Mai intii se cuvine sa spunem ca e demna de toata lauda ideea de a publica la Editura Istros a Muzeului Brailei "integrala Vasile Bancila". Pentru cine e obisnuit cu adevaruri la prima vedere, proiectul pare firesc, dar cei ce intra in pivnitele proiectului afla ca vor fi publicate in nici mai mult, nici mai putin de 33 de volume insumind 15.000 de pagini din care doua treimi sint postume. Cu alte cuvinte, au revelatia unui mare proiect cultural. Pentru un scriitor care a dat tiparului doar o singura carte, fie ea si excelenta - ne referim la eseul "Lucian Blaga energie romaneasca", din 1938 - , pentru un scriitor care vreme de doua decenii s-a risipit nepasator in presa vremii fara sa simta ca timpul nu pare sa fie chiar rabdator, mai ales cu filosofii, dimensiunile operei anuntate de autorii proiectului "integralei Bancila" sint exceptionale.
Avem intr-adevar de-a face cu un "caz" Vasile Bancila in cultura romana. De la Eminescu incoace, din ianuarie 1902, cind Titu Maiorescu a dat Academiei Romane lada de zestre a culturii romane cu manuscrisele eminesciene, situatia este fara precedent. Vasile Bancila face parte dintr-o generatie exceptionala ce s-a exprimat partial in Romania interbelica. Este alaturi de Lucian Blaga, D. D. Rosca, Mircea Florian, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica. Are in preajma si o pleiada exceptionala de braileni: Nae Ionescu, Petre Andrei, Ernest Bernea. Privita acum in desfasurare, se impune o concluzie: generatia a avut un destin tragic, a fost dureros trasa pe roata istoriei. Gindul de taina al unora care lucreaza cu virtualitati de tipul "ce ar fi fost daca..." sau "unde am fi ajuns daca..." nu are rost. Trebuie sa luam istoria asa cum a fost caci numai asa ea poate avea un sens. Cine le stie destinul recunoaste ca fiecare din cei de mai sus e un "caz". Opera le-a ramas neterminata, ca de Sisifi irepetabili ori a ramas ascunsa in postume carora, dupa jumatate de veac, editorii trebuie sa le gaseasca sensul. Unii, simtind cutremurul istoriei, au luat calea dureroasa a exilului. Nu ne referim doar la cei trei mari, care prin exil si-au implinit destinul european, la M. Eliade, Emil Cioran si E. Ionesco ci si la Vintila Horia, Virgil Gheorghiu, Al. Cioranescu, G. Uscatescu, Al. Busuioceanu, adica la cei ce formeaza generatia unui exil de rang secund. Citiva se vor exila in taceri si vor ramine acasa. Cezura tragica din deceniul al cincilea al secolului trecut arunca in haos o mare generatie culturala. Marile proiecte dispar ca riurile in desert cu nadejdea ca vor iesi cindva la lumina. in cele mai multe situatii lampadoforii pier tragic. Vasile Bancila apartine acestei generatii cu existenta tragica. Dar prin tot ceea ce a apucat sa publice este un mare spirit de anvergura europeana. Desi traieste aproape toata perioada interbelica la Braila, nu gasim in opera sa nimic provincial, nimic pitoresc sau desuet. Corespondenta acelor ani evoca precaritatea existentei. Nimic din aceasta nu razbate insa in eseurile sale. Spirit senin si amplu, are dorinta de cuprindere totala a formelor vietii. Are puterea sa aduca toate temele pe tarimul fragil al metafizicii. Nelinistit si reflexiv are anvergura unui mare spirit european in prezentarea fenomenului romanesc vazut ca unic act de identitate spirituala si morala pentru Europa. Azi ar trebui sa constientizam repede si dureros aceasta mare lectie pe care ne-o ofera un important reprezentant al generatiei fara noroc in istorie. O scurta ochire pe sumarul primelor doua volume din "integrala Bancila" ne aduce o supriza si o revelatie. Insumate, cele doua volume cuprind 50 de eseuri, studii. in total, 800 de pagini, toate inedite, scrise in primii ani ai activiatii literare, din 1921 pina in 1926. In aceeasi perioada publica doar zece eseuri in "Gindirea", "Ideea europeana", "Revista generala a invatamintului". Acestea trec putin in volum peste o suta de pagini. Dincolo de mica aritmetica, se incheaga o atitudine exemplara fata de cuvintul scris. Pe de o parte, Vasile Bancila a fost un scriitor prolific. Pe de alta parte a dovedit o mare exigenta cu tot ce scria. Astazi putem spune ca tot ceea ce a avut timp sa finiseze este exceptional. A scris mult dar a publicat putin. Din pacate, pentru generatiile tinere de azi este ca si necunoscut. Abordeaza fara complexe domenii aparent diferite: filosofia, religia, metafizica, psihologia, pedagogia. Singura carte publicata in timpul vietii este "Lucian Blaga energie romaneasca", in 1938, prima analiza a operei marelui poet. Recitita azi, cartea este valabila. Dupa ce scrie celebrul studiu "Spatiul mioritic" pe care il dedica lui Vasile Bancila, Blaga dorea sa cunoasca si alte spatii romanesti specifice. Vine la Braila in mai 1936, e gazduit la noua casa a lui Vasile Bancila de pe strada Rahovei si vrea sa cunoasca "spatiul Baraganului". Dar cel ce va proiecta o radiografie a cimpiei va fi, in replica la Blaga, Vasile Bancila. Unul din cele mai bune volume postume ale lui Vasile Bancila este "Spatiul Baraganului". In 300 de pagini sint adunate toate insemnarile, toate fisele de lucru pe tema cimpiei. O rara tensiune a spiritului, aceeasi vreme de 60 de ani. Dar un mare proiect literar, replica la "Spatiul mioritic" a ramas doar conturat, nedesavirsit. Dupa razboi, urmeaza 35 de ani de existenta literara discreta. Rar, in presa literara are cite o aparitie sau doua pe an. Adesea, la radio, prezinta cite o evocare. Nu mai are nici ritmul nici complexitatea aparitiilor interbelice. Primul an fast pentru posteritatea lui Vasile Bancila este deabia anul 1987. Prin grija Ilenei Bancila si cu prefata excelenta a Zoei Dumitrescu Busulenga se publica "Portrete si semnificatii". Sint aici 20 de portrete, citeva inedite, ale unor mari filosofi si scriitori romani, de la Maiorescu la Spiru Haret, de la Radulescu Motru la N. Ionescu, de la Vasile Pirvan la Panait Istrati. Sa recunoastem gloria lui Vasile Bancila, atita cit este, ramine gloria postuma. Putini stiau la inceputul anilor '90 de existenta unei importante opere de sertar. Este acum editat si reeditat. In zece ani apar 11 volume. Cele mai multe sint scoase de Editura Istros a Muzeului Brailei care face un act de dreptate recuperind opera unui mare scriitor. Cele mai cunoscute sint “Duhul sarbatorii", “Spatiul Baraganului", “Copilarie si miracol brailean". Din 2003, proiectul “integralei Bancila" capata contur. Pina acum au aparut deja primele trei volume. Se anunta o excelenta opera tinuta pina acum in sertarele autorului. Caz oarecum rar la scriitorii romani care, desi au publicat cam tot ce au scris, aveau in epoca bucuria mucalita sa ameninte cu "sertarul" ca Ivan cu turbinca. Dar putini au avut sertarele pline. Lucian Blaga si Vasile Voiculescu sint, in mod cert, cei mai mari. Se pare ca Vasile Bancila este al treilea scriitor roman cu o opera de sertar exceptionala. Arhiva Bancila este, se zice, fabuloasa dar nu e una "subversiva". Comunismul nu a fost "lucrat" de Vasile Bancila nici cu parabole politice nici cu vreo cantemireasca "istorie ieroglifica", nici cu texte scrise cu cerneala simpatica. Nu a incercat proza politica desi avea toate darurile prozatorului veritabil. Golgota lui ca si a celorlati colegi de generatie parea cu margini si fara sfirsit. S-a stins in 1979, fara speranta. A lasat mostenire marile sale santiere culturale. In 35 de ani, "asteptind sa oboseasca nedreptatea", cum spunea in epoca Tudor Vianu, a lucrat la a doua parte a operei. Postumele lui Vasile Bancila sugereaza domenii culturale diverse: portrete, aforisme, memorialistica, jurnal, eseuri, epistolar. Da contur unui sistem filosofic. Chiar daca maestrul sau Nae Ionescu, acest Socrate brailean, nu credea in ideea sistemului filosofic considerindu-l o piatra de mormint, se pare ca in cazul lui V. Bancila a triumfat modelul Blaga. Nu a avut puterea sa transforme nefericirea sociala in bucuria creatiei. Nu a putut sa puna istoria intre paranteze. Lucian Blaga in conditii asemanatoare, dar, ca timp, doar pe jumatate, si-a dublat opera. Constantin Noica, desi apartine altei generatii, gaseste o formula de creatie care l-a impus ca filosof veritabil, probabil cel mai mare in cultura romana in ultima jumatate de veac. Fire himerica, Vasile Bancila incepe proiecte, insaileaza eseuri, unele antologice. Dar totul ramine in santier. Nu definitiveaza nimic. Fragmentarismul ramine dominant. In Babelul fiselor sale e nevoie de timp ca cineva sa ordoneze si haosul sa ia forme coerente. Invazia postumelor - incercam o predictie literara - nu va da pace antumelor. In mod cert sensul antumelor se va modifica. La toti scriitorii, postumele au exercitat un "recul" asupra operei antume. Lectia eminesciana, exemplara in literatura romana se va aplica si aici caci situatia pare oarecum identica. Cine poate sti? S-ar putea sa existe cindva un eseist care sa mute chiar centrul de greutate al operei bancilesciene de pe antume pe postume. Dar toata aceasta predictie estetica asupra operei sale se va exercita numai daca postumele vor avea substantialitatea pe care o speram.
Avem intr-adevar de-a face cu un "caz" Vasile Bancila in cultura romana. De la Eminescu incoace, din ianuarie 1902, cind Titu Maiorescu a dat Academiei Romane lada de zestre a culturii romane cu manuscrisele eminesciene, situatia este fara precedent. Vasile Bancila face parte dintr-o generatie exceptionala ce s-a exprimat partial in Romania interbelica. Este alaturi de Lucian Blaga, D. D. Rosca, Mircea Florian, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica. Are in preajma si o pleiada exceptionala de braileni: Nae Ionescu, Petre Andrei, Ernest Bernea. Privita acum in desfasurare, se impune o concluzie: generatia a avut un destin tragic, a fost dureros trasa pe roata istoriei. Gindul de taina al unora care lucreaza cu virtualitati de tipul "ce ar fi fost daca..." sau "unde am fi ajuns daca..." nu are rost. Trebuie sa luam istoria asa cum a fost caci numai asa ea poate avea un sens. Cine le stie destinul recunoaste ca fiecare din cei de mai sus e un "caz". Opera le-a ramas neterminata, ca de Sisifi irepetabili ori a ramas ascunsa in postume carora, dupa jumatate de veac, editorii trebuie sa le gaseasca sensul. Unii, simtind cutremurul istoriei, au luat calea dureroasa a exilului. Nu ne referim doar la cei trei mari, care prin exil si-au implinit destinul european, la M. Eliade, Emil Cioran si E. Ionesco ci si la Vintila Horia, Virgil Gheorghiu, Al. Cioranescu, G. Uscatescu, Al. Busuioceanu, adica la cei ce formeaza generatia unui exil de rang secund. Citiva se vor exila in taceri si vor ramine acasa. Cezura tragica din deceniul al cincilea al secolului trecut arunca in haos o mare generatie culturala. Marile proiecte dispar ca riurile in desert cu nadejdea ca vor iesi cindva la lumina. in cele mai multe situatii lampadoforii pier tragic. Vasile Bancila apartine acestei generatii cu existenta tragica. Dar prin tot ceea ce a apucat sa publice este un mare spirit de anvergura europeana. Desi traieste aproape toata perioada interbelica la Braila, nu gasim in opera sa nimic provincial, nimic pitoresc sau desuet. Corespondenta acelor ani evoca precaritatea existentei. Nimic din aceasta nu razbate insa in eseurile sale. Spirit senin si amplu, are dorinta de cuprindere totala a formelor vietii. Are puterea sa aduca toate temele pe tarimul fragil al metafizicii. Nelinistit si reflexiv are anvergura unui mare spirit european in prezentarea fenomenului romanesc vazut ca unic act de identitate spirituala si morala pentru Europa. Azi ar trebui sa constientizam repede si dureros aceasta mare lectie pe care ne-o ofera un important reprezentant al generatiei fara noroc in istorie. O scurta ochire pe sumarul primelor doua volume din "integrala Bancila" ne aduce o supriza si o revelatie. Insumate, cele doua volume cuprind 50 de eseuri, studii. in total, 800 de pagini, toate inedite, scrise in primii ani ai activiatii literare, din 1921 pina in 1926. In aceeasi perioada publica doar zece eseuri in "Gindirea", "Ideea europeana", "Revista generala a invatamintului". Acestea trec putin in volum peste o suta de pagini. Dincolo de mica aritmetica, se incheaga o atitudine exemplara fata de cuvintul scris. Pe de o parte, Vasile Bancila a fost un scriitor prolific. Pe de alta parte a dovedit o mare exigenta cu tot ce scria. Astazi putem spune ca tot ceea ce a avut timp sa finiseze este exceptional. A scris mult dar a publicat putin. Din pacate, pentru generatiile tinere de azi este ca si necunoscut. Abordeaza fara complexe domenii aparent diferite: filosofia, religia, metafizica, psihologia, pedagogia. Singura carte publicata in timpul vietii este "Lucian Blaga energie romaneasca", in 1938, prima analiza a operei marelui poet. Recitita azi, cartea este valabila. Dupa ce scrie celebrul studiu "Spatiul mioritic" pe care il dedica lui Vasile Bancila, Blaga dorea sa cunoasca si alte spatii romanesti specifice. Vine la Braila in mai 1936, e gazduit la noua casa a lui Vasile Bancila de pe strada Rahovei si vrea sa cunoasca "spatiul Baraganului". Dar cel ce va proiecta o radiografie a cimpiei va fi, in replica la Blaga, Vasile Bancila. Unul din cele mai bune volume postume ale lui Vasile Bancila este "Spatiul Baraganului". In 300 de pagini sint adunate toate insemnarile, toate fisele de lucru pe tema cimpiei. O rara tensiune a spiritului, aceeasi vreme de 60 de ani. Dar un mare proiect literar, replica la "Spatiul mioritic" a ramas doar conturat, nedesavirsit. Dupa razboi, urmeaza 35 de ani de existenta literara discreta. Rar, in presa literara are cite o aparitie sau doua pe an. Adesea, la radio, prezinta cite o evocare. Nu mai are nici ritmul nici complexitatea aparitiilor interbelice. Primul an fast pentru posteritatea lui Vasile Bancila este deabia anul 1987. Prin grija Ilenei Bancila si cu prefata excelenta a Zoei Dumitrescu Busulenga se publica "Portrete si semnificatii". Sint aici 20 de portrete, citeva inedite, ale unor mari filosofi si scriitori romani, de la Maiorescu la Spiru Haret, de la Radulescu Motru la N. Ionescu, de la Vasile Pirvan la Panait Istrati. Sa recunoastem gloria lui Vasile Bancila, atita cit este, ramine gloria postuma. Putini stiau la inceputul anilor '90 de existenta unei importante opere de sertar. Este acum editat si reeditat. In zece ani apar 11 volume. Cele mai multe sint scoase de Editura Istros a Muzeului Brailei care face un act de dreptate recuperind opera unui mare scriitor. Cele mai cunoscute sint “Duhul sarbatorii", “Spatiul Baraganului", “Copilarie si miracol brailean". Din 2003, proiectul “integralei Bancila" capata contur. Pina acum au aparut deja primele trei volume. Se anunta o excelenta opera tinuta pina acum in sertarele autorului. Caz oarecum rar la scriitorii romani care, desi au publicat cam tot ce au scris, aveau in epoca bucuria mucalita sa ameninte cu "sertarul" ca Ivan cu turbinca. Dar putini au avut sertarele pline. Lucian Blaga si Vasile Voiculescu sint, in mod cert, cei mai mari. Se pare ca Vasile Bancila este al treilea scriitor roman cu o opera de sertar exceptionala. Arhiva Bancila este, se zice, fabuloasa dar nu e una "subversiva". Comunismul nu a fost "lucrat" de Vasile Bancila nici cu parabole politice nici cu vreo cantemireasca "istorie ieroglifica", nici cu texte scrise cu cerneala simpatica. Nu a incercat proza politica desi avea toate darurile prozatorului veritabil. Golgota lui ca si a celorlati colegi de generatie parea cu margini si fara sfirsit. S-a stins in 1979, fara speranta. A lasat mostenire marile sale santiere culturale. In 35 de ani, "asteptind sa oboseasca nedreptatea", cum spunea in epoca Tudor Vianu, a lucrat la a doua parte a operei. Postumele lui Vasile Bancila sugereaza domenii culturale diverse: portrete, aforisme, memorialistica, jurnal, eseuri, epistolar. Da contur unui sistem filosofic. Chiar daca maestrul sau Nae Ionescu, acest Socrate brailean, nu credea in ideea sistemului filosofic considerindu-l o piatra de mormint, se pare ca in cazul lui V. Bancila a triumfat modelul Blaga. Nu a avut puterea sa transforme nefericirea sociala in bucuria creatiei. Nu a putut sa puna istoria intre paranteze. Lucian Blaga in conditii asemanatoare, dar, ca timp, doar pe jumatate, si-a dublat opera. Constantin Noica, desi apartine altei generatii, gaseste o formula de creatie care l-a impus ca filosof veritabil, probabil cel mai mare in cultura romana in ultima jumatate de veac. Fire himerica, Vasile Bancila incepe proiecte, insaileaza eseuri, unele antologice. Dar totul ramine in santier. Nu definitiveaza nimic. Fragmentarismul ramine dominant. In Babelul fiselor sale e nevoie de timp ca cineva sa ordoneze si haosul sa ia forme coerente. Invazia postumelor - incercam o predictie literara - nu va da pace antumelor. In mod cert sensul antumelor se va modifica. La toti scriitorii, postumele au exercitat un "recul" asupra operei antume. Lectia eminesciana, exemplara in literatura romana se va aplica si aici caci situatia pare oarecum identica. Cine poate sti? S-ar putea sa existe cindva un eseist care sa mute chiar centrul de greutate al operei bancilesciene de pe antume pe postume. Dar toata aceasta predictie estetica asupra operei sale se va exercita numai daca postumele vor avea substantialitatea pe care o speram.
