• începând de la 1 februarie, versiunea pilot a aplicației permite eliberarea certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele fizice, de cetățenie română, care nu sunt înscrise în evidențele Sistemului Național de Evidență a Cazierului Judiciar Român – ROCRIS • potrivit polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, serviciul este funcțional, în sensul că se poate crea cont pe HUB, ulterior validare la ghișeu și eliberarea se face online automat doar pentru cei cu cazierul curat • persoanele cu cont pe ghiseul.ro pot face acest lucru fără validare la ghișeu
Sfaturi de la polițiștii brăileni, privind obținerea cazierului judiciar online. Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online începând de la data de 1 februarie, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro. Am solicitat date la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, pentru a vedea dacă la nivelul instituției cetățenii pot obține cazierul online. “Serviciul este funcțional, în sensul că se poate crea cont pe HUB, ulterior validare la ghișeu și eliberarea se face online automat doar pentru cei cu cazierul curat. Cei care au cont pe ghiseul.ro pot face asta fără validare la ghișeu”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
Cetățenii au la dispoziție două mecanisme de acces pentru obținerea certificatului de cazier: direct prin autentificarea în portalul hub.mai.gov.ro sau prin accesarea GHISEUL.ro, cele două platforme fiind interconectate.
“Digitalizarea fluxului de eliberare a certificatului de cazier judiciar permite cetățenilor obținerea documentului pe loc, indiferent de locația din care solicită eliberarea”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, după cum se arată în comunicatul IPJ Brăila.
Proiectul pilot va fi extins
Proiectul pilot va fi extins, aplicația pentru eliberarea electronică a certificatului de cazier judiciar urmând a fi disponibilă atât pentru persoanele fizice care au înscrise mențiuni în cazier, cât și pentru persoanele juridice din România, până la finalul lunii iulie 2023.
Reprezentanții IPJ Brăila mai precizează faptul că, potrivit Legii nr. 3/03.01.2023, pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004, privind cazierul judiciar, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.
Mecanismele de obținere a certificatului de cazier judiciar electronic:
- prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistrați sau doresc să se înregistreze în platformă. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituție bancară din România. În urma validării, aceștia vor fi redirecționati către platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru completarea online a cererii tip.
- prin platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru utilizatorii care nu sunt înregistrați în GHISEUL.RO sau nu dețin un card bancar emis de o instituție bancară din Romania. Solicitanții vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la un ghișeu al MAI care oferă servicii publice.
În prima fază, certificarea identității va fi realizată prin prezentarea la unitățile de poliție care eliberează certificate de cazier, urmând ca în cursul acestui an certificarea identității să poată fi făcută la toate instituțiile MAI care oferă servicii publice.
După validarea contului, pentru eliberarea certificatului de cazier, cetățenii vor accesa secțiunea „servicii”, vor selecta motivul solicitării dintr-o listă disponibilă, vor trimite cererea precompletată deja cu datele de stare civilă, iar sistemul va genera automat certificatul de cazier judiciar, semnat electronic. Valabilitatea certificatului emis este de 6 luni de la data eliberării.
Sistemul oferă posibilitatea de a verifica autenticitatea documentului, pe baza numărului de înregistrare a certificatului de cazier și al CNP-ului persoanei.