Secretarul de stat adjunct american a discutat cu Fraţii Musulmani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Secretarul de stat adjunct american a discutat cu Fraţii Musulmani

Discuţiile au avut loc miercuri la biroul din Cairo al Partidului pentru Libertate şi Justiţie, ce ţine de Fraţii Musulmani, în cursul unei vizite a lui Burns, prima a unui oficial american de rang înalt la grupul islamist.
Potrivit cotidianului, Burns a exprimat disponibilitatea SUA de a ajuta Egiptul să depăşească actualele probleme economice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro