* social-democrații au pregătit un proiect de lege prin care încearcă să impună plafonarea prețurilor la energie electrică și la gaze în România * în paralel, au demarat o campanie de strângere de semnături pentru a le susține inițiativa * proiectul PSD stabilește un preț maxim de 380 lei/MWh la energie și 192 lei/MWh la gaze * inițiativa a fost anunțată prima dată de către europarlamentarul PSD Brăila, Mihai Tudose, în cadrul unei conferințe de presă susținută la București * tot în acest context europarlamentarii PSD au inițiat în Parlamentul European o rezoluție care solicită o dezbatere europeană pe tema majorării prețurilor la energie, astfel încât Comisia Europeană să găsească soluții
În contextul haosului provocat de creșterile din facturile românilor la gaze și energie electrică, a apărut și un prim demers menit să echilibreze situația. Este vorba despre un proiect de lege inițiat de Partidul Social Democrat, care își propune să plafoneze prețurile la energie și gaze naturale. Mai mult, social-democrații au demarat și o campanie de strângere de semnături pentru a-i ajuta să își promoveze mai bine demersul. Senatorul Ion Rotaru, președintele PSD Brăila, a emis, recent, un comunicat de presă pe această temă, subliniind că Guvernul PNL este unul ”incompetent, preocupat doar de alegerile interne și de ocuparea de funcții politice”, astfel că s-a grăbit să liberalizeze tarifele pieței de energie în condițiile în care nu exista cu adevărat o concurență reală pe piață, iar capacitățile de producție ale României nu erau și nu sunt suficiente. De asemenea, social-democratul susține că nici nu au fost alocați bani pentru modernizarea și extinderea acestora, elemente ce au un efect devastator pentru consumatorii vulnerabili, pentru întreaga populație, cât și pentru mediul de afaceri.
Potrivit liderului PSD Brăila, liberalizarea haotică a tarifelor la energie și gaze naturale, a dus la creșterea uriașă a prețurilor, costurile facturilor fiind peste puterile financiare ale majorității consumatorilor. De asemenea, Rotaru a avertizat că în momentul de față se preconizează creșteri de până la 200% pe perioada iernii, astfel că milioane de familii riscă să fie ”condamnate la frig”.
”Iată de ce PSD a inițiat o campanie de strângere de semnături la nivel național în sprijinul proiectului de lege referitor la plafonarea prețului la energie electrică și gaze naturale. Punerea în aplicare a proiectului elaborat de PSD va însemna reducerea cu 43% a facturilor la electricitate și cu 23% a facturilor la gaze naturale”, a declarat senatorul.
Ce demers propun PSD-iștii
Proiectul de lege pe care îl propune PSD, potrivit comunicatului de presă emis de Rotaru, are în vedere menținerea prețurilor pentru energie și gaze naturale la nivelul mediei ultimelor 6 luni și o subvenționare a 50% din scumpirea rezultată în facturi. Așadar, social-democrații subliniază că la energia electrică, în prezent, ofertele de preț variază între 406 lei/MWh și 670 lei MWh (față de 341 lei, în decembrie 2020). Proiectul PSD stabilește un preț maxim de 380 lei/MWh, respectiv media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021.
”Așadar costurile facturilor vor fi reduse cu până la 43%, în funcție de contractul consumatorului", susțin social-democrații.
Pentru gaze naturale, în prezent, ofertele de preț variază între 211 lei/MWh și 250 lei/MWh (față de 135 lei în 2020), precizează sursa citată. Proiectul PSD va stabili un preț maxim de 192 lei/MWh, ceea ce va face ca facturile să scadă cu până la 23,2% în funcție de contractele pe care le are fiecare consumator, mai adaugă Rotaru.
Totodată, senatorul a anunțat că în acest context și europarlamentarii PSD au inițiat în Parlamentul European o rezoluție care solicită o dezbatere europeană pe tema majorării prețurilor la energie și în urma căreia Comisia Europeană să găsească soluții pentru sprijinirea financiară a consumatorilor, mai ales a celor cu venituri foarte mici.
