Mergi la conţinutul principal

Sfinţii 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia; Sfântul Sfinţit Mucenic Glicherie preotul

Pe când se afla în cetatea Nicomidiei, spun istoricii, împăratul păgân Maximian a aflat despre mulţimea creştinilor şi a pus la cale uciderea lor, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos. Ştiind că toţi creştinii se vor aduna în marea biserică a Nicomidiei, împăratul a poruncit ca aceasta să fie înconjurată din timp cu lemne uscate, cărora mai apoi soldaţii să le dea foc.

La acea vreme, Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul creştin, s-a rugat împreună cu iubitorii de Hristos şi i-a învăţat adevărata credinţă, aducându-i laudă Atotputernicului. În acel moment, soldaţii împăratului au înconjurat biserica şi nu au mai permis nimănui să iasă afară. Imediat după aceea, trimisul împăratului a intrat în sfântul lăcaş şi le-a spus creştinilor că însuşi împăratul îi sfătuieşte să jertfească zeilor, în caz contrar vor fi arşi de vii.

Arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeieşti, a întărit mulţimea şi i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu. El le-a amintit creştinilor de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Toţi cei prezenţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au voit cu râvnă să răspundă dumnezeieştii chemări. Când episcopul a aflat aceasta, s-a grăbit şi i-a botezat pe catehumeni, apoi i-a împărtăşit pe creştini cu dumnezeieştile Taine.

Soldaţii au aprins lemnele aşezate din timp. Potrivit tradiţiei, 2 0.000 de oameni au dobândit atunci cununa muceniciei, înălţând cântări de laudă Lui Dumnezeu pe când erau arşi de vii, la anul 302 d.H. Prin mila Lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. Episcopul Nicomidiei i-a adus şi pe alţii la Hristos şi, după ce a fost torturat fără milă de păgâni, s-a mutat şi el la Domnul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro