* este punctul de vedere al brăileanului după întâlnirea de săptămâna trecută între ministrul Antreprenoriatului șI Turismului șI oamenii de afaceri brăileni
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, și secretarul de stat Florin Dobrescu s-au întâlnit joi cu reprezentanții mediului de afaceri din Brăila, în cadrul unei consultări regionale, care a avut drept scop prezentarea programelor de finanțare lansate sau aflate în dezbatere publică, precum și identificarea problemelor cu care oamenii de afaceri se confruntă, în vederea găsirii de soluții pentru susținerea mediului economic.
Reprezentanții Ministerului le-au oferit oamenilor de afaceri prezenți la întâlnire informații la zi despre stadiul celor 13 programe de finanțare, care se află în gestiunea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, anunțând cu această ocazie că a fost lansată ediția a 3-a Programul Start-Up Nation.
"Marți, 19 iulie, a fost lansat Programul național de finanțare Start-Up Nation, ediția a 3-a, în care, cu titlu de noutate, avem un pilon special destinat cetățenilor români din Diaspora, care doresc să revină în țară pentru a începe o activitate de business. Un prim criteriu de eligibilitate, pentru a putea accesa aceste fonduri, este ca firmele să fie înființate începând cu data de 1 ianuarie 2020. Granturile pentru capital de lucru vor fi în sumă de 200 mii lei, dacă omul de afaceri își ia angajamentul că va crea două locuri noi de muncă și de 100 mii lei, dacă va crea un singur loc de muncă. Perioada de înscriere este de 30 de zile lucrătoare, iar la ora actuală avem înscriși 1.960 cetățeni români, pe Pilonul I și 36 de cetățeni români din Diaspora, pe Pilonul II", a declarat secretarul de stat Florin Dobrescu.
Florin Dobrescu i-a încurajat pe oamenii de afaceri brăileni prezenți la această consultare regională să își expună problemele cu care se confruntă, subliniind faptul că "printr-un dialog constant între Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și mediul de afaceri, se pot găsi soluții pentru revigorarea mediului economic din România".
Ministrul Constantin-Daniel Cadariu și secretarul de stat Florin Dobrescu le-au promis oamenilor de afaceri din Brăila că îi vor sprijini în problemele care țin de ministerul pe care îl reprezintă și că vor prezenta situațiile semnalate de aceștia colegilor din celelalte ministere vizate, scopul final fiind consolidarea mediului de afaceri din România.
Biroul de Presă al PNL Brăila