Prognozele meteorologice anunţă cod galben de vreme rea în 31 de judeţe ale ţării, printre care şi Brăila. În zona noastră sunt anunţate mai întâi precipitaţii mixte, ce vor duce la depunere de polei, urmând ca, treptat, acestea să se transforme în ninsoare, stratul de zăpadă putând ajunge până la 20 de centimetri. Avertizarea intră în vigoare din seara zilei de vineri, 26 decembrie, ora 20.00, fiind valabilă până sâmbătă, 27 decembrie, ora 23.00. Un nou val de ninsori, chiar mai abundente, este aşteptat de duminică seara până luni seara. Totodată, în cel de-al doilea interval menţionat, sunt aşteptate şi intensificări ale vântului, ce ar putea atinge la rafale chiar şi 70 km/h, viscolind zăpada.
Date fiind aceste atenţionări meteo, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila s-a întrunit vineri, la ora 12.30, dispunând câteva măsuri de urgenţă. Astfel, toate primăriile din judeţ au obligaţia de a institui serviciul de permanenţă. Persoanele care necesită tratament prin dializă, precum şi gravidele care trebuie să nască la termen vor trebui transportate din timp la unităţile spitaliceşti. Cetăţenii sunt îndemnaţi să evite deplasarea între localităţi, pe perioada codurilor galbene, pentru a se preveni înzăpezirea şi blocarea autovehiculelor în trafic.
„În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a luat hotărârea ca, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi a Garnizoanei Brăila să se constituie echipe formate din 10 - 15 militari care să intervină punctual la potenţialele situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteorologice prognozate. În funcţie de evoluţia situaţiei operative, la ordinul preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, forţele şi mijloacele de intervenţie pot fi suplimentate pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice prognozate", se arată într-un comunicat de presă emis de Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU „Dunărea" Brăila.