Sfântul Prooroc Ioil a trăit cu 800 de ani înainte de Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A fost fiul evreului Fanuil, din tribul lui Ruben (vechiul Israel). Inspirat de Dumnezeu, Proorocul Ioil a vestit durerile care se vor abate asupra poporului Israel, inclusiv robia babiloniană. A dat sfaturi pentru post, prezentându-l ca fiind cel mai bun mijloc prin care Dumnezeu-Tatăl se milostiveşte de poporul Său. Proorocul Ioil este cel care a vestit, cu secole înainte de a se fi întâmplat, Pogorârea Sfântului Duh asupra Sfinţilor Apostoli şi asupra creştinilor: “Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu… Oricine va chema Numele Domnului se va izbăvi” (Ioil, cap. 3, 1-2, 5). Sfântul Prooroc Ioil a proorocit şi descris chiar şi Ziua Infricoşătoarei Judecăţi. Proorocul Ioil a trecut la cele veşnice la adânci bătrâneţi.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Mucenic Uar, a şapte dascăli, a fericitei Cleopatra şi a fiului ei, Ioan. De asemenea, facem pomenirea a şase cuvioşi mucenici din pustie, care s-au nevoit împreună cu Sfântul Uar. Prăznuim astăzi şi pe: Sfântul Sfinţitul Mucenic Sadot şi cei împreună cu el, o sută douăzeci de mucenici; Sfântul Leontie filosoful; Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul; Sfântul Cuvios Ioan de la Rila (Bulgaria), făcătorul de minuni. Mâine, facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Artemie.