Mergi la conţinutul principal

"Scandal în culise" - avanpremieră la "Maria Filotti"

Sâmbătă, de la ora 18.00, în sala Mare a Teatrului "Maria Filotti" se va juca în avanpremieră spectacolul "Scandal în culise", regizat de Radu Nichifor. Din distribuţie fac parte: Bujor Macrin, Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Alin Florea, Cătălina Nedelea, Liviu Pintileasa, Adrian Ştefan, Corina Borş, Alexandra Poiană. Scenografia este semnată de Gheorghe Mosorescu, iar aranjamentele muzicale îi aparţin lui Cornel Cristei.
Aceasta este o altă abordare a lumii artiştilor, realizată de Radu Nichifor, după "Vânzătorul de iluzii", "Don Juan" sau "Angajare de clovn". "Aici accentul este comic. Spectacolul vorbeşte despre această meserie minunată şi cât este de miraculos s-o faci când eşti lăsat să o faci. E o comedie care se bazează pe comicul de situaţie, de replică şi chiar fizică. M-am ferit să cad în pastişe personale, în atac la persoană despre un anume stil de montare. M-am ferit ostentativ de trimiteri speciale. Se vor vedea metehne cunoscute, salvate de umor. Aceste text îl am în vedere de mult timp, l-am propus acum 2 - 3 ani, dar a rămas în sertar. Acum a venit vremea lui", a spus regizorul Radu Nichifor.
La realizarea piesei are o contribuţie importantă şi Şantierul Naval Brăila, care a realizat o platformă rotativă de şapte metri, de 3,5 tone, acţionată printr-un motor cu telecomandă. Platforma este mobilă şi va face parte de acum din zestrea teatrului brăilean. "Ţin să mulţumesc inginerului Laurenţiu Rusinoiu pentru că a donat această platformă teatrului, pentru precizia şi fineţea execuţiei. Sunt convins că platforma va fi preluată şi în alte montări", a mai spus regizorul Radu Nichifor.
"Scandal în culise" este o comedie savuroasă, scrisă de Michael Frayn, după ce acesta a asistat la reprezentaţia unei piese în culise. A ajuns la concluzia că este mai amuzant un spectacol privit din culise şi a scris o piesă despre cum se văd lucrurile din spatele scenei. Comedia este tradusă în 34 de limbi şi s-a jucat pe scene din Italia, Spania, Finlanda, Japonia, China, cu acelaşi succes. Textul a fost distins cu Premiul Olivier în 1982, pentru "Cea mai bună comedie", şi a fost nominalizat în 1984 la Premiile Tony şi Drama Desk pentru "Cea mai bună piesă de teatru a anului". În România, comedia s-a mai jucat la Teatrul "Fani Tardini" din Galaţi, în regia lui Cătălin Vasiliu, la Cluj-Napoca, Ploieşti şi Constanţa, unde a fost regizată de Sorin Militaru, dar şi în alte teatre din ţară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro