Vineri, 20 august, la Brăila, încep Serbările "Timişoreana". Brăilenii sunt aşteptaţi timp de trei zile pe Platoul Primăriei să se bucure de bere, bucate aburinde, pâine proaspăt rumenită, poveşti şi muzica live a unor trupe faimoase ca ZOB, Cargo sau Holograf. Casa Serbărilor "Timişoreana" se va deschide oficial, vineri, 20 august, la ora 14.00, printr-o conferinţă de presă la care vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale. În timpul după-amiezii, oaspeţii vor putea lua parte la jocurile şi întrecerile din Casă, iar seara, începând cu ora 20.00, vor concerta ZOB şi Cargo. În următoarea zi, Timişoreana îşi aşteaptă publicul de la ora 12.00, iar seara, între orele 20.00 şi 22.30, brăilenii vor avea ocazia să-i asculte pe cei de la Zero şi Holograf. Duminică, în ultima zi a sărbătorilor, cele mai cunoscute melodii ale trupei Pasărea Colibri vor încălzi atmosfera spre seară, de la ora 20.00.
Serbările "Timişoreana" au debutat anul trecut, la sfârşitul lunii iunie, la Constanţa. În acest an, caravana Serbărilor a început la Târgu Jiu şi va trece prin zece oraşe ale ţării, până la sfârşitul lunii august.