Se implinesc 88 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se implinesc 88 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

Simbata, la Teatrul de Papusi a avut loc o intilnire intre romanii de dicolo si dincoace de Prut. In cadrul simpozionului intitulat "Nu te-am uitat, Basarabie!", care marcheaza 88 de ani de la Unirea Basarabiei cu tara, din 27 martie 1918, au sustinut alocutiuni istoricul si deputatul de Chisinau Ion Varta, reprezentant al Partidului Popular Crestin Democrat, consilierul de la Chisinau Vera Mahu, si profesorul de istorie Octavian Osanu.
Deputatul Ion Varta a vorbit despre importanta momentului din punctul de vedere al basarabenilor, despre miscarea de rezistenta care a existat timp de 106 ani in Basarabia ocupata de Rusia, pina la Unirea din 1918. "In Basarabia a fost o miscare nationala a romanilor basarabeni, de mai mica amploare decit cele din alte zone, pentru ca regimul tarist a fost foarte puternic. Nu s-au constituit partide, insa a fost o rezistenta timp de 106 ani. La inceput, populatia din Basarabia a trecut in numar foarte mare in Romania, astfel incit in 1813 s-a ajuns sa se puna sirma ghimpata la granita si chiar sa se imprastie zvonul ca ar fi bintuit ciuma in Romania, ca sa se mai potoleasca exodul. Boierii de atunci au constituit nucleul miscarii nationale, insa procesul de rusificare deja incepuse si abia mai tirziu a fost oprit. In acest context, Unirea de la 1918 a fost ceva firesc, nu cum incearca unii istorici rusofoni sa acrediteze ideea ca ar fi fost ceva comandat din afara", a spus deputatul Ion Varta. Au fost mentionate si citeva publicatii romanesti, cu rol important in miscarea de rezistenta, "Basarabia" si "Moldoveanul", care au fost tiparite dupa 1905, cind s-a produs o oarecare democratizare a regimului.
Despre cum privesc acum moldovenii acest eveniment a vorbit consilierul Vera Mahu. Aceasta a precizat ca sint atit pareri pro, cit si pareri contra, ca lupta de idei este crincena si actuala pe tema Unirii de la 1918. Deputatul Ion Varta a precizat ca in mediul academic istoria este respectata, insa exista politicieni care incearca sa falsifice istoria, folosindu-se de cartile tiparite inainte de democratizarea Uniunii Sovietice si, ca urmare, toti specialistii trebuie sa fie vigilenti.
A urmat apoi alocutiunea prof. Ocatavian Osanu, care a prezentat insemnatatea zilei de 27 martie pentru Romania, si un moment artistic, sustinut de grupul coral "Orfeu" al Scolii de Arte "Alexei Starcia" din Chisinau, grupul folk "Generatii", ansamblul "Floricica" si ansamblul "Valurile Dunarii" ale Casei de Cultura a Municipiului Braila. Manifestarea a fost moderata de directorul Casei de Cultura a Municipiului Braila, Emanoil Ciucasu.
In final, Asociatia "Pro Basarabia si Bucovina" a oferit daruri prietenilor de peste Prut. Actiunea a fost organizata de Casa de Cultura a Municipiului Braila, in colaborare cu Asociatia Culturala "Pro Basarabia si Bucovina".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro