Concerte "de top", show laser în premieră la Brăila, proiecţii de filme în Parcul Monument, o mascotă a oraşului - cam aceasta este reţeta pe care noul primar al municipiului, Marian Dragomir, o propune pentru perioada 10 - 15 august. Deşi nu a dorit să dezvăluie deocamdată prea multe detalii, în special în privinţa formaţiilor care vor concerta, edilul-şef a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este convins de faptul că brăilenii vor aprecia surprizele pe care le-a pregătit. "Este cel mai indicat ca abia atunci când vom avea 90% dintre contracte semnate să facem publice numele artiştilor care vor veni să concerteze la Brăila. Dar pot să vă spun că pe lângă Festivalul «Lina Chiralina» vor fi prezenţi la Brăila reprezentanţi ai oraşelor cu care municipiul nostru este înfrăţit. Ne vor prezenta spectacole în acea perioadă. Invităm şi minorităţile naţionale din Brăila, iar pentru seara de 14 august mă gândesc la un recital al muzicii populare pe Faleză. Numele artiştilor am să vi le comunic în perioada următoare, dar pot să vă spun că vor fi artişti apreciaţi în România. Pe 15 august vom organiza o seară a tinerilor cu două formaţii apreciate la nivel naţional, una dintre ele am putea spune că este în topul naţional", a declarat Dragomir. De asemenea, acesta a ţinut să precizeze că într-una dintre seri va exista un spectacol cu focuri de artificii, însă poate cel mai important eveniment îl va reprezenta un show cu lasere, programat în ultima zi de sărbătoare. "Analizez un alt tip de spectacol pentru data de 15 august. Un spectacol de lasere în premieră în Brăila. Va fi după concertul celor două formaţii la care ţin încă să păstrăm un element de discreţie. Dar care vor fi foarte apreciate, vă spun sincer", a mai completat Dragomir, reiterând ideea că a încercat să programeze spectacole pe gustul cât mai multor brăileni, indiferent de vârstă.
De Zilele Municipiului, brăilenii vor avea o mascotă
În aceeaşi ordine de idei, primarul Marian Dragomir a anunţat că lucrează împreună cu cei de la Teatrul de Păpuşi "Cărăbuş" la o mascotă a Brăilei. "Analizăm şi proiecţii de filme în aer liber în Parcul Monument. De asemenea, voi merge astăzi (n.r. - ieri) la Teatrul de Păpuşi pentru că pregătim şi cu dânşii o surpriză pentru brăileni, tot în cadrul Zilelor Municipiului. Vor da reprezentaţii în diverse zone din oraş, nu doar în zonele centrale. Vor avea actori care vor merge îmbrăcaţi în diverse personaje în tramvaiul de epocă, în zonele de promenadă din oraş. Şi lucrăm la macheta unei mascote pentru Zilele Brăilei, care va fi pe stradă, cu care brăilenii se vor putea fotografia", a mai adăugat sursa citată. Primarul a ţinut să sublinieze că a renunţat la ideea spectacolelor de teatru în aer liber pentru Zilele Municipiului, însă a precizat că acestea vor avea loc în toamnă şi vor fi puse în scenă de Teatrul "Masca" din Bucureşti. "Pe perioada desfăşurării evenimentelor de Zilele Brăilei, în primele 10 minute am să stau în zona oficială, apoi, pe parcurs, am să stau printre cetăţeni ca să văd dacă iniţiativa mea este apreciată pozitiv sau nu. În funcţie de reacţiile lor voi şti ce să fac anul următor. Dacă aducem nişte formaţii care sunt bine primite în Brăila cu siguranţă o vom face şi anul următor. Dacă cumva oamenii nu apreciază, va trebui să văd ce anume îşi doresc. Cu siguranţă mă voi plia în viitor pe dorinţa lor. Dar eu cred că vor fi încântaţi", a conchis Dragomir.