Sfânta Muceniţă Agata; Sfânta Muceniţă Teodula | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfânta Muceniţă Agata; Sfânta Muceniţă Teodula

Sfânta Muceniţă Agata s-a născut în cetatea Panormos din Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Agata era o tânără foarte frumoasă şi bogată. A fost cerută în căsătorie de dregătorul Cvintian, însă a refuzat, ca să trăiască pentru Domnul Hristos. Agata a fost încredinţată unei necredincioase, Afrodisia, care să o facă să se lepede de Hristos. Pentru că nu a renunţat la credinţă, a fost supusă la nenumărate chinuri. Printre altele, i-a fost tăiat pieptul cu un cleşte de fier, însă Domnul a vindecat-o. Iată ce scrie în Sinaxar:

“La miezul nopţii, i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, cu chipul bătrân şi cinstit, purtând în mâinile sale multe doctorii. «Iată, eu stăteam şi priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile şi am cunoscut că este cu putinţă să se tămăduiască rana ta; pentru aceea am venit aici». Agata i-a răspuns: «Eu niciodată n-am obişnuit trupul cu niciun fel de doctorie şi acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinereţe». Bătrânul a zis: «Şi eu sunt creştin şi nădăjduiesc să te tămăduiesc; deci, nu te ruşina de mine». Agata i-a răspuns din nou: «Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduieşte pe toate şi Care, cu voia şi cu cuvântul Său, ridică pe cei căzuţi. Acela, de va voi, poate să mă mântuiască şi pe mine, roaba Sa cea nevrednică». Iar Apostolul Petru a zâmbit şi i-a zis: «Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită».

Şi zicându-i acestea, Sfântul Petru s-a făcut nevăzut. Iar Agata, privind la trupul său, a văzut că toate rănile îi fuseseră tămăduite. Sfânta Muceniţă Agata a trecut la cele veşnice în temniţă. Datorită vindecării sale miraculoase, este socotită ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân.

Tot astăzi o cinstim pe Sfânta Muceniţă Teodula.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro