Proorocul Daniel s-a născut din seminţia lui Iuda şi a trăit cu 460 de ani înainte de întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. “Daniel” însemna în evreieşte “Dumnezeu este judecătorul meu”. Daniel se numără între cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament, alături de Isaia, Ieremia şi lezechiel.
Atunci când Ierusalimul a fost cucerit de împăratul babilonean Nabucodonosor, Daniel şi tinerii Anania, Azaria şi Misail au fost luaţi robi. Datorită înţelepciunii sale, Daniel a fost chemat de către Nabucodonosor la palat, împreună cu cei trei tineri. El a refuzat să mănânce din bucatele împăratului şi i-a descoperit acestuia că printr-o altă hrană (seminţe şi apă) pot arăta mai frumoşi la chip decât cei ce se hrăneau din masa împăratului. Daniel a tâlcuit visele lui Nabucodonosor, pe care niciun vrăjitor de la palat nu reuşise să le explice.
Pentru că nu s-au închinat statuii împăratului, cei trei tineri au fost aruncaţi într-un cuptor, însă Dumnezeu a prefăcut focul în rouă. Daniel nu a fost aruncat în foc pentru că primise numele “Baltazar”, iar la babilonieni numele acesta era la mare cinste, căci era nume de dumnezeu. Proorocul a refuzat să se închine idolilor şi a fost aruncat în groapa cu lei, pe vremea împăratului Darie (Darius), însă a ieşit nevătămat.
Darie a scris atunci popoarelor din întinsul său imperiu: “Pacea voastră să se înmulţească! S-a dat această poruncă în tot pământul împărăţiei mele, ca fiecare să se cutremure şi să se teamă de Dumnezeul lui Daniel, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci şi împărăţia Lui nu se va strica şi stăpânirea Lui îndelung stăpâneşte, sprijineşte şi izbăveşte. Face semne şi minuni în cer şi pe pământ, căci l-a izbăvit pe Daniel din gurile leilor!”
Daniel şi cei trei tineri au trecut la cele veşnice pe vremea împăratului Atic.
