La startul competitiei s-au aliniat cei mai valorosi sapte tenismeni de la categoria de virsta mentionata, dar si Sebastian Ionescu, sportiv care abia in martie implineste 15 ani.
Jucatorul brailean a avut nesansa de a fi repartizat in cea mai grea grupa si cu toate acestea a ocupat locul al doilea cel care ii dadea dreptul de a trece in ultima faza a turneului.
In meciul inaugural Sebastian Ionescu a cistigat cu 7-5 primul set in fata constanteanului Valentin Mihai, dar l-a cedat pe urmatorul la acelasi scor, iar in decisiv a abandonat din cauza unei contracturi musculare. Incurajat de antrenorul Gheorghe Goleanu, tenismenul de la TC Venus a cistigat detasat ambele intilniri care au urmat. El s-a impus cu 6-1, 6-3 in fata lui Alexandru Grigorita din Bucuresti si apoi cu 6-2, 6-0 in ultimul meci in care adversar i-a fost Stefan Roates din Turnu Severin. Aceasta ultima victorie i-a asigurat tenismenului brailean locul al doilea in grupa dupa Valentin Mihai.
In faza urmatoare a competitiei Sebastian Ionescu a pierdut, 2-6, 3-6 partida cu Laurentiu Gavrila din Pitesti.
In celalalt meci, dreptul de a disputa finala mare, cea pentru locurile unu si doi l-a obtinut Valentin Mihai care s-a impus in doua seturi, 6-4, 6-1 in fata bucuresteanului Patric Grigoriu.
Duelul din finala mare dintre Laurentiu Gavrila si Valentin Mihai a fost cistigat de primul in doua seturi, 6-1, 6-1.
In partida pentru locurile trei-patru Sebastian Ionescu l-a invins cu 6-1, 6-3 pe Patric Grigoriu si astfel si-a asigurat locul in echipa nationala a Romaniei pentru Campionatele Europene din Austria.
Competitia a fost supervizata de Alina Tecsor, fosta campioana nationala declarind la final ca a ramas placut impresionata de tehnicitatea tenismenului brailean.
"A fost un concurs foarte puternic de aceea consider rezultatul obtinut de reprezentantul nostru ca fiind unul foarte bun. Pe undeva Sebastian a fost dezavantajat fata de ceilalti sportivi pentru ca nu a avut timp sa se acomodeze cu suprafata de joc, una extrem de dura. El si-a realizat primul obiectiv din acest an si in continuare se va pregati la Braila pina pe data de 6 februarie" a declarat Gheorghe Goleanu.