Directia de Administrare si Gospodarire Locala (DAGL) a inceput, ieri, actiunea de montare a peste 600 de noi indicatoare de circulatie in municipiu. Pentru ca au costat citeva sute de milioane de lei, conducerea DAGL a decis ca, macar in zonele mai marginase, sa fie amplasate cit mai sus, pe stilpi, astfel incit sa nu poata fi furate. "Demaram actiunea de instalare a unor noi indicatoare rutiere in oras: sint indicatoare de o calitate deosebita, au un aspect placut si, mai important, au o garantie de sapte ani. Trebuie ca incet-incet, sa ne gindim la cum folosim banii, pentru ca, avind o asemenea garantie, daca si la anul vom avea alocata o suma macar egala cu aceasta, vom putea pune peste tot in oras indicatoare de calitate si nu va mai trebui sa cheltuim bani citiva ani, pentru astfel de lucruri. La momentul acesta, facem inlocuirea cu cele noi pe arterele principale, facem o triere a celor vechi, iar indicatoarele care inca mai corespund le vom amplasa in locurile in care acum nu avem deloc sau unde sint foarte deteriorate. Pentru ca sint multe locuri in oras unde indicatoarele s-au furat sau sint foarte ruginite, plus ca avem indicatoare de 15 feluri, daca stam sa verificam si nu putem accepta la nesfirsit aceasta situatie. Pina la urma, este vorba despre siguranta cetateanului. Instalarea noilor indicatoare se face tocmai din acest motiv cu colaborarea Politiei rutiere si, in plus, avem alaturi salariati ai Seroplant, cu o drujba, care vor toaleta pomii, pentru a ne asigura ca indicatoarele sint vizibile. Ceea ce am adus a costat 3.300.000, iar cu indicatoarele care vor mai veni, se va ridica la circa 3.800.000".
Potrivit directorului Dediu, indicatoarele au fost realizate de o firma din Tirgu Mures, care a cistigat licitatia organizata special in acest scop.
In ceea ce-l priveste, seful Politiei Rutiere brailene, subcomisarul Dumitru Budes, ne-a declarat ca este multumit ca, in sfirsit, se innoiesc, se uniformizeaza si chiar se amplaseaza indicatoare, acolo unde acestea lipseau. Budes ar fi multumit insa, daca brailenii, fie ei conducatori auto sau pietoni, ar si respecta indicatoarele de circulatie, astfel incit sa se reduca, pe cit posibil, numarul accidentelor in municipiu.