Sfântul Benedict s-a născut în Nursia, o provincie a Italiei, în anul 480 după Hristos, din părinţi slăviţi şi binecuvântaţi cu multe bogăţii. A primit tunderea în monahism de la monahul Roman; mai apoi, s-a retras într-un munte stâncos, vieţuind într-o peşteră timp de peste trei ani. Sfântul Benedict din Nursia avea duhul înainte-vederii, al vindecărilor, al scoaterii demonilor şi al învierii morţilor; el li se înfăţişa unora la mari distanţe pe faţă (aievea), iar altora le apărea în vis. Odată, Sfântul Benedict a văzut cu duhul că paharul cu vin care i se pusese înainte este otrăvit. Când l-a însemnat, deasupra, cu semnul sfintei cruci, paharul s-a spart în bucăţi.
Benedict a întemeiat douăsprezece mănăstiri în care a aşezat câte doisprezece monahi. El a statornicit rânduiala monahală a Benedictinilor, ordin care există şi astăzi în Biserica Romano-Catolică. Cuviosul Benedict şi-a profeţit sfârşitul cu şase zile înainte de a muri. A poruncit să i se deschidă groapa, a chemat obştea de călugări şi, după ce i-a dat sfaturi, şi-a dat duhul în mâinile Lui Dumnezeu.
Viaţa Sfântului Benedict a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul, după mărturiile celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius şi Onorat. Părţi din moaştele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Casino din Italia şi la Mănăstirea Fleury din Franţa.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru din Pidna (Macedonia) şi a Sfântului Cuvios Eushimon, episcopul Lampsacului.
