Saracie lucie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Saracie lucie

O familie cu 3 copii locuieste intr-un bordei de chirpici pe un teren de linga Fabrica de Eugenii din Braila. Sint cinci persoane intr-o camera din chirpici acoperita cu linoleum. In plus, mama copiilor, Daniela Orasanu, care are 36 de ani, este insarcinata. Pentru ca nu au curent electric, ei folosesc doua candele. Sint singurele persoane care locuiesc pe acel teren.
Familia Orasanu s-a mutat in aceasta zona in luna mai a anului trecut, cind le-a fost repartizat un teren pentru locuinta. Ceea ce nu au stiut ei a fost ca nu vor mai avea voie sa-si faca o casa din chirpici. Pentru ca nu aveau unde sa stea, au inceput sa-si construiasca un bordei, au folosit cartoane, celofane, scinduri. In vara au inceput sa faca si chirpici si, cu ajutorul unor vecini, au mai gasit si linoleum sa-si acopere casa. "A trebuit sa facem o casa pentru ca nu aveam unde sta. Parintii nostri sint morti. Traim din ajutor social si cu mesele de la cantina. M-am chinuit mult cu copiii. Va spun sincer, sintem singurii in cimpul acesta. Acum vor fi o multime de probleme: in primul rind actele costa vreo 3 milioane si materialele cine stie cit, pentru ca am inteles ca nu ne vor mai da voie sa construim case din chirpici. Copiii si-au petrecut toata vacanta de vara scotind pamint din groapa. Dormim toti intr-o singura camera. Este greu tare. Atit am reusit sa ridic, daca as avea posibilitate, as face mai mult. Eu cu sotul dormim intr-o canapea care se intinde. Copiii au pina-n 14 ani. Baietii dorm in cele doua fotolii pe care le punem fata in fata si le unim, iar fata pe patul de linga fereastra. Mincarea de la cantina de ajutor social este suficienta. O data pe luna mergem si luam ulei, ceapa, cartofi si alte alimente", a spus mama copiilor.
Atit Daniela Orasanu, cit si sotul de 46 de ani sint incadrati in gradul III de handicap. Copiii merg la scoala, asa ca beneficiaza de alocatii si de burse sociale. Gripa nu i-a ocolit pe cei mici. Au mers la spital, la urgenta, au luat tratament si s-au pus pe picioare. Mizeria si mirosul inchis din incapere te izbesc imediat ce deschizi usa. Pina nu demult, nu aveau nici apa, aduceau cu caldarile din zonele populate de linga teren. Ulterior, un vecin a construit o fintina care constituie acum sursa de apa. In ceea ce priveste caldura, ei folosesc lemne. Au depus cereri pentru acordarea de ajutor financiar.
De curind, sotul a picat la pat, ceea ce face ca situatia sa fie si mai grea. "Sotul are o problema la coloana, acum este la pat. Are grad de handicap de gradul III. La spital i s-a spus ca daca mai face efort poate sa paralizeze. Trebuie sa-i mai fac o internare, dar sa iesim din iarna asta. Acum 6 ani am avut ultimul loc de munca. Mai lucram si la cimp inainte. Acum traim numai din ajutorul social. Am fost in audienta la domnul primar si i-am zis sa ma ajute si pe mine cu actele pentru ca nu am facut decit cadastrul. Oricum, i-am multumit pentru ca ne-a dat locul asta", a spus femeia.
Situatia familiei pare fara rezolvare: adultii sint cu handicap, in curind vor fi nevoiti sa construiasca o casa din alte materiale, pentru ca din chirpici nu mai au voie, dar, bineinteles ca va fi imposibil, iar cei 3 copii nu mai pot locui in acele conditii insalubre. La interventia redactorilor de la Obiectiv Vocea Brailei, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a demarat, ieri, o ancheta sociala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro