Senat - şedinţă solemnă în stil stalinist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Senat - şedinţă solemnă în stil stalinist

Senatul României a organizat, ieri, şedinţa solemnă consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, la care au participat foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar de la care a lipsit preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, care nu a fost invitat de preşedintele Senatului.
Fostul premier Emil Boc l-a acuzat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că aplică "principii staliniste", el spunând că este inadmisibilă respingerea prezenţei şefului statului la şedinţa solemnă a Senatului.
Emil Boc a declarat, marţi, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este "grobian şi nerafinat în practicile împotriva adversarilor politici", potrivit mediafax.ro.
"Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, aplică principii staliniste, după modelul «cine nu este cu noi este împotriva noastră». Astfel, reînvie în plină democraţie românească practici din perioada stalinistă, ducându-le, însă, spre perfecţiune. Este inadmisibil să respingi prezenţa şefului statului în funcţie la şedinţa solemnă a Senatului pentru motivul că ar avea o altă părere cu privire la sistemul bicameral din România. Nici Stalin nu făcea acest lucru, era mult mai rafinat. Tăriceanu, în schimb, este mult mai grobian şi nerafinat în practicile împotriva adversarilor politici", a spus Boc.

Parlamentul unicameral - susţinut de majoritatea românilor

Potrivit acestuia, Tăriceanu greşeşte, pentru că ceea ce susţine Traian Băsescu, şi anume Parlament unicameral, "este un lucru susţinut de 90 la sută dintre români".
"Ar trebui ca acea şedinţă solemnă a Senatului să nu fie transmisă nicăieri, pentru că 90 la sută dintre români doresc Parlament unicameral. Tăriceanu greşeşte şi pentru faptul că Parlament unicameral nu înseamnă doar desfiinţarea Senatului, ci desfiinţarea ambelor Camere şi crearea uneia singure, care să se numească diferit de ceea ce avem azi, Camera Deputaţilor şi Senat", a subliniat Boc.
Fostul premier consideră că gestul lui Călin Popescu Tăriceanu constituie un "precedent urât" pentru democraţia românească.

Anormal chiar şi pentru Ponta

Până şi premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că absenţa preşedintelui Traian Băsescu de la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului reprezintă o situaţie anormală, dar acesta a aruncat vina, evident, asupra lui Traian Băsescu.
"Cred că a fost o situaţie anormală, ca multe alte situaţii anormale din aceşti zece ani de mandat ai preşedintelui Băsescu", a spus Ponta.

Parlamentul şi partidele - ultimele locuri în încrederea populaţiei

La rândul său, liderul PDL Vasile Blaga a declarat, marţi, la şedinţa de aniversare a Senatului, că astăzi Parlamentul şi partidele politice îşi împart ultimele locuri în privinţa încrederii populaţiei şi a menţionat că, dacă nu se schimbă această stare, bruma de încredere rămasă se va spulbera şi ea.
"Din păcate, însă, treptat, capitalul de încredere s-a risipit. Astăzi, Parlamentul şi partidele politice îşi împart ultimele locuri în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile publice", a anunţat Vasile Blaga, mărturisind că a constatat acelaşi lucru şi în urmă cu 10 ani, când s-au sărbătorit 140 de ani de la înfiinţarea Senatului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro