Scriitorul Radu Aldulescu este unul dintre cei mai valorosi reprezentanti actuali ai literaturii romane. Aceasta este parerea criticilor, dar si a zecilor de mii de cititori care au degustat cartile sale. Nu am spus "s-au bucurat" in mod intentionat, pentru ca lumea in care isi plaseaza Radu Aldulescu personajele este una promiscua, in care nu-ti face placere sa intri dar care te stirneste, te pune pe ginduri, te provoaca. Asa cum in acesti primi ani ai secolului XXI teatrul social a luat amploare in intreaga lume civilizata, asa si romanele sociale au din ce in ce mai multa cautare, iar cele ale lui Radu Aldulescu in mod special, pentru ca sint bine scrise, practic nu le poti lasa din mina, dupa cum marturisesc specialistii. In urma cu citeva zile, scriitorul si-a lansat citeva dintre romanele sale la Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" si, cu aceasta ocazie, a fost de acord sa ofere un interviu.
Fenomenul Pitesti nu s-a regasit nicaieri in celelalte tari din lagarul socialist
- Lumea romanelor dumneavoastra este promiscua. De ce ati ales-o?
- Sint oameni obisnuiti, care nu au serviciu. In general, sint scosi de pe linia principala, dar au scoala. Chiar noi sintem in aceasta marginalitate. Sintem in centrul Europei, dar avem un nivel de trai ca in Etiopia. Chiar si prin acest lucru, noi sintem marginali. In acea lume a marginalilor gasim multe elemente din lumea nemarginalilor. Probabil ca in aceasta lume, mult mai sugestiva, adevarul este mai usor de adus la suprafata. Lumea aceasta este sugestiva si simptomatica pentru ce se intimpla in lumea cealalta, civilizata. Se merge la esenta scriind despre marginalitate. Mircea Vulcanescu spunea ca civilizatia fara cultura este moarte. Asta vedem noi acum. Oameni care vorbesc la mobil, navigheaza pe internet, dar care nu au citit o carte toata viata lor. Dar, as veni eu sa adaug, cultura fara spirit este moarte curata.
- Nici in "Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare" lumea nu este frumoasa, chiar daca in centrul romanului este chiar Revolutia.
- Este Revolutia asa cum o vad eu. Personajul narator din aceasta carte este marcat de chestia asta cu Revolutia. El tot spera intr-o schimbare radicala, care nu a mai venit. Atunci a fost o ruptura, dar nu atit de radicala pe cit ne-am fi dorit-o. Lucrurile s-au miscat mult mai incet si tocmai despre asta este vorba si in carte. Cei care apar ca martiri acolo apartin acestei lumi marginalizate. Cei care au fost sacrificati, eroii martiri ai Revolutiei, au fost o lume de marginali. Ei au cazut intimplator in bataia gloantelor si au murit acolo. Si mai ales astia care nu au stiut sa-si pazeasca pielea.
- S-au sacrificat degeaba?
- Exact degeaba. La noi a fost singura Revolutie cu victime din tot estul comunist. 1.400 de victime inutile, pentru a-i legitima pe cei care au luat puterea. Nu s-a putut face la fel ca la unguri, la cehi, la bulgari, unde a fost o revolutie de catifea, pentru ca la noi comunismul a fost mai rau decit in alte parti. A fost mai rau decit la rusi. La ei a fost o ferestruica...
- Comunismul nostru a fost mai rau decit al rusilor?
- Ei nu au avut o revolutie singeroasa. La noi comunismul a fost mai atroce decit oriunde datorita specificului nostru national. S-a creat un sistem, care a creat un anume fel de dictator si un anume fel de dictatura. Deosebita. Tot asa unici am fost si cu fenomenul Pitesti. Acesta nu s-a regasit nicaieri in celelalte tari din lagarul socialist. Experimentul Pitesti a fost unicat. Totul a fost determinat, cred eu, de specificul national.
- Dar am fost invatati ca sintem buni, frumosi, destepti...
- Da, probabil ca fiecare natie are calitati si defecte. Nu poti sa spui ca unii au fost mai buni decit altii, dar felul in care a fost aplicat comunismul la noi si cum s-a facut a fost mai atroce decit oriunde. Nu uitati ca noi nu am avut dizidenti atit cit au avut cehii, ungurii.
Cenzura ideologica inlocuita cu cea economica
- Poate ca poporul roman nu are demnitatea sa recunoasca faptul ca a pierdut, ci intoarce armele. La revolutie, dupa ce armata a fost impotriva populatiei, cind s-a constatat ca lucrurile iau o intorsatura nedorita s-a schimbat macazul. Armata a fost cu poporul. La fel am intors armele si in cel de-al doilea razboi mondial si am pierdut foarte mult pentru acea atitudine, mai mult chiar decit cei care au pierdut razboiul.
- Acesta este un specific national. Am scris mai multe romane despre aceasta caracteristica, mult deosebita de alte specificuri nationale. La Revolutie este important ca s-a tras, dar nu se stie cine, nu se stie cum. Au fost teroristi, nu s-a gasit nici un terorist, a fost o armata care de fapt a tinut cu populatia, este o nebuloasa totala pe care ei incearca sa o limpezeasca acum, in ultimul ceas, si o fac total nemultumitor. Sint convins ca nici nu se vor limpezi lucrurile, dar se fac simulacre de limpezire a lucrurilor intimplate la Revolutie. Este vorba de interese si bani foarte multi. Am retinut o fraza din ce a spus generalul Stanculescu la conferinta de presa. "Uitati-va pe listele celor mai bogati oameni din Romania si veti vedea ce legaturi au avut si au ei cu sistemul comunist".
- Sa inteleg ca nici nu a fost o Revolutie?
- Pai, nici nu a fost. A fost o lovitura de stat, a fost o tradare. Cam asta spune si cartea mea "Istoria eroilor..." pina la sfirsit, sub forma de fictiune.
- Mediul in care traiesti te poate provoca sa scrii?
- In cazul scrisului de literatura provocarea e in interior si apoi vin si provocarile mediului. Literatura este o chestiune de vocatie, este altceva decit o cariera sau o profesie. Vocatia este ceva care implica in mod misterios iubirea. Scriu de mic copil. Proza, ca si acum. Am publicat in revista scolii, in revista unui cenaclu, cum debutam cu totii.
- Ati simtit sprijinul celor de linga dumneavoastra?
- Nu prea. Primul meu roman l-am scris fara speranta ca va fi publicat vreodata. Scriam lucruri care nu se puteau publica. Publicam doar fragmente pe ici si colo. Pe vremea aceea era o cenzura ideologica si care intre timp a fost inlocuita cu o alta forma de cenzura mai subtila, economica. Acum poti sa scrii ce vrei, dar trebuie sa ai bani ca sa publici. Chiar daca poti sa publici, trebuie sa fii promovat. De aici incolo sint multe trepte. Trebuie sa apari la televizor si lumea automat va cumpara cartile tale.
"La noi piata cartii este imprevizibila"
- Se poate trai din scris in Romania?
- Sint oameni care cistiga foarte bine din scris, cum sint Mircea Cartarescu, Pavel Corut, Patapievici, Traian Ungureanu. Nici valoarea nu mai conteaza cind exista o promovare asa cum trebuie. Lumea cumpara. Scriitorul se vinde la fel ca un detergent. Cu cit e mai prost, cu atit i se face reclama mai multa si cu atit se vinde mai bine. Acestea sint timpurile, dar conteaza in final si valoarea. Certificatul valoric este dat de critici, dar succesul de critica nu aduce neaparat succes de vinzare.
- Uniunea Scriitorilor este o organizatie necesara?
