Si consilierii judeteni stau bine cu banii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Si consilierii judeteni stau bine cu banii

Dupa investirea in posturi si depunerea juramintului, consilierii judeteni si-au facut publice averile postind declaratiile obligatorii prin lege pe pagina de web a Consiliului Judetean. Nu toti insa au facut acest pas, intrucit dintre cei 33 de consilieri doar 26 au completat declaratiile. Printre cei lipsa la apel se numara chiar presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, precum si Vasile Dogarescu, Vasile Puiu, Petru Pavel Ganciu, Didina Stanescu si Ion Rotaru. Chiar daca marele absent, Stancu, ar conduce detasat topul celor mai bogati alesi la CJ, exista totusi colegi de mandat care se fac remarcati din punct de vedere al averilor declarate, asa cum este cazul lui Vasile Datcu, Ionel Adetu ori al doctorului Bogdan Minescu sau al omului de afaceri Catalin Boboc. La celalalt pol al celor mai "saraci" consilieri, potrivit propriilor declaratii, se pozitioneaza Silviu Radu, Florin Mircea sau Emilia Meirosu carora nu le-a luat mai mult de citeva secunde sa completeze formularul. Nu departe de acest grup se situeaza si cei doi vicepresedinti, Giana Patrascu si Florin Mija, care nu prea au avut cu ce sa se laude. Statistic insa, aproape jumatate dintre cei 27 de consilieri care au completat declaratiile de avere sustin ca nu au o casa sau terenuri proprietate personala, nici macar o masina. Tot la nivel mediu se observa ca putini dintre actualii consilieri au pusi bani deoparte pe la banci si ca doar citiva au ales sa se indatoreze unitatilor bancare. E drept ca acum drumurile si usile li se deschid larg, context in care oportunitatile nu vor intirzia sa apara si poate astfel vor putea sa recupereze timpul pierdut.

Bijuterii de mii de euro

Dintre cei care si-au facut datoria de onoare si au postat declaratia de avere la inceput de mandat, conduc detasat doctorul cardiolog Bogdan Minescu, seful Sectiei Cardiologie din cadrul Spitalului Judetean Braila si omul de afaceri Vasile Datcu. Primul, reprezentant in parlamentul local din partea PNL, a declarat ca detine un teren intravilan in Lepsa, pe care a construit o casa de vacanta, la care se adauga un apartament si o casa de locuit in zone centrale ale orasului Braila, plus un spatiu comercial tot in municipiu. De mentionat ca toate aceste active imobiliare au fost achizitionate in perioada 1984 - 1999 si au o valoare de impozitare mica in comparatie cu valoarea de piata. Declaratia de avere a medicului cuprinde la capitolul bunuri mobile doua autoturisme, o Dacia 1310 fabricata in 1994 si un BMW din 2001, pentru care a contractat un leasing. Cele mai mari sume apar insa la capitolul active financiare care totalizeaza peste 500.000 euro din depozite si conturi curente in lei si in valuta. Ca venituri realizate anul trecut, Minescu a mentionat pentru intreaga familie suma de circa 600.000 lei compusa din veniturile impreuna cu sotia - medic primar - ca angajati ai Spitalului Judetean, precum si de la cele doua cabinete medicale individuale, plus venituri din drepturi de proprietate intelectuala si dividende. De asemenea, Minescu a mentionat in declaratie ca detine bijuterii si o colectie numismatica a caror valoare a estimat-o la 14.500 euro.

Datcu - noua case

Nici Vasile Datcu (PNL), nu este mai prejos, intrucit proaspatul consilier judetean detine 4 loturi de teren intravilan, totalizind o suprafata de peste 5.500 mp in Braila precum si in localitatile Balta Alba (Buzau), Costinesti (Constanta) si Predeal (Brasov), cumparate sau mostenite inainte de anul 2000. La acestea se adauga si terenuri agricole atit in judetul nostru cit si in Constanta sau Buzau, suprafetele cumulate totalizind aproape 70 de hectare, majoritatea pozitionate pe teritoriul judetului Braila. Tot la bunuri imobile insa la capitolul cladiri, Datcu a bifat 6 apartamente, dintre care 3 in Bucuresti, doua in Braila si unul in Olimp, judetul Constanta, plus doua case de locuit in Braila si in Balta Alba judetul Buzau, doua spatii comerciale in Braila si o casa de vancanta in Predeal. Dintre toate aceste cladiri doar casa din Balta Alba de 160 mp si un apartament de 90 mp in Bucuresti au fost mostenite, in timp ce restul au fost cumparate in ultimii 18 ani. De asemenea, consilierul a mentionat la bunuri mobile doua autoturisme, o Dacia utilitara si o Skoda Octavia. Ca venituri realizate in 2007, din declaratia de avere a lui Vasile Datcu reiese ca in calitate de administrator al firmei "Vilcon"SRL a incasat 9.500 lei, adica aproape 800 de lei lunar, plus inca 23.400 lei din inchirieri si 208.000 lei din dividende. Astfel, oficial, media lunara a veniturilor declarate pentru anul trecut este de aproximativ 20.000 lei, adica aproape 5.500 euro, bani din care achita un credit de 30.000 euro contractat in 2007 si scadent in 2012.

Ionel Adetu detine cote importante din afaceri de milioane de euro

In acelasi pluton se incadreaza si Ionel Adetu (PDL) care, potrivit declaratiei de avere, detine participatii la 4 firme, insumind o valoare estimata la circa 3,85 milioane euro. Adetu a explicat ca sumele mentionate in formular reprezinta cota proprie de participare la profit sau pierdere la cele 4 companii raportata la valoarea de piata a acestor unitati. De asemenea, declaratia mai cuprinde un teren de 500 mp in Vatra Dornei si un apartament de circa 100 mp in zona centrala a Brailei. Adetu nu are masina, nici depozite in lei sau valuta, in schimb are de achitat un credit de 268.000 lei scadent in 2027. Impreuna cu sotia a obtinut venituri in cursul anului trecut cifrate la circa 231.000 lei.

Boboc detine bunuri imobile cu valoare de impozitare de 700.000 lei

Celor trei le succede tinarul om de afaceri Catalin Boboc, de la PNL, care detine terenuri agricole in suprafata de 32 ha, un lot intravilan de 385 mp plus inca un teren de 6.000 mp, valoarea totala de impozitare a acestora fiind de aproximativ 450.000 lei. Tot la bunuri imobile Boboc a bifat pentru o casa de locuit in municipiu, cu o valoare de impozitare de 250.000 lei. De asemenea, el este asociat la 3 companii, totalizind o participare la capitalul social al acestora de putin peste 65.000 lei. Ca director al uneia dintre aceste firme Boboc a obtinut, conform propriei declaratii de avere, venituri de 60.000 lei, la care se adauga inca 12.000 lei ai sotiei, administrator la firma care detine centrul de afaceri si hotelul-restaurant de pe strada Transilvaniei in imediata apropiere a "Billa" si "Praktiker". In declaratie nu apare ca ar avea masina si nici conturi sau depozite in lei sau valuta, dar nici credite.

Potrivit declaratiei de avere, Silviu Radu a trait anul trecut doar cu hrana sufleteasca

Cei mai saraci consilieri sint Vasile Cortez (PNL), Florin Mircea (PSD), Silviu Radu (PDL) si Emilia Meirosu (PSD) ale caror declaratii de avere sint extrem de "subtiri". Concret, Cortez, ca pensionar, cu un venit anual de 23.000 lei, nu are terenuri si nici apartament proprietate personala, in schimb detine o masina marca Skoda, din 2006. Emilia Meirosu are, totusi, un apartament de 52 mp in Braila, cu o valoare de impozitare de 130.000 lei, iar impreuna cu sotul a raportat venituri in 2007 cifrate la 26.300 lei. Mai sarac, Florin Mircea nu detine nici macar o amarita de Dacia, veniturile declarate impreuna cu sotia, aferente anului trecut, totalizind aproximativ 20.000 lei. Cel mai sarac insa este Silviu Radu, care potrivit propriei declaratii de avere, nu are proprietati imobiliare, nici bunuri mobile, nici un ban depus la banca, nici credit, ci doar o firma de publicitate din care anul trecut nu a obtinut nici un venit. Ca fapt divers, in timp ce colegii au completat declaratiile mentionind ca functie pe cea de consilier judetean in cadrul CJ Braila, Silviu Radu a mentionat, ba chiar a subliniat prin repetitie, pe cea de administrator la SC "Mediaprest Production" SRL.

Giana Patrascu nu are nici macar un apartament proprietate personala

Declaratia de avere a lui Florin Mija (PSD) vicepresedintele CJ Braila include un apartament de 55 mp dobindit in 2004 prin donatie si doua autoturisme Dacia. Ca venituri, vicele a mentionat ca bugetul familiei a fost alimentat cu aproape 47.000 lei din 4 surse: o companie privata unde Mija a fost reprezentant zonal, Consiliul Local Municipal, Consiliul Judetean Braila unde sotia ocupa un post de consilier juridic si SC "Eco" SA, unde actualul vice a fost reprezentant in AGA din partea municipalitatii.
Nici cel de-al doilea vicepresedinte al CJ Braila, Giana Patrascu, nu prea a avut cu ce sa umple declaratia de avere. Ea a barat rubricile bunuri imobile (terenuri si cladiri) in schimb a bifat pentru o Dacia 1310 din 1990 la capitolul bunuri mobile. Ca venituri, vicele a punctat ca impreuna cu sotul a inregistrat in decursul anului trecut un buget de peste 50.000 lei.

Mitroi a avut un venit anual de circa 77.000 lei

Nicolae Mitroi (PDL) a declarat ca detine 3 loturi de teren dintre care doua de categoria intravilan si unul agricol, toate mostenite. Tot prin mostenire a dobindit si doua cladiri, o casa de locuit in localitatea Nicolae Balcescu si o casa de vacanta in Macin, in timp ce apartamentul de 70 mp din Braila a fost cumparat in 1991. Mitroi mai detine un autoturism marca Toyota, cumparat in leasing, scadent in 2009. Ca active financiare consilierul judetean a mentionat in formular un depozit in suma de 22.500 lei, un cont cu soldul de aproape 14.000 lei si o asigurare de 2.500 euro. In ceea ce priveste veniturile familiei, fostul prefect a mentionat in declaratie suma totala de aproape 90.000 lei.
Declaratia de avere a lui Viorel Mortu (PSD) include un apartament de 92 mp in municipiu, cumparat in 1981, un autoturism Dacia Logan, un depozit in lei si doua credite cu valoare totala de 11.000 euro scadente in 2012 si 2016. Veniturile familiei sale aferente anului trecut s-au cifrat la circa 58.000 lei.
Gheorghi Obreja (PC) sustine ca detine un teren intravilan de 700 mp in localitatea Silistraru, cumparat in 2006, un apartament in Braila cumparat in 1996 si un autoturism Seat, in leasing. In plus, a precizat ca este titularul unui contract de credit in valoare de 40.000 lei, scadent in 2014. Veniturile mentionate provin din directoratul sustinut anul trecut la 4 societati de unde a incasat circa 49.000 lei.
Ion Susanu (PNL) a completat declaratia de avere cu doua loturi de teren in comunele Traian si Maxineni, doua case de locuit si un apartament situate in zone bune ale orasului, cumparate in 1999, 2008 si respectiv 1993, doua autoturisme (Opel si Citroen). Nu are datorii la banci, nici depozite in lei sau valuta ori bijuterii, iar ca director la SC "Agriberom" a obtinut un salariu anual de 70.000 lei, plus pensia de 36.000 lei, venituri completate de salariul sotiei 17.000 lei.
Sorin Enache (PDL) fostul sef al Casei Judetene de Pensii Braila, a completat declaratia de avere mentionind ca este proprietarul unui apartament de 70 mp cu o valoare de impozitare de 150.000 lei, detine doua autoturisme, un Logan si un Opel si a obtinut anul trecut impreuna cu sotia, venituri totalizind aproape 100.000 lei.