Social-democrații solicită sprijinul populației pentru ca demersul lor să aibă șanse mai mari de reușită. Aceștia au lansat o platformă unde persoanele interesate pot afla mai multe despre proiect și pot semna petiția. Doritorii pot semna și online pentru susținerea acestui proiect la adresa: https://www.psd.ro/plafonare-preturi-energie/.
”Alăturați-vă și semnați pentru plafonarea facturilor la electricitate și gaze naturale, iar semnăturile dumnevoastră vor fi depuse la Parlament în timpul dezbaterilor privind proiectul legii inițiate de PSD pentru a-i determina pe reprezentanții puterii PNL să voteze această lege care vine în sprijinul a milioane de români”, a mai precizat președintele PSD Brăila.
Proiectul, prezentat inițial de europarlamentrul Mihai Tudose
Așa cum am anunțat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, europarlamentarul Mihai Tudose a susținut o conferință de presă pe 15 septembrie, la sediul PSD din București, în care a anunțat tocmai acest demers al social-democraților legat de plafonarea prețurilor la energie și gaze. Fostul premier al României preciza la vremea respectivă că este vorba despre o soluție temporară, dar care dă răgaz suficient actualului Executiv pentru a investi, astfel încât să crească capacitățile de producție ale României pe piața energetică.
”Acum toată această povară este la populație și la agenții economici. 25% din consum este la populație. Haideți să salvăm întâi populația. Trebuie salvați și agenții economici fiindcă în final va provoca un lanț întreg de faliment, de retrageri de pe piață, relocări industriale și așa mai departe. Este evident că va fi un efort bugetar și un efort până la urmă și a celor care astăzi fac profituri de 200 - 400 - 500%. Ajunge! Nu merge. Deja am intrat în zona de speculă pe aceste creșteri de prețuri”, declara Tudose la vremea respectivă.
Primarul Municipiului și președintele CJ Brăila susțin că este nevoie de plafonarea prețurilor la energie
Contactat în legătură cu acest demers al social-democraților, președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, a dorit să precizeze că dacă lucrurile nu se reglează în vreun fel pe piața energetică din România, cetățenii vor avea mari probleme să depășească perioada iernii.
”Este un lucru normal, o acțiune pe care și eu o susțin, de plafonare a prețurilor la gaze și energie electrică. În primul rând, românii au venituri mici și nu or să treacă cu bine peste această iarnă dacă nu facem acest lucru. Dar în al doilea rând, pentru economie. Orice majorare la preț la energie electrică și gaze va duce acolo unde produsele românești nu vor mai fi competitive pe piața din Europa și pe alte piețe. Trebuie făcut urgent acest lucru. Pentru a ne lua măsuri de precauție, astfel încât să rămânem pe o economie sustenabilă. Altfel, ajungem să fim cu toții șomeri”, a declarat Chiriac.
Acesta a reamintit faptul că problemele nu se opresc aici, ci se revarsă și în plan administrativ, situație pe care a semnalat-o și cu alte ocazii.
”Eu am tras un semnal de alarmă mai devreme și pe plan administrativ, în calitate de președinte al Consiliului Județean, deoarece bugetul consiliului va fi majorat cu majorarea de prețuri. În primul rând, pe cele două spitale care sunt în subordine, Spitalul Județean de Urgență Brăila și Spitalul de Pneumoftiziologie. Dar și asupra locuințelor familiale de care dispune Direcția de Protecție a Copilului. Pentru că trebuie să avem grijă și de acești copii. Toate aceste cheltuieli se vor regăsi în majorare. Și efectiv o să trebuiască să găsim bani în buget pentru a acoperi aceste cheltuieli. Acum se întâmplă nebunia asta de la București. Dar trebuie să vedem dacă vom putea fi ajutați din fondul de rezervă al Guvernului cu aceste majorări, astfel încât să trecem cu bine peste iarna care vine”, a mai adăugat Chiriac.
