• Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că va declanşa o serie de proteste începând cu data de 2 octombrie, dacă Guvernul nu va găsi o soluţie pentru problemele cu care se confruntă angajaţii din educaţie, principala revendicare fiind de natură salarială • şi la Brăila se ia în calcul varianta grevei, dascălii fiind nemulţumiţi de salariile mici şi de faptul că Executivul nu respectă programul de guvernare
Profesorii ameninţă cu greva, nemulţumiţi de salariile mici. Cu câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că va declanşa o serie de proteste dacă Guvernul nu va încheia un acord scris prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariaţii din educaţie: sporurile salariale calculate la nivelul salariilor de bază de anul trecut, neplata sentinţelor judecătoreşti, dar şi creşterea mult prea mică a salariilor nete în anul 2018.
“FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluţionate aceste solicitări, respectând următorul calendar: începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază; la rectificarea bugetară care se va face până la sfârşitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentinţelor judecătoreşti; până la sfârşitul acestei luni să se găsească o soluţie, astfel încât salariile nete din învăţământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunţat de Executiv. În caz contrar, FSLI va declanşa acţiunile de protest, după cum urmează: în data de 2 octombrie, între orele 12:00-14:00, vor fi pichetate toate prefecturile din reşedinţele de judeţ, iar pe 4 şi 5 octombrie va fi pichetat sediul Guvernului. Credem că şi celelalte federaţii din Educaţie se vor alătura acestui demers”, se precizează într-un comunicat de presă al FSLI.
Preşedintele Sindicatului “Învăţământ” Brăila, Valeriu Partene, ne-a spus că şi la nivelul judeţului nostru se ia în calcul varianta grevei, dacă dascălii vor dori acest lucru.
“Noi am avut săptămâna trecută o întâlnire cu ministrul Educaţiei şi cu ministrul Muncii. Am hotărât să ne informăm mai întâi oamenii şi vom avea în fiecare judeţ o întâlnire în care să le explicăm exact situaţia în care ne găsim şi, probabil, dacă colegii noştri vor spune «da!», ne vom alinia şi noi. Vom lua decizia în funcţie de ceea ce îşi doresc colegii din Federaţia «Spiru Haret»“, ne-a declarat Valeriu Partene.
Chiar dacă nu au stabilit încă dacă vor intra în grevă, preşedintele sindicatului brăilean ne-a spus că profesorii au motive suficiente pentru a ieşi în stradă, fiind dezamăgiţi de faptul că Guvernul nu îşi respectă programul de guvernare. Dascălii nu au primit mărirea de salarii cu 20% de la 1 iulie 2017 şi nici voucherele de vacanţă promise. Mai nou, aceştia sunt supăraţi că de la 1 ianuarie 2018 salariile lor vor creşte în realitate cu doar 3% şi nu cu 25% cum se “lăuda” ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
“Ne nemulţumesc foarte multe. Eu la întâlnirea de săptămâna trecută cu cei doi miniştri le-am spus personal că avem multe, mari şi generoase promisiuni dar, în aceeaşi măsură, sunt dezamăgit de ele. «Păi, cum?», mi-au spus. Ni s-au promis vouchere de vacanţă care trebuiau să vină până să înceapă vacanţa. Categoric nu au venit, a trecut şi vacanţa, s-au dus. Aveam prin programul de guvernare o creştere salarială de 20% de la 1 iulie. S-a dus şi aceea, nu a mai venit. Ne chinuim acum să prindem şi noi banii obţinuţi prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Se pare că nici aici nu avem nicio şansă, doar o vagă promisiune că îi vom primi la rectificarea din luna noiembrie. Deci iată doar trei elemente care ne aduc nemulţumiri destul de mari. Plus că acea creştere salarială de la 1 ianuarie 2018 de 25%, de fapt, va fi cam de 3%, restul de circa 21% este acoperirea obligaţiilor fiscale trecute în sarcina angajatului. Sunt multe nemulţumiri”, ne-a explicat preşedintele Sindicatului “Învăţământ” Brăila.