Cei mai multi consilieri au ales sa investeasca in bunuri imobile

Ionel Avram (PSD) detine doua suprafete de teren totalizind peste 1.800 mp, 2 apartamente in Braila cumparate in 1991 si 1996, plus un apartament de 64,8 mp in Bucuresti cumparat in 2003, doua autoturisme (Logan si Chevrolet) si impreuna cu sotia a inregistrat anul trecut venituri totale de 73.200 lei.
Nicolae Buzea (PSD) are un apartament cumparat in 1997 cu o suprafata de 102 mp, conduce un Daewoo Espero, nu detine terenuri si impreuna cu sotia, ca salariati in compania "Electrica" au acumulat venituri totalizind aproape 34.000 lei.
Stefan Caragata (PSD) detine un teren agricol si un lot intravilan in Insuratei, precum si o casa in aceeasi localitate. Are doua depozite bancare in valoare totata de 50.000 lei si este titularul unui contract de credit in valoare de 10.800 euro scadent in acest an. Impreuna cu sotia - medic de familie - au realizat venituri totale de circa 67.000 lei.
Nicu Cireasa (PSD) a mentionat in declaratia de avere proprietatea asupra a circa 20 ha de teren arabil in Movila Miresii precum si o casa in aceeasi localitate, veniturile cumulate cu sotia totalizind circa 14.000 lei.
Ghiorghe Gore (PDL) detine doua terenuri in intravilanul localitatilor Tuzla - Constanta si Doicesti - Dimbovita, plus un teren agricol la Martacesti comuna Silistea, un apartament in Braila si o casa de locuit in Doicesti. Impreuna cu sotia a inregistrat in declaratia de avere suma de 72.500 lei ca venituri realizate in 2007, bani din care au de achitat pina in 2016 un credit de 10.000 euro.
Titisor Guta (PSD) detine 3 suprafete de teren agricol si un lot intravilan in Maxineni, o casa si un apartament in aceeasi localitate, un autoturism Dacia 1310 din 1996 precum si utilaje agricole. In 2007, impreuna cu sotia a obtinut venituri totalizind 56.000 lei din salarii si valorificarea productiei agricole aferente anului trecut.
Danut Lungu (PDL) a declarat ca nu are terenuri si nici vreun apartament, in schimb a mentionat ca este proprietarul a doua autoturisme marca Volkswagen si ca detine bijuterii in valoare de 30.000 euro. Impreuna cu sotia a obtinut venituri in cuantum de 33.600 lei.

Datorii in banci cit carul

Marcel Motoc (PSD) a precizat in declaratia de avere ca nu are terenuri, in schimb este proprietarul a doua apartamente in Braila, cumparate in 1990 si 2000 cu o valoare impozabila de 160.000 lei. Ca venituri el a punctat ca in 2007 a obtinut din dividente suma de 400.000 lei completata cu salariul sotiei (12.000 lei).
Marian Sirbu (PDL) a completat declaratia de avere cu un apartament in Braila cumparat in 2001 si 2 autoturisme (Ford si Daewoo). Este dator cu aproape 20.000 lei la o banca si a inregistrat, impreuna cu sotia, venituri de circa 36.000 lei.
Ion Stefan (PDL) detine potrivit propriei declaratii 4 loturi de teren in Chiscani (2 intravilan si 2 agricole), un apartament in Braila, o casa de locuit si un spatiu comercial in Chiscani si un autoturism Peugeot. In ceea ce priveste veniturile declarate, sumele mentionate sint indescifrabile.
Danut Zob (PNL) a declarat ca este proprietarul a 3 loturi de teren in Buzau si Braila, al unui apartament in oras si al unei case in Varsatura, plus un autoturism Opel. Are de achitat un credit de 40.000 lei si a obtinut anul trecut venituri impreuna cu sotia in cuantum total de circa 67.000 lei.
Eugen Moise (PC) a declarat ca este proprietarul a doua terenuri agricole in judet, o casa de locuit in Braila, un autoturism marca Alfa Romeo, precum si utilaje agricole. De asemenea, consilierul a mentionat ca este dator la doua banci cu suma totala de 20.000 lei creditele fiind scadente in 2011. La capitolul venituri ale familiei, el a declarat suma totala de 34.400 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro