Week-end-ul trecut a fost unul marcat, printre altele, şi de accidente rutiere. Primul eveniment rutier de acest gen s-a petrecut vineri, în jurul orei 17.00, când un brăilean în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Bulevardul Independenţei, la intersecţia cu strada G-ral Eremia Grigorescu nu a respectat semnificaţia culorii roşu a semaforului electric, şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 60 de ani, din municipiu, ce a fost proiectat în autoturismul condus de alt bărbat (41 de ani), care circula pe strada G-ral Eremia Grigorescu. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a ultimilor doi şoferi, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internaţi. Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând ca şoferul vinovat de accident avea în aerul expirat 0,11 mg/l alcool pur. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Tot vineri, dar în jurul orei, 22.00, un alt brăilean, în vârstă de 53 de ani, care nu avea permis de conducere dar deţinea un autoturism, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, pe str. Şcolilor. Imediat după producerea accidentului, bărbatul a părăsit locul accidentului. În urma impactului, femeia a fost rănită uşor, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a primit îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea. Politiştii l-au identificat pe şofer, în jurul orelor 23.20, pe strada Frumoasă, din municipiu, şi l-au testat cu etilotestul, rezultând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Şi femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului. Următorul accident s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, când un tânăr de 22 de ani, din comuna Movila Miresii, posesor al permisului de conducere din anul 2011, în timp ce conducea autoturismul, pe DE 584, direcţia Brăila - Slobozia, în afara localităţii Viziru, din cauza lipsei de experienţă a pierdut controlul asupra maşinii, a părăsit partea carosabilă, lovind o buturugă şi s-a răsturnat. În urma accidentului, şoferul a fost grav rănit. Celălalt tânăr, care se afla cu el în maşină, a suferit răni mai uşoare. Ambii au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Brăila, unde au primit îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.