- Ce sa spun eu acum? Sa-mi bat niste cuie in talpa? Mie Uniunea Scriitorilor nu-mi da mai nimic. Sint membru al Uniunii, dar.... Ar fi necesara ca un fel de sindicat al scriitorilor. Inainte scriitorii aveau alt statut social, sa fii scriitor insemna ceva. Acum nu mai este asa, si poate ca e mai bine, pentru ca inainte se faceau compromisuri. Acum, daca nu se mai fac compromisuri, un scriitor nu mai este platit.
- Nici compromisuri comerciale nu se mai fac azi?
- Exista carti care apar ca fenomene extraliterare, cum sint cele ale lui Pavel Corut, Mihaela Radulescu - a scris o carte care s-a vindut prin imaginea ei, cartea nefiind deloc valoroasa. Acesta este un compromis comercial. Acest lucru se intimpla si in occident.
- Si nu e un semn bun?
- In ce ma priveste nu e. Eu oricum nu pot sa intru in acest joc. Nu e un semn bun, dar se practica. In occident exista si cazuri in care succesul de vinzare coincide cu valoarea. Exista acolo scriitori vinduti in milioane de exemplare care sint chiar valorosi. Acolo piata are alte coordonate. La noi piata cartii este imprevizibila.
- Si merita sa lupti sa te impui ca scriitor pe o asemenea piata?
- Pina acum, am socotit ca merita.
Fenomenul Pitesti - o atrocitate despre care s-a vorbit prea putin
Expresia "Fenomenul Pitesti" apare intr-o carte a lui Virgil Ierunca dedicata relatarii si analizei experimentului de "reeducare", la care puterea comunista a expus detinutii politici. Cartea se bazeaza pe marturiile unor supravietuitori. Intre anii 1950 - 1952, responsabilii sistemului de lagare in care fusesera incarcerati toti romanii capabili de rezistenta fata de instaurarea comunismului, au pus la punct o operatiune de "reeducare". Inceputul s-a facut in penitenciarul de la Pitesti, in care fusesera masati opozantii elevi si studenti. Scenariul era urmatorul. In aceeasi celula erau plasati, ca din intimplare, doua categorii de prizonieri: "reeducatii" si "banditii nereeducati". "Reeducatii" erau infiltrati printre ceilalti, ascunzindu-si ideile, cautind prietenii si destainuiri. Un timp, in celula domnea concordia anticomunista. Apoi, dupa ce se creau suficiente legaturi si se dezvaluiau suficiente ginduri tainice, brusc, se declansa represiunea. La un semnal, reeducatii, scotind bitele de prin ungherele in care le fusesera pregatite, se repezeau asupra nereeducatilor si incepeau sa-i macelareasca. Efectul de groaza era sporit de perplexitate. Incapabili sa inteleaga cine-i ataca si de ce, sa perceapa sensul a ceea ce se intimpla, dezarmati material si psihic "banditii" se prabuseau sub loviturile date cu o stupefianta ferocitate de cei ce fusesera pina in acel moment cei mai buni prieteni. Dupa ce prima rezistenta fizica si morala era astfel depasita prin efect de surpriza, urma "tratamentul". Timp de zile, saptamini, luni la nevoie, schingiuirea victimelor din celula continua. Batai colective, batai individuale. Fara pauza, fara speranta, fara sfirsit.
Ce li se cerea celor batuti pentru a inceta supliciul: sa renege tot ce crezusera pina atunci, politica, religia, mama, sa se declare convinsi de superioritatea comunismului si reeducati in spiritul sau, sa spuna tot ceea ce reusisera sa ascunda la anchetele securitatii si sa denunte pe cei ce eventual scapasera de arest, sa povesteasca orice element incriminator pe care l-au aflat in discutiile cu prietenii. Esential era insa sa se declare disponibili pentru reeducarea altor prizonieri. Dupa ce noul lot de "reeducati" era dus intr-o celula, el era folosit pentru propagarea in alte celule a experimentului. In citiva ani inchisoarea de la Pitesti era "reeducata" si incepusera "exporturile" catre alte inchisori politice.
