Sfântul Nifon este cinstit pe 11 august. Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în ţinutul Peloponez din sudul Greciei, în perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns în călugărie de vestitul pustinc Antonie, moment în care primeşte numele Nifon.
În anul 1483 este chemat la slujirea arhierească, în scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului în locul lui Simeon, trecut la cele veşnice.
Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul (Botezătorul) din insula prezentă în faţa oraşului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit şi a petrecut până în anul 1496 când a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. După numai doi ani şi câteva luni, este din nou exilat de turci în Adrianopol. Aici îl va cunoaşte pe domnitorul Radu cel Mare al Ţării Româneşti (1495-1508). Radu cel Mare îl va aduce în 1504 în Ţara Românească pentru a conduce şi reorganiza Biserica. O însoţire nelegiuită la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare, între sora acestuia şi un boier moldovean căsătorit, a făcut ca Sfântul Nifon să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde îşi va da duhul pe 11 august 1508.
Când Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moaştele Sfântului Nifon în Ţara Românească, spre curăţirea şi ştergerea greşelii lui Radu Vodă. Gavriil Protul notează în lucrarea despre viaţa Sfântului Nifon: “Au dus, apoi, sicriul şi l-au pus deasupra mormântului lui Radu Vodă, rugându-se toată noaptea, împreună cu Neagoe Vodă, sfinţiei sale pentru iertarea păcatului lui Radu Vodă, care fără dreptate a lepădat pre Sfântul de la sine şi l-a gonit din ţară. Şi - mare minune! - spre sfârşitul utreniei, vrând Dumnezeu să arate aievea iertarea păcatului lui Radu Vodă şi al altora, care făcuseră nevoie şi scârbă sfântului, a văzut singur Neagoe Vodă descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier şi acoperământul mormântului lui Radu Vodă şi degrabă s-au desfăcut marmurile, iar dinlăuntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic şi întunecat, plin de puroi şi de putoare. S-a deschis şi sicriul sfântului Nifon şi a izvorât de la sfântul izvor de apă, care a spălat tot trupul lui Radu Vodă, arătându-l luminat. Apoi toate încuietorile şi pietrele singure s-au închis şi s-au arătat lui Neagoe şi a făcut mare mulţumire”.
Arătându-i-se domnitorului în chip minunat această împăcare, a poruncit ca moaştele sfântului Nifon să fie aşezate într-un sicriu de argint, poleit cu aur şi pietre scumpe şi înapoiate Mânăstirii Dionisiu. Monahii acestei mănăstiri în semn de mulţumire, i-au dăruit lui Neagoe Basarab capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon. Moaştele au fost depuse în Mănăstirea Curtea de Argeş, iar în anul 1949 au fost mutate în Biserica „Sf. Dumitru”, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi în prezent.
Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc şi cel care a alcătuit Rugăciunea de Dezlegare care se citeşte la Slujba înmormântării.
Un mare dar oferit de către Sfântul Ierarh Nifon spiritualităţii şi culturii noastre este apariţia trilogiei macariene: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) şi Tetraevangheliarul (1512), toate tipărite la îndemnul său.
Sfântul Nifon a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1496-1498, iar Mitropolit al Ţarii Romaneşti între anii 1498 şi 1505. Ajunge în 1502 în ţara noastră, în vremea domniei lui Radu cel Mare. În 1503 a înfiinţat Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. A trecut la cele veşnice pe 11 august 1508. Menţionăm că în anul 1517, moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească de Sfântul Voievod Neagoe Basarab. A fost canonizat în anul 1517, în timpul domniei Sfântului Domnitor Neagoe Basarab.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul; Sfinţirii Bisericii Eleusa; Icoanei nefăcute de mâna a Domnului nostru Iisus Hristos; Sfinţilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie şi Gaian.
