+) Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ambrozie, Ep. Mediolanului
Sfânta Muceniţă Filofteia, pe care-o cinstim astăzi, a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării. Nu se ştie cu exactitate dacă provenea din neam de români (vlahi) sau de bulgari. Numele său în limba greacă înseamnă “iubitoare de Dumnezeu”. Pentru că a dovedit milă fata de oamenii sărmani, pe care-i hrănea şi-i îngrijea cu bunătate, Filofteia a fost omorâtă chiar de tatăl său, când avea vârsta de numai 12 ani. Deşi moaştele sale s-au aflat la Curtea de Argeş de la sfârşitul sec. al XIV-lea, abia în anul 1950, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia.
Moaştele Sfintei Filofteia au fost duse, iniţial, la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Ţaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au ars oraşul din temelii. Pentru a le feri de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat pentru puţin timp, probabil până în 1396. După înfrângerea armatelor creştine la Nikopole, crescând ameninţarea din partea oştilor turceşti, moaştele au fost oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească având hramul “Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrală mitropolitană. Aşa se explică alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat după ziua hramului). După construirea noii biserici, de către Neagoe Basarab (sfinţită la 15 august 1517), moaştele sfintei au fost aşezate aici a doua zi, când s-a făcut şi proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare de la noi).
Moaştele au rămas la Curtea de Arges până in 1893, când, datorită stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile “Sf. Gheorghe” şi “Adormirea Maicii Domnului” - Olari, din aceeaşi localitate. În timpul primului Război mondial, datorită mutării frontului, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti; după terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri.
