O nouă încercare a Guvernului de a iniţia descentralizarea, în perioada imediată, după ce procesul a fost blocat de CC. Procesul de descentralizare a mai fost iniţiat de Guvern în 2013, printr-un proiect de lege pentru care Cabinetul Ponta şi-a angajat răspunderea, dar care, la începutul anului trecut, a fost declarat drept neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale (CCR), la sesizarea PDL, cu argumentul că destinatarul normei, şi anume autorităţile publice învestite cu executarea şi aplicarea legii, este pus în situaţia de a alege în mod discreţionar dispoziţiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă, aminteşte mediafax.ro.
La acea dată, Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, declara că nu va renunţa la proiect, că va ţine cont de toate comentariile CCR şi că a demarat procedurile de reluare a transferurilor de competenţă de la instituţiile centrale spre autorităţile locale. Subiectul a revenit în luna februarie a acestui an, când preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis primarilor de comune că dezbaterea despre descentralizare şi regionalizare va trebui reluată, pornind de la principii, nu de la calcule politice sau electorale.
Transfer de competenţe
În acest context, Guvernul a elaborat un nou proiect de descentralizare, care conferă consiliilor judeţene atribuţii sporite, prin transfer de competenţe. Printre altele, planul pregătit de Executiv prevede că avizul de mediu va fi emis de consiliile judeţene, care vor prelua şi personalul cu atribuţii în domeniu, iar competenţa privind inspecţia şi controlul mediului rămân la nivelul administraţiei centrale. Tot la nivelul judeţelor vor fi transferate competenţele Ministerului Agriculturii de implementare a politicilor naţionale şi reglementările în domeniul agriculturii pentru Direcţiile de agricultură, Oficiile de studii pedologice şi agrochimice, Casele agronomului, filialele regionale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.
Sănătate, educaţie
În domeniul sănătăţii, către judeţe vor fi transferate atribuţiile de aplicare a politicilor naţionale şi reglementărilor pentru direcţiile de sănătate publică, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, laboratoarele, finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele judeţene de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale, policlinicile cu plată, finanţate integral din venituri proprii.