Sfârşit terifiant pentru o brăileancă de 69 de ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfârşit terifiant pentru o brăileancă de 69 de ani

Sfârşit groaznic pentru o bătrână de 69 de ani, domiciliată pe Str. Cavaleriei din Brăila. Un incendiu deosebit de violent a izbucnit în seara zilei de vineri, 20 ianuarie, din cauza jarului căzut din sobă. Femeia se afla în încăperea cuprinsă de foc şi n-a reuşit să iasă afară, deoarece tavanul s-a prăbuşit peste ea, prinzând-o într-o terifiantă capcană a morţii. Când au sosit pompierii era deja prea târziu. Bătrâna fusese pur şi simplu carbonizată.
Nu este prima dată când locuinţa în cauză a luat foc. În urmă cu doar o lună de zile, pompierii au mai fost chemaţi să intervină la aceeaşi adresă, pentru stingerea unui incendiu. Atunci, urmările au fost minore. De această dată, însă, proprietara şi-a pierdut viaţa, iar casa a fost distrusă aproape în totalitate.
Din câte povestesc vecinii, victima, Natalia C., era mare consumatoare de băuturi alcoolice. Aceasta locuia împreună cu un concubin în vârstă de 64 de ani, cu care se îmbăta frecvent. Casa se afla într-o stare mai mult decât deplorabilă. De altfel, se pare că incendiul de vineri s-a produs deoarece uşiţa sobei căzuse de mai multă vreme din balamale şi nimeni nu se obosise să o repare. Din acest motiv, pe pardoseală a căzut jar încins, de la care focul s-a întins cu repeziciune. Este foarte posibil ca proprietara să se fi aflat în stare de ebrietate, astfel că a reacţionat foarte greu, fiind surprinsă în cele din urmă de tavanul în flăcări, ce s-a prăbuşit peste ea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro