Sfântul Ierarh Spiridon, Ep. Trimitundei; Sf. Mucenic Sinet; Sf. Ier. Alexandru, Ep. Ierusalimului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Ierarh Spiridon, Ep. Trimitundei; Sf. Mucenic Sinet; Sf. Ier. Alexandru, Ep. Ierusalimului

Sfântul Ierarh Spiridon, pe care-l sărbătorim astăzi, a trăit în secolul al IV-lea de la Hristos. S-a născut în jurul anului 270 d.H., în localitatea Aski din Cipru şi a fost păstor de oi. După moartea soţiei, Sfântul Spiridon a ales să ducă o viaţă de ascet, ajungând, mai târziu, Episcopul Trimitundei, cetate situată în vecinătatea Pafosului. Sfântul Ierarh Spiridon a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325 d.H.

Potrivit unei vechi tradiţii, în fiecare an, în ziua de 12 decembrie, papucii Sfântului Spiridon sunt schimbaţi, întrucât se spune că se tocesc ca urmare a drumului parcurs pentru vestirea Domnului Iisus Hristos în întreaga lume. De aici şi denumirea de “Sfântul călător”. Din mărturiile unor clerici reiese că, pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului nu s-ar mai afla în raclă, iar atunci când revine, este cald şi prăfuit. Acesta este si motivul pentru care, în cântările Acatistului său, spunem: “Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc ca dovadă!”

Sfântul Ierah Spiridon a fost prins în timpul persecuţiei anticreştine, schingiuit şi întemniţat. A trecut la cele veşnice în anul 348 d.H., la vârsta de 78 de ani. Moaştele Sfântului Ierarh Spiridon se află la loc de cinste în Insula Corfu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro