Omul de afaceri brăilean Petru Dumitriu va răspunde penal pentru intervenţia neautorizată făcută asupra clădirii situate în zona de protecţie a Ansamblului de Arhitectură de pe Str. 1 Decembrie 1918. Conducerea Poliţiei Locale Brăila ne-a informat că, după ce a investigat cazul, a considerat că soluţionarea acestuia este de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
"În urma verificării situaţiei imobilului situat în Brăila, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 144, a rezultat că au fost efectuate lucrări de modificări constructive (schimbări faţadă, recompartimentări, regim de înălţime) fără autorizaţie de construire.
Întrucât imobilul respectiv se află în zona istorică, zonă ce are un regim special în privinţa protecţiei acordate de lege, s-a apreciat că fapta de a construi fără autorizaţie ar îmbrăca elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24, lit. a, din Legea nr. 50/1991. În această situaţie, agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Locale Brăila, neavând competenţa de a constata săvârşirea infracţiunii sus-amintite, am îndreptat prezenta sesizare spre competenta verificare şi cercetare organelor de urmărire penală", se arată în adresa trimisă de Poliţia Locală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. În acelaşi document, procurorilor li se solicită să dispună măsurile de desfiinţare a construcţiilor realizate nelegal sau oprirea temporară a executării lucrărilor.
După cum v-am mai informat, imobilului în cauză i-a fost desfiinţată faţada originală, specifică arhitecturii vechi de o sută de de ani, pentru a i se ataşa o faţadă din oţel şi sticlă. Intervenţia este cu atât mai inoportună cu cât clădirea se află în imediata vecinătate a Casei Nedelcu Chercea, un monument istoric important al municipiului Brăila.
A mai fost cercetat penal în aceeaşi cauză
Petru Dumitriu, fost patron al magazinului "Camelia" - unul dintre primele spaţii comerciale private deschise în Brăila în anii 90 - şi a Galeriilor Dumitriu, a cumpărat acest imobil în 1999, iar ulterior a început operaţiunile de reabilitare. Acesta a obţinut, în 2005, o autorizaţie de construire de la Primăria Brăila, în baza unui aviz dat de Ministerul Culturii. Potrivit avizului respectiv, aspectul iniţial al clădirii nu trebuia afectat de lucrările de reabilitare. Cu toate acestea, faţada imobilului a fost desfiinţată, iar regimul de înălţime a fost modificat, adăugându-se încă un etaj peste cel deja existent. Aceste aspecte au determinat Direcţia Judeţeană pentru Cultură, în 2011, să formuleze o plângere penală împotriva lui Dumitriu. Cum lucrările fuseseră stopate între timp, procurorii au sistat cercetarea penală, aplicându-i pârâtului doar o amendă administrativă în valoare de 1.000 lei.
Din luna martie a acestui an, Petru Dumitriu a reluat intervenţiile asupra imobilului în cauză. Acesta ne-a declarat că a contractat un credit bancar pentru a putea termina ceea ce a început în anii 2000. Dumitriu a recunoscut că a reluat lucrările fără a avea o autorizaţie de la Primărie, în condiţiile în care autorizaţia emisă în 2005 nu mai era valabilă. El susţine, însă, că a depus o cerere de reautorizare, cu toate actele necesare la dosar, dar nu a mai aşteptat să iasă documentul deoarece deja făcuse comandă pentru materiale. În ceea ce priveşte faţada de oţel şi sticlă, Dumitriu ne-a explicat că în acea clădire va funcţiona un sediu de bancă, iar administratorii băncii respective, care îi vor plăti chirie pentru spaţiu, i-au sugerat să facă faţada în acest fel.
Pentru intervenţiile făcute asupra clădirii, Poliţia Locală a sesizat Parchetul, iar Petru Dumitriu are slabe şanse să mai fie "albit" de procurori, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu patru ani, dat fiind că de data aceasta nu mai este vorba doar despre un şantier aflat în conservare, ci despre modificări concrete aduse unui imobil protejat.