Sfântul Sava cel Sfinţit a văzut lumina zilei pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (403-450 d.H.). Originar din provincia Capadocia, Sava era fiul lui Ioan şi al Sofiei. La vârsta de 18 ani, l-a cunoscut pe monahul Eftimie, care l-a trimis la Cuviosul Teoctist, pentru a se desăvârşi în credinţă. Plin de râvnă, Cuviosul Sava a săvârşit multe minuni. Se spune că, prin rugăciunile sale, a izvorat apă în locuri sterpe.
Sfântul Sava a fost trimis sol la Constantinopol, de către patriarhii Ierusalimului. După ani de nevoinţe şi nespuse bucurii duhovniceşti, el a fost învrednicit cu o vedenie dumnezeiască mai presus de fire: a cunoscut data trecerii sale la cele veşnice. Şi astfel, când a venit vremea, s-a culcat liniştit în chilia sa, i-a chemat pe toţi părinţii şi fraţii şi le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă, punându-le totodată egumen în locul său pe Melit. Acestuia, Sfântul Sava i-a poruncit să păzească toate aşezămintele mănăstirii, statornicite de dânsul.
Au urmat patru zile în care nu a mâncat nimic şi nu a vorbit cu nimeni. Era într-o sâmbătă seara când, cerând Preacuratele Taine şi împărtăşindu-se cu ele, Cuviosul Sava a rostit cele de pe urmă cuvinte: “Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu!”. Aşa a trecut la Domnul Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit, la anul 532, decembrie 5, fiind în vârstă de 94 de ani.
În secolul al XII-lea, trupul Sfântului Sava a fost luat de cruciaţi şi dus la Veneţia. A fost adus înapoi la Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit abia după înţelegerea statornicită între Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ortodox grec Atenagora, în timpul vizitei papei în Ţara Sfântă (1965).