Subliniem că la finalul ședinței CJ Brăila din 29 septembrie, Francisk Chiriac i-a informat pe consilierii județeni că va urma o ședință extraordinară tocmai pentru că toate DALI-urile aflate pe rol trebuie să fie modificate conform majorării de preț la energie și la materialele de construcții.
La rândul său, primarul Marian Dragomir a afirmat că din punctul său de vedere plafonarea prețurilor la utilități este obligatorie. Acesta a adăugat că incompetența actualului guvern se va regăsi în facturile la gaze și curent ale tuturor românilor, în caz contrar.
”Explozia prețurilor va afecta foarte mult fiecare familie. În iarna aceasta facturile vor crește în timp ce salariile stagnează. Va fi un dezastru economic care va genera o explozie a tuturor prețurilor. Acest guvern trebuie să plece cât mai repede și sper ca moțiunea de cenzură să ne aducă un prim-ministru normal și un guvern care să urmărească interesul românilor, nu al companiilor speculative”, a afirmat Dragomir.
PMP-iștii brăileni consideră demersul PSD unul normal
Președintele PMP Brăila, Viorel Botea a afirmat că odată cu liberalizarea pieței energetice într-adevăr au crescut prețurile, așa cum era de așteptat, însă problema o reprezintă faptul că ”băieții deștepți” din domeniul Energiei, nu au avut nicio limită a bunului simț. Botea a precizat că Guvernul trebuie să intervină pentru a plafona prețurile. Acesta consideră un gest normal proiectul propus de social-democrați.
”Inițiativa PSD-ului este una corectă. Dar ați văzut că nu numai PSD-ul, toată lumea discută chestia asta. Iar PMP-ul din start a spus, prin vocea președintelui Cristian Diaconescu, că nu este de acord cu scumpiri de genul acesta. Se scumpește cu 2%, cu 3%, dar nu se scumpește cu 50%! Dar asta este scumpirea «băieților deștepți» din energie, care doresc să obțină profituri cât mai mari pe seama populației și a operatorilor economici”, a declarat Botea.
Întrebat dacă este dispus să semneze petiția social-democraților, liderul popularilor brăileni a punctat că dorește înainte de toate să o citească, însă a afirmat că susține ideea.
La rândul său, Daniela Rădulescu, președintele municipalei PMP Brăila, a afirmat că proiectul PSD este unul normal în context, însă în opinia sa, prețul nu poate fi plafonat, doar compensat.
”Așa cum se știe, a apărut în MO legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, iar în România după estimări sunt 5 milioane de gospodării care în baza legii sunt protejate. Nu cred că se poate interveni într-o economie de piață la plafonarea prețurilor ci doar cu plăți compensatorii care să-i susțină pe toti consumatorii. Din cauza conjuncturii mondiale datorate pandemiei și a măsurilor de oprire a poluării adoptate de UE aceste cauze au dus probabil la creșterea prețurilor. Inițiativa PSD, dacă se referă la toți consumatorii, este foarte bună. Prețul nu poate fi plafonat ci doar compensat”, a afirmat Rădulescu.
Deputatul Alexandru Popa are încredere că Guvernul PNL va găsi cele mai bune soluții
Întrebat despre inițiativa social-democraților privind plafonarea prețului la utilități, deputatul PNL Brăila, Alexandru Popa, a recunoscut că problema facturilor mai mari este reală și resimțită din ce în ce mai mult de români. Totuși, acesta a ținut să dea asigurări că Guvernul liberal va găsi cele mai bune soluții.
”Noi avem deja un proiect care este în vigoare pentru consumatorii vulnerabili. Vom găsi o variantă încât să fim alături de cetățeni. Într-adevăr, în momentul de față este o mare problemă privind prețul crescut al gazelor naturale și al energiei electrice, dar ne luăm angajamentul că vom regla această chestiune”, a afirmat Popa.