Victimele-tortionari produse de acest sistem au enorme reticente in a descrie ce li s-a intimplat, iar de aici vine si "eficacitatea" metodei de represiune "brevetate" la Pitesti. Acest procedeu a fost continuat in forma atenuata, mai subtila, la scara intregii Romanii.
Cei care doresc mai multe informatii despre "fenomenul Pitesti" si marturii zguduitoare ale celor incarcerati acolo pot accesa site-ul www.ciumegul.com
Fenomenul Pitesti nu s-a regasit nicaieri in celelalte tari din lagarul socialist
- Lumea romanelor dumneavoastra este promiscua. De ce ati ales-o?
- Sint oameni obisnuiti, care nu au serviciu. In general, sint scosi de pe linia principala, dar au scoala. Chiar noi sintem in aceasta marginalitate. Sintem in centrul Europei, dar avem un nivel de trai ca in Etiopia. Chiar si prin acest lucru, noi sintem marginali. In acea lume a marginalilor gasim multe elemente din lumea nemarginalilor. Probabil ca in aceasta lume, mult mai sugestiva, adevarul este mai usor de adus la suprafata. Lumea aceasta este sugestiva si simptomatica pentru ce se intimpla in lumea cealalta, civilizata. Se merge la esenta scriind despre marginalitate. Mircea Vulcanescu spunea ca civilizatia fara cultura este moarte. Asta vedem noi acum. Oameni care vorbesc la mobil, navigheaza pe internet, dar care nu au citit o carte toata viata lor. Dar, as veni eu sa adaug, cultura fara spirit este moarte curata.
- Nici in "Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare" lumea nu este frumoasa, chiar daca in centrul romanului este chiar Revolutia.
- Este Revolutia asa cum o vad eu. Personajul narator din aceasta carte este marcat de chestia asta cu Revolutia. El tot spera intr-o schimbare radicala, care nu a mai venit. Atunci a fost o ruptura, dar nu atit de radicala pe cit ne-am fi dorit-o. Lucrurile s-au miscat mult mai incet si tocmai despre asta este vorba si in carte. Cei care apar ca martiri acolo apartin acestei lumi marginalizate. Cei care au fost sacrificati, eroii martiri ai Revolutiei, au fost o lume de marginali. Ei au cazut intimplator in bataia gloantelor si au murit acolo. Si mai ales astia care nu au stiut sa-si pazeasca pielea.
- S-au sacrificat degeaba?
- Exact degeaba. La noi a fost singura Revolutie cu victime din tot estul comunist. 1.400 de victime inutile, pentru a-i legitima pe cei care au luat puterea. Nu s-a putut face la fel ca la unguri, la cehi, la bulgari, unde a fost o revolutie de catifea, pentru ca la noi comunismul a fost mai rau decit in alte parti. A fost mai rau decit la rusi. La ei a fost o ferestruica...
- Comunismul nostru a fost mai rau decit al rusilor?
- Ei nu au avut o revolutie singeroasa. La noi comunismul a fost mai atroce decit oriunde datorita specificului nostru national. S-a creat un sistem, care a creat un anume fel de dictator si un anume fel de dictatura. Deosebita. Tot asa unici am fost si cu fenomenul Pitesti. Acesta nu s-a regasit nicaieri in celelalte tari din lagarul socialist. Experimentul Pitesti a fost unicat. Totul a fost determinat, cred eu, de specificul national.
- Dar am fost invatati ca sintem buni, frumosi, destepti...
- Da, probabil ca fiecare natie are calitati si defecte. Nu poti sa spui ca unii au fost mai buni decit altii, dar felul in care a fost aplicat comunismul la noi si cum s-a facut a fost mai atroce decit oriunde. Nu uitati ca noi nu am avut dizidenti atit cit au avut cehii, ungurii.
Cenzura ideologica inlocuita cu cea economica
- Poate ca poporul roman nu are demnitatea sa recunoasca faptul ca a pierdut, ci intoarce armele. La revolutie, dupa ce armata a fost impotriva populatiei, cind s-a constatat ca lucrurile iau o intorsatura nedorita s-a schimbat macazul. Armata a fost cu poporul. La fel am intors armele si in cel de-al doilea razboi mondial si am pierdut foarte mult pentru acea atitudine, mai mult chiar decit cei care au pierdut razboiul.
- Acesta este un specific national. Am scris mai multe romane despre aceasta caracteristica, mult deosebita de alte specificuri nationale. La Revolutie este important ca s-a tras, dar nu se stie cine, nu se stie cum. Au fost teroristi, nu s-a gasit nici un terorist, a fost o armata care de fapt a tinut cu populatia, este o nebuloasa totala pe care ei incearca sa o limpezeasca acum, in ultimul ceas, si o fac total nemultumitor. Sint convins ca nici nu se vor limpezi lucrurile, dar se fac simulacre de limpezire a lucrurilor intimplate la Revolutie. Este vorba de interese si bani foarte multi. Am retinut o fraza din ce a spus generalul Stanculescu la conferinta de presa. "Uitati-va pe listele celor mai bogati oameni din Romania si veti vedea ce legaturi au avut si au ei cu sistemul comunist".
- Sa inteleg ca nici nu a fost o Revolutie?
- Pai, nici nu a fost. A fost o lovitura de stat, a fost o tradare. Cam asta spune si cartea mea "Istoria eroilor..." pina la sfirsit, sub forma de fictiune.
- Mediul in care traiesti te poate provoca sa scrii?
- In cazul scrisului de literatura provocarea e in interior si apoi vin si provocarile mediului. Literatura este o chestiune de vocatie, este altceva decit o cariera sau o profesie. Vocatia este ceva care implica in mod misterios iubirea. Scriu de mic copil. Proza, ca si acum. Am publicat in revista scolii, in revista unui cenaclu, cum debutam cu totii.
- Ati simtit sprijinul celor de linga dumneavoastra?
- Nu prea. Primul meu roman l-am scris fara speranta ca va fi publicat vreodata. Scriam lucruri care nu se puteau publica. Publicam doar fragmente pe ici si colo. Pe vremea aceea era o cenzura ideologica si care intre timp a fost inlocuita cu o alta forma de cenzura mai subtila, economica. Acum poti sa scrii ce vrei, dar trebuie sa ai bani ca sa publici. Chiar daca poti sa publici, trebuie sa fii promovat. De aici incolo sint multe trepte. Trebuie sa apari la televizor si lumea automat va cumpara cartile tale.
"La noi piata cartii este imprevizibila"
- Se poate trai din scris in Romania?
- Sint oameni care cistiga foarte bine din scris, cum sint Mircea Cartarescu, Pavel Corut, Patapievici, Traian Ungureanu. Nici valoarea nu mai conteaza cind exista o promovare asa cum trebuie. Lumea cumpara. Scriitorul se vinde la fel ca un detergent. Cu cit e mai prost, cu atit i se face reclama mai multa si cu atit se vinde mai bine. Acestea sint timpurile, dar conteaza in final si valoarea. Certificatul valoric este dat de critici, dar succesul de critica nu aduce neaparat succes de vinzare.
- Uniunea Scriitorilor este o organizatie necesara?
- Ce sa spun eu acum? Sa-mi bat niste cuie in talpa? Mie Uniunea Scriitorilor nu-mi da mai nimic. Sint membru al Uniunii, dar.... Ar fi necesara ca un fel de sindicat al scriitorilor. Inainte scriitorii aveau alt statut social, sa fii scriitor insemna ceva. Acum nu mai este asa, si poate ca e mai bine, pentru ca inainte se faceau compromisuri. Acum, daca nu se mai fac compromisuri, un scriitor nu mai este platit.
- Nici compromisuri comerciale nu se mai fac azi?
