Cunoscut şi sub numele de Macarie cel Mare, Cuviosul Macarie Egipteanul este unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare, Macarie era de origine egipteană, dintr-un sat numit Ptinapar. Cuviosul provenea dintr-o familie creştină foarte evlavioasă. La un moment dat, părinţii l-au silit să se însoare, însă Macarie a fugit de viaţa lumească şi, după moartea părinţilor săi, a ales viaţa cea pustnicească.
Curând, Sfântul Macarie a început să fie ispitit de diavolul prin felurite încercări, dar, prin stăruinţa şi dragostea cea mare pentru Hristos, a biruit şi s-a făcut pildă a vieţii îngereşti în trup. Multe sunt pildele şi minunile săvârşite de Sfântul Macarie în lunga sa vieţuire în pustie. Căpătase de la Dumnezeu putere chiar şi asupra morţii, astfel încât s-a învrednicit a săvârşi învieri.
Astfel, întrucât într-o eparhie creştină un episcop eretic începuse a răspândi erezia că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Cuviosul Macarie pentru a stinge aceasta rătăcire. Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic, prin cuvintele Simbolului credinţei, că se înşeală, însă necredinţa acestuia a persistat, forţându-l pe cuvios să ruşineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.
După o oră de stăruinţă în rugăciune, Cuviosul Macarie a înviat un om din mormânt şi nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte multă vreme. Cel înviat, care nu auzise de Hristos până la moartea sa, a fost botezat de Sfântul Macarie şi făcut ucenic. Iar ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea sa din morţi.
