* un cetățean nervos care a participat la ședința CJ Brăila a răbufnit în sală, sătul de circul consilierilor pe tema taxei pe apa de ploaie * acesta i-a strigat «Rușine!» consilierului PND Simona Drăghincescu * PND-ista a afirmat că cetățeanul a fost adus de PNL-iști iar președintele CJ Brăila Francisk Chiriac a cerut să vină jandarmii * discuții aprinse pe tema eliminării taxei pe apa de ploaie au fost și la CLM Brăila
Războiul politic pe tema eliminării taxei pe apa de ploaie din facturile CUP Dunărea a luat amploare la ședințele ordinare de CJ și CLM Brăila ce au avut loc vineri. Pe scurt, consilierii liberali au avut în ambele cazuri pe ordinea de zi, proiecte de hotărâre privind reducerea la zero a coeficientului de calcul a apei de ploaie, prin mandatarea președintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac și a primarului Marian Dragomir, care urma să solicite acest deziderat în ADI Dunărea. Proiectele au fost însă încă o dată respinse de PSD-iști și aliații acestora, dar nu înainte de a genera certuri în ambele cazuri, în special la CJ Brăila. Și mai interesant este că la județ, au participat în sală și câțiva cetățeni care au rezistat cu greu până la acest punct. În momentul în care discuțiile deveniseră interminabile, iar consilierii se certau pe criterii politice, asta după ce PND-ista Simona Drăghincescu a ținut să atragă atenția că propunerea PNL-iștilor nu este legală, unul dintre cetățenii participanți a răbufnit și a strigat în plen la consilieri, chiar în momentul în care voia să părăsească sala de ședințe.
”Doamna Drăghincescu, să vă fie rușine! Vă bateți joc de banii noștri aici și văd că ne luați în derâdere! Văd că vă bateți joc și că râdeți întruna”, a strigat omul nemulțumit. Pentru câteva secunde consilierii s-au oprit pentru a procesa momentul, după care președintele CJ Brăila a cerut ca omul să părăsească imediat sala.
”Vă rog frumos să părăsiți sala! Nu v-am dat cuvântul. Cine este? Trebuie să ceară voie președintelui CJ Brăila ca să ia cuvântul. Vă rog frumos părăsiți sala! Domnule secretar chemați jandarmii, vă rog frumos, pentru păstrarea liniștii!”, a tunat Chiriac.
”Este un cetățean al municipiului Brăila. Cum adică cine este? Ședința este publică”, a replicat președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă.
Drăghincescu a solicitat la rândul său lămuriri privind identitatea celui care a strigat și care ulterior a părăsit sala de ședințe și a ajuns la concluzia că ”era un penelist”.
De altfel și la CLM discuțiile pe tema reducerii/eliminării taxei pe apa de ploaie au fost foarte intense. Primarul Marian Dragomir a sus]inut că o astfel de hotărâre este nelegală. Dacă la CJ Brăila PSD-iștii și aliații nu au participat la vot, la CLM aceștia s-au abținut, însă propunerea liberalilor a fost respinsă în ambele cazuri.
Vom reveni cu mai multe detalii despre discuțiile din cele două ședințe și acuzațiile aduse de consilierii de pe ambele părți ale baricadei.