Tomana se numără schimbările. Anul şcolar viitor vine cu modificări în ceea ce priveşte structura sa. Astfel, programul "Şcoala Altfel" se extinde la o perioadă de 8 zile, olimpiadele şi concursurile naţionale vor fi organizate în vacanţa de primăvară, iar şcoala va începe mai devreme, pe 12 septembrie, şi se va încheia pe 23 iunie.
Toate aceste noutăţi fac parte din proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2016-2017, aflat în dezbatere publică până pe data de 4 iulie.
"Şcoala Altfel" - mai multă vacanţă pentru copii
Potrivit Ministerului Educaţiei, programul "Şcoala Altfel" se va extinde la o durată de 8 zile, în două etape distincte: trei zile la începutul şcolii, între 12 şI 14 septembrie, iar restul de cinci zile în interiorul anului şcolar. Prima etapă este destinată acomodării elevilor şi profesorilor cu programul şcolar şi procesul de învăţare-predare. Precizăm că prezenţa elevilor la clase în această perioadă nu este obligatorie. Etapa a doua, săptămâna clasică "Şcoala Altfel", va fi organizată în urma unei planificări ce rămâne la decizia unităţilor de învăţământ.
"Proiectul prevede mai multă vacanţă pentru copii. Perioada aceasta a programului naţional «Şcoala Altfel» va fi o perioadă flexibilă în care şcolile îşi pot alege perioada în care să desfăşoare activităţile, să nu mai existe situaţii în care toată lumea plecă în excursie, toată lumea plecă la muzeu şi îşi făceau programări cine ştie de când, toată lumea la Casa experimentelor şi aşa mai departe. În felul acesta şcolile, şi în funcţie de specificul zonei, vor lua decizia cea mai înţeleaptă în aşa fel încât să desfăşoare activităţile atât de îndrăgite de copii" a declarat, prezent la Brăila, Secretarul de Stat din MENSC, Monica Cristina Anisie.
Astfel, unităţile de învăţământ au la dispoziţie următoarele intervale pentru a desfăşura Săptămâna "Şcoala Altfel": pentru învăţământul preşcolar şi primar sunt alocate perioadele 21 noiembrie 2016 - 2 decembrie 2016, 27 februarie 2017 - 31 martie 2017, 15 mai 2017 - 9 iunie 2017. Unităţile din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor organiza activităţi extraşcolare în una din perioadele 17 octombrie 2016 - 2 decembrie 2016, 27 februarie 2017 - 31 martie 2017 sau 15 mai 2017 - 9 iunie 2017.
"Obiectivul schimbării perioadei Şcoala Altfel este acela de a genera coerenţă la nivel naţional şi o mai bună organizare a programului. Astfel, intervalul aferent programului nu va coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale" se anunţă într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
De asemenea, olimpiadele şI concursurile şcolare naţionale vor fi organizate în perioada vacanţei de primăvară. În felul acesta, olimpicii pot participa şi ei la activităţi.
Cum va arăta anul şcolar 2016-2017
Conform proiectului de ordin de ministru, anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare. Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017.
Elevii vor veni la clase pe 12 septembrie pentru a participa la activităţile din prima parte a programului "Şcoala Altfel", urmând ca pe 15 septembrie să aibă loc festivităţile de deschidere.
Vacanţa de iarnă va avea 3 săptămâni, între 17 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017, iar vacanţa intersemestrială va fi între 4 - 12 februerie 2017. Clasele şi grupele din învăţământul primar mai au o vacanţă între 29 octormbrie 2016 - 6 noiembrie 2016.
Semestrul II are 17 săptămâni dispuse în perioada 13 februarie - 23 iunie 2017. Vacanţa de primăvară este programată între 19-30 aprilie 2017, iar elevii vor lua vacanţa mare pe 23 iunie şi vor reveni la şcoală pe 11 septembrie 2017.
Clasele terminale din învăţământul liceal vor termina cursurile pe 2 iunie 2017, iar cei de clasa a VIII-a pe 16 iunie.
Proiectul mai prevede ca unităţile de învăţământ şI inspectoratele şcolare să marcheze ziua de 5 octombrie - Ziua internaţională a educaţiei, ziua de 1 iunie - Ziua copilului şI cea de 5 iunie - Ziua Învăţătorului.