Savuroasa brânză de Gulianca are propriul festival | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Savuroasa brânză de Gulianca are propriul festival

• manifestarea, ajunsă la cea de-a treia ediţie, se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă şi duminică, pe 13, respectiv 14 mai • cunoscuţi cântăreţi de muzică populară vor întreţine atmosfera, iar pofticioşii vor putea achiziţiona brânzeturi produse în zonă, de la tarabele instalate pe islazul de lângă Gulianca • din această iarnă, la OSIM este înregistrată marca “brânză de Gulianca”

 

Primăria comunei Salcia Tudor respectă ceea ce tinde deja să devină o tradiţie, organizând şi în această primăvară Festivalul Brânzei de Gulianca. Cea de-a treia ediţie a festivalului se va derula în acest sfârşit de săptămână, pe 13 şi 14 mai, în acelaşi loc ca şi anii trecuţi, mai exact pe islazul de la marginea satului Gulianca. Din programul artistic al manifestării nu lipsesc, evident, recitalurile de muzică populară, susţinute în actuala ediţie de nume cunoscute precum Cristian Pomohaci, Nineta Popa, Mario Buzoianu, Mihaela Gurău, Lorenna, Adriana Stuparu, Teodora Bârsan sau Ansamblul Folcloric Plăieşii. Programul muzical va începe, în cele două zile ale festivalului, de la ora 14.00 şi va dura până seara.

Cum e de aşteptat, participanţii vor putea cumpăra, de la tarabele amenajate pe islaz, celebra brânză de Gulianca, al cărui gust deosebit este dat de iarba care creşte pe solul sărăturat din zonă. De altfel, după un demers despre care se vorbeşte deja de câţiva ani, Primăria Salcia Tudor a reuşit să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) marca “brânză de Gulianca”. “S-au depus actele în primăvara anului trecut, iar în octombrie a fost eliberat certificatul, pe care l-am primit efectiv abia astă iarnă. Putem spune, deci, că în prezent există marca înregistrată «brânză de Gulianca». Acum trebuie să facem o asociaţie a crescătorilor de oi din zonă şi să deschidem procedura la Ministerul Agriculturii pentru ca marca «brânză de Gulianca» să fie recunoscută ca produs tradiţional. După aceea, o să putem să ne vindem marfa, sub marca respectivă, la supermarket-uri şi în târgurile omologate pentru produse tradiţionale. Următorul pas va fi să obţinem recunoaşterea mărcii şi la nivel european”, ne-a explicat primarul comunei Salcia Tudor, Florin Moroiu. Din păcate, după cum recunoaşte inclusiv primarul, crescătorii de oi din comună continuă să fie reticienţi faţă de acest demers şi nu prea vor să se înscrie în asociaţia care le-ar putea înlesni accesul pe piaţa produselor tradiţionale. “Există această neîncredere, ştiţi cum e românul... Dar nu-i nimic, o să ne înscriem 2 - 3 la început, iar restul o să vină şi ei în asociaţie, când or să vadă cum merg lucrurile”, ne-a mai spus primarul Moroiu.

În zona comunei Salcia Tudor, care înglobează satele Gulianca şi Olăneasca, există 23.000 hectare de păşune, cu iarbă foarte bună, iar numeroşii crescători  din zonă deţin în total peste 20.000 de ovine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro