Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în București, pe 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani ajunge la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureștilor. La cererea duhovnicului sau, pe data de 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot și stareț timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropolit al Ungrovlahiei, a fost ales în anul 1850 în fruntea episcopiei Râmnicului. Această episcopie funcționa la Craiova și fusese mutată în urma incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopala de la Râmnicu-Vâlcea, s-a mutat aici in 1857, unde a păstorit până în 1868.
Printre înfăptuirile sale de seamă se numără și Mănăstirea Frăsinei. Este locul în care nu au acces femeile. Potrivit Tradiției, Sfântul Calinic a pus pe drumul spre Frăsinei o bornă: "Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor". Această bornă a fost scoasă în perioada comunistă, păstrându-se acum în mănăstire.
Sfântul Calinic a înființat o tipografie în anul 1861, la Râmnic. La această tipografie a tipărit cărți de cult și multe dintre lucrările sale. Pe la 1850-1880, tipărea așa de mult, încât mai târziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul "capitala tipografilor". A fost îngropat, după dorința sa, la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii "Sfântul Gheorghe“.
Pentru curția vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărat ca să fie trecut în rândul sfinților. Canonizarea a avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 și 23 octombrie 1955. Prăznuirea a fost fixată la data trecerii sale către Domnul, 11 aprilie, iar tot atunci au fost alcătuite și slujbele de pomenire ale Sfântului, precum și viata sa și felul zugrăvirii chipului său. Moaștele Sfântului Calinic se află la mănăstirea Cernica.