Se menține arestul pentru cei patru atacatori cu macete de pe Dorobanți | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se menține arestul pentru cei patru atacatori cu macete de pe Dorobanți

pe 16 mai, magistrații de la Curtea de Apel Galați au judecat contestația formulată de inculpați împotriva soluției Tribunalul Brăila care a dispus arestarea preventivă față de patru indivizi acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor • este vorba despre Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț, după cum se arată pe site-ul instanței • în noaptea de 29 aprilie, un atac violent, cu macete, săbii și topoare s-a produs pe B-dul Dorobanților asupra unui bărbat de 33 de ani, Ionuț Popa, zis „Pinocchio”, iar acesta a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav

 

Instanța superioară a respins contestațiile formulate de cei patru inculpați acuzați de comiterea atacului cu macete de pe Bulevardul Dorobanților, victimă fiind Ionuț Popa, zis „Pinocchio”, care a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav. Atacul violent s-a produs în noaptea de 29 aprilie.

În seara de 16 mai, magistrații de la Curtea de Apel (CA) Galați au menținut arestul preventiv față de inculpații Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț, după cum se arată pe site-ul instanței. Pe 5 mai, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă față de cei patru indivizi acuzați de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, însă aceștia au formulat imediat contestație. „Respinge, ca fiind nefondate, contestațiile formulate de inculpații Boboc Mirel Valentin, Ionescu Cătălin, Gîndac Iulian și Mihalcea Cătălin Ionuț împotriva încheierii de ședință din data de 05.05.2023 a Tribunalului Brăila, pronunțate în dosarul nr. 843/113/2023. Obligă pe inculpații la plata sumei de câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă, este soluția pronunțată în cameră de consiliu la CA Galați în data de  16 mai.

Reamintim că, în noaptea de sâmbătă - 29 aprilie, un atac de o violență extremă, cu macete, săbii și topoare s-a produs pe Bulevardul Dorobanților asupra unui bărbat de 33 de ani, iar acesta a ajuns la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate și cu traumatism cranian grav. Cel atacat în stradă și adus la un pas de moarte a fost Ionuț Popa, zis "Pinochio". În urma unor percheziții efectuate de polițiști, patru bărbați au fost reținuți și arestați pentru tentativă de omor. Atât victima cât și atacatorii fac parte din grupări interlope rivale, iar cel atacat cu bestialitate ar fi fost implicat în atacul cu arme albe dintr-o benzinărie din zona Plantelor, de la începutul lui aprilie, acolo unde se întâlnesc băieții din Brăilița, după cum ne-au informat surse judiciare. Atunci, un tânăr a fost rănit și o mașină distrusă.

În urma perchezițiilor efectuate după agresiunea de pe Dorobanți, la sediul Poliției au fost conduși patru tineri, doi dintre aceștia în vârstă de 18 ani și doi în vârstă de 22 de ani, toți din municipiul Brăila, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor din data de 29 aprilie. La Tribunalul Brăila s-a dispus arestarea preventivă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro