Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat au decis să nu admită punctul din cererea de reexaminare a noii Legi ANI privind reintroducerea comisiilor de cercetare a averilor, dar au admis că printre cei care trebuie să depună declaraţii trebuie să fie şi candidaţii la funcţiile publice.
Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a susţinut că aceste comisii nu pot fi considerate drept neconstituţionale, în timp ce senatorul PDL Iulian Urban a punctat că reintroducerea acestor comisii de cercetare "sunt esenţiale" pentru funcţionalitatea Legii ANI". "Dacă scoatem aceste comisii, ANI rămâne cu rol decorativ, mai bine plecăm acasă şi respingem cererea de reexaminare", a spus el.