Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în cetatea Antiohiei, între 344 şi 354 d.H.
A fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a studiat filosofia antică îndrumat de Andragatiu, iar retorica cu învăţatul Libaniu. Ioan a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul Flavian (în 386 d.H.). După moartea Sfântului Nectarie, patriarhul Constantinopolului, a fost ales patriarh, fiind hirotonit de către patriarhul Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398. Sfântul Ioan a reformat preoţimea, care se afla într-o stare de decădere, şi a suprimat luxul reşedinţei episcopale. Criticile sale îndreptate împotriva corupţiei i-au adus mulţi duşmani, cel mai înverşunat fiind chiar patriarhul Teofil al Alexandriei.
Sfântul Ioan Gură de Aur i-a primit la el pe Fraţii Lungi, acuzaţi de origenism şi alungaţi din Egipt, de către Teofil. Împărăteasa Eudoxia l-a convocat la un sinod spre a se dezvinovăţi, dar Ioan nu s-a prezentat. A fost depus din funcţie în anul 403, iar împăratul a ratificat decizia sinodului şi l-a trimis pe loan în exil, în provincia Bitinia.
Ioan a fost rechemat în scaun, dar, la scurt timp, a criticat zarva iscată în jurul unei statui de argint a împărătesei Eudoxia, aşezată aproape de catedrala în care slujea. Din porunca împărătesei, Ioan a fost alungat şi surghiunit, de data aceasta în Armenia. Trimis la Pityum, pe malul Mării Negre, Ioan nu a rezistat călătoriei, murind pe data de 14 septembrie 407, la Comana (Pont).
Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost aşezate în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol în 438 d.H., de către patriarhul Proclu. În anul 1204, în timpul Cruciadei a IV-a, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu ale Sfântului Grigorie de Nazianz, au fost duse la Roma şi depuse în Catedrala Sfântul Petru. După 800 de ani, pe 27 noiembrie 2004, papa Ioan Paul al II-lea a înapoiat moaştele Sf. Ioan Bisericii Ortodoxe (de Răsărit).