Sex la 13 ani. Amorezul a părăsit ţara | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sex la 13 ani. Amorezul a părăsit ţara

• Cosmin Florian Preda, de 23 de ani, cu antecedente penale, a fost anchetat şi trimis în judecată pentru “act sexual cu un minor” • Preda a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 13 ani, de la apartamentul de tip familial “Ghiocelul”, aparţinând DGASPC, în perioada ianuarie – februarie 2016 • minora a rămas însărcinată, iar Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ s-a sesizat din oficiu, în luna iulie

 

Tânăr de 23 de ani, cu antecedente penale, dat pe mâna instanţei de judecată, pentru că a făcut sex cu o minoră de 13 ani. Cosmin Florian Preda a profitat de naivitatea fetei care, rămasă fără părinţi, se afla de mai mulţi ani în grija statului, iar după ce a lăsat-o gravidă, a părăsit ţara. 

Cazul a ajuns în atenţia anchetatorilor la data de 1 iulie 2016, când Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila (DGASPC) a înştiinţat faptul că minora R.S., născută în anul 2002, cu tată necunoscut şi mamă decedată, “beneficiară a măsurii de protecţie specială”, a întreţinut relaţii sexuale cu un tânăr, după ce a părăsit fără voie apartamentul de tip familial “Ghiocelul”, unde era cazată. Minora era în acel moment însărcinată, iar sarcina avea 20 de săptămâni, confirmată în urma controlului efectuat, pe data de 22 iunie.

În ziua de 22 iulie 2016, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brăila s-a sesizat din oficiu în legătură cu minora de 13 ani rămasă gravidă - în timp ce se afla sub “protecţia specială a DGASPC” - şi a declanşat cercetările, pentru a-l trage la răspundere pe individul care a profitat de naivitatea fetei. Procurorul de caz precizează:

“Având în vedere vârsta minorei, raportată la sarcina de 20 de săptămâni, s-a concluzionat că aceasta a rămas însărcinată anterior împlinirii vârstei de 14 ani (minora este născută în iunie 2002 – n.r.), iar conform declaraţiei sale, dată în prezenţa reprezentantului instituţiei şi a avocatului numit din oficiu, a rezultat faptul că inculpatul Preda Cosmin Florian este tatăl copilului, fiind, totodată, singurul bărbat cu care a întreţinut relaţii sexuale în perioada ianuarie – februarie 2016, până atunci fiind virgină”.

N.M., asistentul social al minorei (încă din anul 2008) le-a spus anchetatorilor că-l cunoştea pe Cosmin Florian Preda de când avea 18-19 ani şi că l-a întâlnit prima dată în zona de recreere a blocului D3 de pe strada Târgovişte, unde se află apartamentul de tip familial şi unde era cazată minora. Ulterior, minora R.S. a dezvoltat “o relaţie de afectivitate” faţă de inculpat, plecând de mai multe ori din apartament, fără încuviinţarea supraveghetorilor. Alteori, inculpatul o aştepta pe minoră pe drumul către şcoală. Întâlnirile “nevinovate” au continuat, iar în perioada lunilor ianuarie – februarie 2016, brăileanul de 23 de ani a întreţinut relaţii sexuale cu minora de 13 ani, la domiciliul acestuia de pe strada Costache Negruzzi (cartier Brăiliţa).

 

Minora a încercat din răsputeri să ascundă sarcina

“Fiind audiat în calitate de suspect, Preda Cosmin Florian a declarat că a cunoscut-o pe persoana vătămată încă de când avea vârsta de 9 ani şi locuia în apartamentul de tip familial, atunci fiind protector cu ea, dar pe parcurs au dezvoltat o relaţie afectivă, ulterior întreţinând relaţii sexuale”, precizează reprezentantul parchetului.

Partidele de amor au încetat în luna februarie, după ce minora i-a spus iubitului cu 10 ani mai mare decât ea că “e posibil” să fi rămas însărcinată.

Bănuielile fetei de numai 13 ani au devenit certitudine în luna aprilie 2016, când a făcut un test de sarcină care a ieşit pozitiv. Fata i-a spus iubitului ei că a ascuns faptul că era gravidă şi că nu a suflat o vorbă supraveghetorilor de la apartament, de frica represaliilor.

Cosmin Florian Preda a mai declarat că a vizitat-o de mai multe ori pe minoră la apartament, iar ulterior şi la Centrul Maternal, unde fusese transferată din luna iunie a.c., după efectuarea controlului medical care confirma sarcina. Potrivit procurorului de caz, Preda a dat o declaraţie prin care îşi asumă sarcina, ca fiind tatăl copilului, afirmând, totodată, că o va lua pe R.S. de soţie, la împlinirea vârstei de 16 ani.

Tânărul de 23 de ani nu a mai putut fi audiat şi în calitate de inculpat, pentru că nu a mai fost găsit la domiciliu. Poliţiştii care l-au căutat acasă au întocmit, de fiecare dată, proces-verbal, existând, totodată, suspiciunea că fugarul s-ar afla în Anglia, “fără a se cunoaşte exact localitatea sau data la care va reveni în ţară”.

Pe de altă parte, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Brăila, la data de 17 august 2016 când a fost examinată, minora R.S. avea o sarcină de 28-29 săptămâni, în evoluţie normală.

Cazul a ajuns acum în atenţia magistraţilor de la Judecătoria Brăila.        

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro