Sfântul Grigorie Taumaturgul s-a născut într-o familie păgână din cetatea Nicsar (în Turcia de astăzi) şi a murit pe vremea împăratului roman Aurelian (270-275 d.H.). A studiat retorica, latina şi dreptul în oraşul natal, ajungând ucenicul marelui filosof Origen. Mai apoi, s-a convertit la creştinism, iar la botez şi-a schimbat numele din Teodor în Grigorie. Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop al Neocezareei Pontului, un scaun nou înfiinţat de către Phaedimus, episcop de Amasea.
La vremea aceea, Sfântul Grigorie a luptat împotriva ereziilor care tulburau Biserica Creştină timpurie, sabelianismul şi triteismul, şi a participat la Sinodul de la Antiohia din anul 265 d.H., care l-a condamnat pe Pavel de Samosata. Datorită vieţuirii sale alese, Grigorie a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele de Taumaturgul (“făcătorul de minuni”).
Părinţii capadocieni din sec. IV l-au considerat pe Sfântul Grigorie fondatorul Bisericii Creştine din Capadocia. Se spune că, după ce a fost hirotonit episcop, Grigorie i-a convertit pe toţi locuitorii din Neocezareea. Înainte de ridicarea sa în scaunul de episcop, aici erau doar 17 creştini.
Sfântului Grigorie Taumaturgul îi sunt atribuite mai multe lucrări creştine: “Cuvânt de mulţumire către Origen sau Panegiric”, “Simbolul de credinţă”, “Despre nepătimirea şi pătimirea Lui Dumnezeu” (adresata lui Teopomp) şi “Epistola canonică”. Nu se ştie cu exactitate anul în care a murit Grigorie (270 sau 271 d.H.). Pe patul de moarte, acesta ar fi spus: “Slavă Lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”.
