Saracu' Simi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Saracu' Simi

Primarul Aurel Simionescu a anuntat ca pesedistii braileni vor adopta de-acum incolo un ton moderat si ca nu vor mai raspunde la josniciile verbale ale adversarilor politici, asta dupa ce, timp de doua saptamini, colegul sau, deputatul Mihai Tudose, si liberalul Constantin Cibu s-au porcait cu ardoare.
Pomisiunea facuta de Simionescu are extrem de putine sanse sa se realizeze. In ceea ce il priveste pe el, da, sint sigur ca vom vedea aceeasi atitudine impaciuitoare si de bun simt. Pentru ca asta este Simionescu: un tip care nu a sarit niciodata calul, care nu si-a iesit din pepeni, care nu a pornit lupte mediatice sau ideologice cu nimeni. Problema este ca politica braileana e plina de persoane care sint exact opusul lui Simionescu, iar aici nu ma refer doar la Cibu.
Stateam si ma intrebam de ce se injura politicienii din Braila si nu numai. Pai, cred ca o posibila explicatie este aceea ca nu se pricep la altceva. Nu au discurs, nu au idei, nu stiu ce-i aia administratie publica, deci ce altceva sa scoata pe gura? Uitati-va la Cibu. A fost mare director la Progresul inainte de '89 si, gata, a crezut ca-i bun sa managerieze un oras intreg, sa se ocupe de soarta a peste 200.000 de oameni. Acum, frustrat ca din administratorul orasului a ajuns un banal consilier local, se bate cu toata lumea. Dar cum ziceam si mai sus, nu pe idei. De ce ar polemiza argumentat politicienii, de exemplu, pe marginea unui proiect care priveste intreaga comunitate? Asta ar insemna sa se documenteze, sa se implice in problema, sa studieze, sa-si puna creierii la munca - ceea ce este aproape imposibil. In schimb, daca apeleaza la un limbaj suburban, daca scot insultele la inaintare si le arunca in capul unui coleg politician considera ca deja au spus CEVA. Ei cred ca asta aduce audienta, ca astfel ajung mai repede in paginile ziarelor, cu poza si ca devin vizibili in ochii alegatorilor.
Din pacate, lumea politica braileana a ramas tot la nivelul anului 1990, asta daca mai tineti minte celebrele sedinte ale CPUN, cind porcaiala colectiva era singurul punct pe ordinea de zi. Anii au trecut, dar calitatea umana a politicienilor a ramas neschimbata. Asta poate si pentru ca, la intrarea in viata politica nu esti nevoit sa dai examen de admitere. Si uite-asa, ne trezim cu multe neamuri proaste de care nici mama politiei nu ne poate scapa!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro