Cunoscut și sub numele de Macarie cel Mare, Cuviosul Macarie Egipteanul este unul dintre marii Sfinți Părinți ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare, Macarie era de origine egipteană, dintr-un sat numit Ptinapar. Cuviosul provenea dintr-o familie creștină foarte evlavioasă. La un moment dat, părinții l-au silit să se însoare, însă Macarie a fugit de viața lumească și, după moartea părinților săi, a ales viața cea pustnicească.
Curând, Sfântul Macarie a început să fie ispitit de diavolul prin felurite încercări, dar, prin stăruința și dragostea cea mare pentru Hristos, a biruit și s-a făcut pildă a vieții îngerești în trup. Multe sunt pildele și minunile săvârșite de Sfântul Macarie în lunga sa viețuire în pustie. Căpătase de la Dumnezeu putere chiar și asupra morții, astfel încât s-a învrednicit a săvârși învieri.
Astfel, întrucât într-o eparhie creștină un episcop eretic începuse a răspândi erezia că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Cuviosul Macarie pentru a stinge aceasta rătăcire. Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic, prin cuvintele Simbolului credinței, că se înșeală, însă necredința acestuia a persistat, forțându-l pe cuvios să rușineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.
După o oră de stăruință în rugăciune, Cuviosul Macarie a înviat un om din mormânt și nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte multă vreme. Cel înviat, care nu auzise de Hristos până la moartea sa, a fost botezat de Sfântul Macarie și făcut ucenic. Iar ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea sa din morți.
