un oras medieval inca locuit, nu doar un muzeu cum gasesti in Germania sau prin alte parti”. (va urma) (traducere de George Sipos)
