Tensiune mare pe frontul ACL în judeţul Brăila. Cel puţin asta au dat de înţeles PDL-iştii din comuna Mircea Vodă, care susţin că nu îl vor vota pe candidatul ACL, Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, ci pe Elena Udrea sau pe Monica Macovei. Concret, Romică Popa, preşedintele PDL Mircea Vodă, a explicat că decizia democrat liberalilor a venit ca urmare a continuării colaborării PNL-iştilor cu PSD-ul în plan local. "La noi nu sunt probleme în ACL, pur şi simplu nu există. Aici există USL-ul. A fost şi rămâne USL la Mircea Vodă, nu e vorba de ACL", a declarat, ieri, Popa. Acesta şi-a manifestat neîncrederea în privinţa rezolvării situaţiei din plan local, chiar şi în ciuda intervenţiei liderilor organizaţiilor judeţene. "Nu ştiu dacă pot să ne ajute liderii de la Centru. Aici a fost şi este o organizaţie puternică atât a PNL-ului cât şi a PDL-ului. Ei au 4 consilieri, noi avem tot 4. Nu ştiu cât de mult pot să ne ajute sau, dacă vor, nu cred că pot. Ideea este în felul următor: atât timp cât la Mircea Vodă nu există ACL-ul nici nu putem să susţinem un candidat al ACL-ului. Noi nu facem parte din ACL. Dacă făceam parte, îl susţineam pe Klaus Iohannis. Nici nu poate să se supere nimeni. Noi am vrea să susţinem candidatul PDL-ului, dar cum PDL-ul nu are unul, probabil că o vom susţine pe Elena Udrea sau pe Monica Macovei. Vom hotărî aici, la nivelul comunei, cu cine vom merge", a mai completat sursa citată. Totodată, PDL-istul a explicat că în Consiliul Local Mircea Vodă există 4 consilieri PNL, 4 - PDL, 2 - PSD, 1- PC şi 1 - UNPR, prin urmare ar fi posibilă o majoritate a ACL-ului, însă acest lucru nu este realizabil din pricina comportamentului duplicitar al liberalilor. "Eu nu vreau să plec din partidul ăsta, din PDL. Sunt cu sufletul aici, nu pe interese. Nu ştiu ce va fi. Nu cred că voi pleca din PDL, dar să se facă o altă alianţă e posibil, nu excludem nicio colaborare cu nimeni. Acum nu ştiu ce se va întâmpla la nivel de judeţ, nu ştiu ce se va discuta. La noi a fost aici şi domnul Cătălin Boboc, a fost şi Gicu Mitache (consilier judeţean PDL), dar nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Ei ar vrea să existe ACL, dar nu ştiu cum. Nu prea înţeleg cum", a mai afirmat Popa, cu părere de rău.
Edilul din Mircea Vodă susţine că PDL-itştii vor fotoliul de viceprimar
La rândul său, primarul PNL Mircea Vodă, Alexandru Moşescu, are o cu totul altă versiune în privinţa nemulţumirii PDL-iştilor. Acesta a afirmat că întregul scandal pornit de democrat liberal are la bază dorinţa consilierilor de a-l da jos din funcţie pe viceprimarul Aurelian Pîrlog (PNL), pentru a-i lua locul. "Noi nu avem niciun fel de problemă în sensul ăsta, dar dacă nu găsim o bază de plecare la colaborarea asta... Între noi au fost divergenţe. Am discutat. Ei vor să schimbăm viceprimarul care este tot de la ACL, este liberal. În fond, asta este disputa lor. Eu le-am zis: «trebuie să găsim puncte comune de lucru, să ne acomodăm un pic, dacă se vrea lucrul ăsta şi mai târziu mai vedem». Momentan este o alianţă pentru alegerile prezidenţiale, nu se impune schimbarea viceprimarului mai ales că nu a făcut nimic rău. Ei ar dori să fie de la PDL. Asta este disputa şi nu altceva. A venit şi domnul preşedinte Cătălin Boboc, am discutat şi noi aseară (n.r. luni). Asta este dorinţa lor şi noi nu o acceptăm! Dar de la a nu accepta schimbarea viceprimarului şi a declara că ei nu votează cu Klaus Iohannis... Cred că ei votează cu Elena Udrea. Era de aşteptat. Ei ştiau că nu o să acceptăm lucrul ăsta. E un motiv ca să nu fie ACL, mie aşa mi se pare", a declarat Moşescu. Totodată, edilul susţine că membrii PDL ai Consiliului Local s-au împotrivit întotdeauna la orice proiect dezbătut în cadrul miniparlamentului. "Pentru a schimba viceprimarul, le-am spus că ar trebui să discutăm şi despre ce cred ei că ar fi bine să se facă în comună. Nu au avut nicio părere, dovadă că au votat doar ca să nu se facă nimic. (...) Mai aşteptăm, dar sincer, la cât îi cunosc nu or să accepte o colaborare. Pe ei îi interesează doar funcţia de viceprimar", a încheiat acesta.
Boboc: "Din păcate cei de la PDL vin cu nişte pretenţii nepotrivite şi exagerate"
Contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", preşedintele PNL şi copreşedintele ACL Brăila, Cătălin Boboc, s-a arătat extrem de dezamăgit de comportamentul colegilor săi democrat liberali din comuna Mircea Vodă. Acesta a confirmat cele spuse de Moşescu în privinţa dorinţei PDL-iştilor de a deţine funcţia de viceprimar, cerinţă pe care o consideră total nepotrivită într-un asemenea moment, precizând totodată că în niciun caz nu se pune problema unei colaborări cu PSD-ul, aşa cum insinuează democrat liberalii.
"Asta este exclus. Din păcate cei de la PDL vin cu nişte pretenţii nepotrivite şi exagerate. Adică vrem să facem o chestiune împreună, vrem să fim parteneri la un proiect, dar daţi-l afară pe al vostru - deşi e tot al nostru, cum ar veni -, ca să punem pe altul tot de-al nostru. Asta mi se pare o prostie. Dar nu vreau să comentez. Vreau să spun un singur lucru: după ce am înţeles că ei nu au de gând să susţină ceea ce susţinem cu toţii în campania asta şi au alte planuri, pentru noi situaţia s-a simplificat. Voiam să facem ce era necesar, ţinând cont şi de părerea dumnealor, astfel încât lucrurile să meargă bine şi să existe acolo o înţelegere şi o armonie. De vreme ce ei au poziţia asta, declar că nici noi nu are rost să ne mai străduim să construim ceva, că nu avem cu cine", a declarat Boboc. Senatorul liberal a mai punctat că, dacă primarul liberal de la Mircea Vodă nu va avea sprijinul PDL-iştilor în campanie, va conduce la simplificarea verificării rezultatelor obţinute de organizaţie. "O să ne chinuim să construim singuri. Ştiţi cum e, dacă primarul e singur în viitoarea bătălie, într-un fel e mai simplu pentru că se va şti ale cui sunt rezultatele. (...) Noi am considerat că nu e rău să facem un efort ca să fim cu toţii, să facem o echipă mai mare şi serioasă. Dar dacă nu se poate, asta e", a mai completat liderul liberal, specificând totodată că a discutat pe acest subiect şi cu preşedintele PDL Brăila, Alexandru Nazare, însă nu are cum să îl forţeze să ia vreo decizie.
Redactorii noştri l-au contactat şi pe liderul PDL-ist, însă până la închiderea ediţiei de ieri, Alexandru Nazare nu a formulat un punct de vedere.