Scandalagiu din Dudeşti, trimis la puşcărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandalagiu din Dudeşti, trimis la puşcărie

În ziua de 28 septembrie 2015, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Dudeşti l-au depistat şi reţinut pe Daniel P. (26 de ani), din satul Tătaru. Pe 23 septembrie, pe numele acestuia, Judecătoria Făurei a emis mandat de executare a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro