Salcia Tudor, comuna în care «Brânza de Gulianca» şi păturile de lână ar putea crea zeci de locuri de muncă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salcia Tudor, comuna în care «Brânza de Gulianca» şi păturile de lână ar putea crea zeci de locuri de muncă

După patru ani la cârma Primăriei din Salcia Tudor, primarul Florin Moroiu e categoric: "Trebuie mereu să fii atent de unde s-ar putea atrage fonduri. Bani există, fie de la Guvern, fie de la Consiliul Judeţean, fie banii europeni. Important este să ştii ce vrei, să ai proiectul pregătit în sertar şi, imediat cum se iveşte vreo oportunitate de finanţare, să aplici. Doar aşa poţi dezvolta o comună. Azi nu eşti credibil decât dacă lucrezi pe proiecte, dacă demonstrezi că ai o strategie. Dacă torni mai întâi asfalt şi abia apoi te gândeşti că ar fi bună o conductă de apă sau o canalizare, şansele să primeşti bani se depărtează".
Salcia Tudor nu e o comună nici săracă, nici foarte bogată. Dar, în câţiva ani, lucrurile s-au mişcat şi acum arată altfel. Primarul Moroiu ne-a mărturisit că prima lui provocare, când a devenit primar al comunei, a fost să repare grădiniţa din Salcia Tudor, care nu mai avea nici măcar geamuri, iar copiii se înghesuiau în clădirea şcolii generale. "Am reabilitat clădirea, am montat centrală termică, am dotat grădiniţa cu mobilier. În câteva luni, totul a fost gata, chiar atunci, în 2012. 50 de copii vin în fiecare zi la grădiniţă şi, în plus, s-au creat şi patru noi locuri de muncă", spune Florin Moroiu.
Au urmat două achiziţii de microbuze şcolare, unul la primărie şi unul la şcoală. Astăzi, peste 200 de copii din cele cinci sate ale comunei - Gulianca, Olăneasca, Salcia Tudor, Ariciu şi Cuza Vodă, beneficiază de transport gratuit către grădiniţele şi şcolile din comună.
Pentru a facilita ajungerea la şcoală, primăria a gândit un proiect, finanţat din fonduri europene. În total, un milion de euro, care au însemnat cinci kilometri de drum, între Salcia Tudor şi Cuza Vodă, cu asfalt, trotuare, rigole şi iluminat stradal. Un pas spre confort şi spre o altă faţă a comunei. "M-am preocupat ca, în limita banilor de care am dispus, oamenilor să le fie un pic mai bine. Toate drumurile de pământ au fost pietruite, în total 50 de kilometri de drumuri, în toate satele. Anual, aceste drumuri au fost întreţinute. În plus, am refăcut şi am extins iluminatul stradal", explică primarul din Salcia Tudor, care ne-a povestit şi despre cum a modernizat străzile din Salcia Tudor, Ariciu şi Cuza Vodă, realizate toate din fonduri ale Ministerului Dezvoltării şi care au presupus asfalt turnat, amenajare de rigole betonate şi de trotuare.
A urmat achiziţia de utilaje pentru întreţinerea drumurilor şi a rigolelor, dar şi pentru deszăpezirile din perioada de iarnă. Peste 70 de kilometri de drumuri ai comunei sunt întreţinuţi prin forţe proprii, cu ajutorul utilajelor şi pe cheltuiala minimă a primăriei.

Festivalul „Brânzei de Gulianca", mărturie a identităţii locale

Florin Moroiu a considerat că drumurile, infrastructura în general, nu sunt suficiente şi că o comunitate are şi un suflet al ei. Aşa că a continuat investiţia de la biserica începută în 1995 şi terminată în 2013, după un an de mandat. Catapeteasma e gata, acum se lucrează la un proiect pentru pictura interioară. Căminul cultural din Salcia Tudor, construit în 1960 şi care stătea să se dărâme, a fost reabilitat printr-un proiect ce a însemnat 350.000 de lei. Astăzi, căminul are apă curentă, bucătărie proprie şi poate fi folosit în diverse scopuri. De asemenea, au fost reabilitate şi căminele culturale din Olăneasca, Gulianca şi Ariciu.
Dar, poate, cel mai important proiect legat de identitatea locală este Festivalul „Brânzei de Gulianca", produs tradiţional înregistrat la OSIM şi devenit brand european. Brânza de Gulianca, preparată din lapte de oaie, este renumită pentru gustul său unic şi pentru modul special de preparare. "Pe raza comunei există peste 20.000 de oi şi noi sprijinim crescătorii de animale şi producătorii de brânză, inclusiv prin organizarea acestui festival al brânzei de Gulianca. Intenţionăm ca în colaborare cu asociaţia crescătorilor de oi din comună să facem o fabrică de prelucrare a laptelui. S-ar crea 15-20 de noi locuri de muncă, la care s-ar putea adăuga alte 20-25 de locuri de muncă la fabrica de ţesături tradiţionale de lână, pe care intenţionăm să o construim tot în asociere cu crescătorii de animale. Aici în zonă avem această tradiţie a covoarelor, a păturilor de lână, o tradiţie pe care putem să o ducem mai departe", ne-a spus primarul care, ca orice liberal, este preocupat de dezvoltarea economiei şi de înfiinţarea de noi locuri de muncă.

Proiecte în derulare

În acest moment, în comuna Salcia Tudor se află în derulare noi investiţii: reabilitarea şcolii din Gulianca, proiect de 900.000 de lei, care a fost deja licitat şi lucrările vor demara curând. Banii sunt asiguraţi din fonduri proprii, dar şi de la Consiliul Judeţean Brăila, însă proiectul nu a fost lipsit de aventuri, după ce C. J. a refuzat iniţial finanţarea. Doar intervenţiile dure au făcut ca, în final, să învingă ideea că o comunitate îşi are propriile nevoi şi nu trebuie să sufere pentru că primarul are altă culoare politică decât cei care conduc destinele judeţului.
În câteva zile va demara şi amenajarea centrului civic de la Olăneasca, proiect ce va însemna construirea de rigole betonate şi trotuare, plus amenajarea a 1,4 kilometri de drumuri şi alei, de o parte şi de alta a Drumului Naţional 202 A Focşani - Brăila. Proiectul este în faza de obţinere a autorizaţiei de construcţie şi se va realiza printr-o investiţie comună a primăriei şi a Consiliului Judeţean Brăila.
Şi tot în derulare se află şi o alimentare cu apă a comunei şi realizarea instalaţiei de canalizare, proiect ce va fi realizat din fonduri ale Uniunii Europene, în parteneriat cu ECO Dunărea. Proiectul va presupune captarea apei brute şi transportul acesteia la staţia de tratare, dar şi staţii de pompare pentru asigurarea presiunii necesare în reţeaua de distribuţie. Şi aceasta va fi realizată, astfel ca apa potabilă să ajungă la consumatori.

Brânza de Gulianca, cel mai gustos brand al Brăilei

Nu cred că e brăilean care să nu fi auzit măcar de brânza de Gulianca. Iar dacă a încercat-o, fiţi convinşi, e deja fan. Brânza asta e vestită pentru gustul său deosebit, datorat proprietăţilor extraordinare ale ierburilor pe care le pasc oile şi care conferă laptelui calităţi nemaiîntâlnite.
De ce e iarba atât de specială? Specialiştii spun aşa: perimetrul delimitat de graniţa cu judeţul Vrancea, râul Siret, râul Buzau şi Câmpia Înaltă a Brăilei măsoară peste 30.000 ha, soluri sărăturate, în concentraţii diverse, de la slab la puternic şi chiar foarte puternic, din care circa 3.000 ha sunt solonceacuri şi soloneţuri, încadrate în clasa V de fertilitate. Mai mult, 1.453 ha de pe raza comunei Salcia Tudor sunt atât de sărate, încât în urma spălării lor, apa rezultată are o concentraţie de sare de 55 g/litru, adică doza uzuală pentru obţinerea saramurii. Ei, exact această sare oferă ierbii şi apoi laptelui aceste calităţi deosebite, care au transformat brânza de Gulianca în cel mai cunoscut sortiment local de brânzeturi şi cel mai gustos brand european al Brăilei.

Proiecte pentru 2020

Florin Moroiu, după cei patru ani petrecuţi la primărie, chiar ştie ce ar fi de făcut pentru ca oamenilor din comună să le fie un pic mai bine:

1. Asfaltarea a 40 de kilometri de drum, în satele Cuza Vodă, Gulianca, Olăneasca şi Ariciu, în cadrul unui proiect cu o valoare de trei milioane de euro, bani atraşi din fonduri europene;
2. Demararea lucrărilor de aducţiune de apă;
3. Introducerea canalizării în toate satele din comună;
4. Deschiderea fabricii de ţesături tradiţionale din lână şi a unei fabrici de prelucrare a laptelui;
5. Pietruirea drumului strategic Cuza Vodă - Ciorăşti, pe o lungime de nouă kilometri, drum strategic în vremea lui Ion Antonescu, dar care a fost abandonat;
6. Renovarea bisericii din satul Cuza Vodă;
7. Reabilitarea dispensarelor medicale din Salcia Tudor, Gulianca şi Cuza Vodă;
8. Înfiinţarea unei şcoli profesionale pentru tractorişti, mecanizatori agricoli şi ţesători, meserii cu tradiţie în zonă şi pe care primarul şi-a propus să le reînvie;
9. Construcţia unui teren de sport în curtea şcolii din Salcia Tudor, proiect finanţat din fonduri UE;
10. Refacerea, pe străzile principale, a iluminatului public din toate satele.

"M-am preocupat ca, în limita banilor de care am dispus, oamenilor să le fie un pic mai bine"

Marea realizare: Asfaltarea drumului Salcia Tudor - Cuza Vodă, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale
Marele eşec: Drumul spre cimitirul din satul Ariciu
Marele pariu: Asfaltarea satului Salcia Tudor şi a satului nou, proiect care prevede asfaltare, şanţuri betonate, trotuare şi iluminat modern, pe leduri. Proiectul va fi realizat din fonduri ale Uniunii Europene

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro