• aceştia se vor ocupa de colectarea şi trierea cadourilor • campania este organizată de Fundaţia Olarean, cu scopul de a aduce bucurie pe chipurile copiilor nevoiaşi, care nu au simţit niciodată cu adevărat ce înseamnă magia sărbătorilor de iarnă
În ultimii 5 ani, an de an, Fundaţia Olarean a strâns mii de donaţii pentru a ajuta copiii săraci. Haine, mâncare, cărţi, dulciuri, toate sunt bine-venite în viaţa copiilor pentru care Crăciunul nu reprezintă decât frig şi foamete.
Începută în Suceava, campania “Donează o jucărie, fă un copil să zâmbească” se extinde anul acesta la nivel naţional! Fundaţia caută reprezentanţi voluntari în judeţul Brăila care să se ocupe de colectarea şi trierea cadourilor în oraşul lor, alături de alţi voluntari.
Dacă îţi doreşti să te implici în acest proiect, poţi afla mai multe detalii pe paginile de Facebook “Donează o jucărie” sau Andra Olarean (fondatoarea fundaţiei).
Anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă, donaţiile făcute în cadrul campaniei au făcut fericiţi mii de copii. Anul acesta, cadourile voastre vor ajunge la familii cu o situaţie materială dificilă din Brăila, unde venitul întregii familii nu depăşeşte 400 lei. Fundaţia Olărean, împreună cu Moş Crăciun şi voluntarii adolescenţi din toată ţara, vrea să aducă bucurie pe chipurile copiilor nevoiaşi, care nu au simţit niciodată cu adevărat ce înseamnă magia sărbătorilor de iarnă.
De Crăciun, tu poţi dărui zâmbete celor mici!