- Exista carti care apar ca fenomene extraliterare, cum sint cele ale lui Pavel Corut, Mihaela Radulescu - a scris o carte care s-a vindut prin imaginea ei, cartea nefiind deloc valoroasa. Acesta este un compromis comercial. Acest lucru se intimpla si in occident.
- Si nu e un semn bun?
- In ce ma priveste nu e. Eu oricum nu pot sa intru in acest joc. Nu e un semn bun, dar se practica. In occident exista si cazuri in care succesul de vinzare coincide cu valoarea. Exista acolo scriitori vinduti in milioane de exemplare care sint chiar valorosi. Acolo piata are alte coordonate. La noi piata cartii este imprevizibila.
- Si merita sa lupti sa te impui ca scriitor pe o asemenea piata?
- Pina acum, am socotit ca merita.
Fenomenul Pitesti - o atrocitate despre care s-a vorbit prea putin
Expresia "Fenomenul Pitesti" apare intr-o carte a lui Virgil Ierunca dedicata relatarii si analizei experimentului de "reeducare", la care puterea comunista a expus detinutii politici. Cartea se bazeaza pe marturiile unor supravietuitori. Intre anii 1950 - 1952, responsabilii sistemului de lagare in care fusesera incarcerati toti romanii capabili de rezistenta fata de instaurarea comunismului, au pus la punct o operatiune de "reeducare". Inceputul s-a facut in penitenciarul de la Pitesti, in care fusesera masati opozantii elevi si studenti. Scenariul era urmatorul. In aceeasi celula erau plasati, ca din intimplare, doua categorii de prizonieri: "reeducatii" si "banditii nereeducati". "Reeducatii" erau infiltrati printre ceilalti, ascunzindu-si ideile, cautind prietenii si destainuiri. Un timp, in celula domnea concordia anticomunista. Apoi, dupa ce se creau suficiente legaturi si se dezvaluiau suficiente ginduri tainice, brusc, se declansa represiunea. La un semnal, reeducatii, scotind bitele de prin ungherele in care le fusesera pregatite, se repezeau asupra nereeducatilor si incepeau sa-i macelareasca. Efectul de groaza era sporit de perplexitate. Incapabili sa inteleaga cine-i ataca si de ce, sa perceapa sensul a ceea ce se intimpla, dezarmati material si psihic "banditii" se prabuseau sub loviturile date cu o stupefianta ferocitate de cei ce fusesera pina in acel moment cei mai buni prieteni. Dupa ce prima rezistenta fizica si morala era astfel depasita prin efect de surpriza, urma "tratamentul". Timp de zile, saptamini, luni la nevoie, schingiuirea victimelor din celula continua. Batai colective, batai individuale. Fara pauza, fara speranta, fara sfirsit.
Ce li se cerea celor batuti pentru a inceta supliciul: sa renege tot ce crezusera pina atunci, politica, religia, mama, sa se declare convinsi de superioritatea comunismului si reeducati in spiritul sau, sa spuna tot ceea ce reusisera sa ascunda la anchetele securitatii si sa denunte pe cei ce eventual scapasera de arest, sa povesteasca orice element incriminator pe care l-au aflat in discutiile cu prietenii. Esential era insa sa se declare disponibili pentru reeducarea altor prizonieri. Dupa ce noul lot de "reeducati" era dus intr-o celula, el era folosit pentru propagarea in alte celule a experimentului. In citiva ani inchisoarea de la Pitesti era "reeducata" si incepusera "exporturile" catre alte inchisori politice.
Victimele-tortionari produse de acest sistem au enorme reticente in a descrie ce li s-a intimplat, iar de aici vine si "eficacitatea" metodei de represiune "brevetate" la Pitesti. Acest procedeu a fost continuat in forma atenuata, mai subtila, la scara intregii Romanii.
Cei care doresc mai multe informatii despre "fenomenul Pitesti" si marturii zguduitoare ale celor incarcerati acolo pot accesa site-ul www.ciumegul.com
